BOCANCE v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER

©Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România (

www.csm1909.ro

) și al Institutului European din România (

www.ier.ro

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

©The document

was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania (

www.csm1909.ro

) and the European Institute of Romania (

www.ier.ro

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

Consiliul Europei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Secția a III-a

ANGELIKA MAGDALENE BOCANCE împotriva ROMÂNIEI

(CEREREA nr. 7005/03)

DECIZIE

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secția a treia), statuând în cadrul unei camere compuse din:

Domnii: Josep Cadevall, președinte,

Elisabet Fura-Sendström,

Corneliu Bîrsan,

Bostjan M. Zupanĕitĕ,

Alvina Gyulumyan,

Egbert Myjer,

Luis Lopez Guerra, judecători,

Și d-nul Santiago Quesada, grefierul secției.

Având în vedere cererea mai sus menționată introdusă pe data de 19 noiembrie 2002,

Având în vedere decizia Curții de a prevala articolul 29 § 3 al Convenției și de a examina admisibilitatea și fondul cauzei,

Având în vedere declarațiile formale de acceptare a unui regulament amiabil al cauzei,

După ce a deliberat, dau următoarea decizie:

ÎN FAPT

Reclamanta, d-na Angelika Magdalene Bocance, domiciliată în București, era cetățeană română, având în același timp și naționalitate germană.

După decesul său din 19 decembrie 2005, d-na Ingrid Bocance și d-nul Dragoș Rudolf Basil Bocance, moștenitorii săi, au informat Curtea cu privire la faptul că își doresc continuarea acțiunii. Ei sunt reprezentați în fața Curții de d-na Ana-Maria Mihălcescu, avocată în București. Guvernul român este reprezentat de agentul său, d-nul Răzvan-Horațiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

CIRCUMSTANȚELE SPEȚEI

Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează.

În virtutea decretului de naționalizare nr. 92/1950, Statul intră în posesia unui apartament care era proprietatea tatălui reclamantei, apartament situat pe bulevardul Ferdinand, nr. 6, București.

Printr-o decizie definitivă din 7 martie 1997, după ce a fost respins ca fine de neprimire invocat de către Consiliul Local din București, Tribunalul București, în primă instanță, a primit acțiunea lui A. A., mama reclamantei, și a constatat că ea era proprietara apartamentului nr. 6, naționalizarea apartamentului dovedindu-se a fi ilegala.

În data de 19 martie 1998, după decesul lui A. A., Primăria București informează reclamanta cu privire la imposibilitatea de a-i restitui apartamentul, pe motivul vânzării acestuia de către primărie în 1973 lui R. D., în baza legii nr. 4/1973 privind vânzarea imobilelor cu destinație de locuință de către Stat.

Pe 13 septembrie 2000, reclamanta sesizează Tribunalul municipiului București cu o acțiune în revendicare a apartamentului nr. 6, pe care o îndreaptă împotriva lui R. D. și a Consiliului municipiului București. Ca urmare a sentinței definitive din 21 mai 2002, dată în ultimă instanță, Curtea Supremă de Justiție admite recursul făcut de către R. D. care invocă validitatea contractului de vânzare din anul 1973, intervenirea prescripției achizitive, in favoarea sa, și a lipsei dreptului la acțiune a reclamantei și, pe fond, respinge acțiunea acesteia din urmă. Curtea Supremă de Justiție consideră că reclamanta nu și-a dovedit dreptul procesual de a acționa în cauză, în special în ceea ce privește faptul că A. A. A acceptat succesiunea tatălui reclamantei, a considerat că acel contract de vânzare din 1973 constituie just titlu dobândit cu bună credință și adaugă că în baza posesiei de peste 20 ani R. D. a devenit proprietarul apartamentului nr. 6 prin prescripția achizitivă de scurtă durată.

Reiese din dosar faptul că cererea depusă de către reclamantă în 2001 la Primăria București, în baza legii nr. 10/2001 privind restituirea bunurilor naționalizate abuziv, cerere care făcea referire la apartamentul în cauză, nu a fost examinată până în prezent.

PLÂNGERI

Invocând articolul 6 § 1 al Convenției, reclamanta se plânge de inechitatea procedurii motivând că Instanța Supremă nu a recunoscut principiul de menținere a securității raporturilor juridice, prin repunerea în discuție a calității lui A. A. De proprietar al apartamentului, calitate recunoscută în baza hotărârii definitive din 7 martie 1997 și nici principiul contradictorialității privind lipsa motivelor de recurs invocate de R. D.

În virtutea articolului 1 din Protocol nr. 1, reclamanta se plânge de faptul că nu se poate bucura de apartamentul nr. 6, asupra căruia i s-a recunoscut proprietatea prin decizia definitivă din 7 martie 1997, citată anterior, în baza sentinței din 21 mai 2002 mai sus menționată care i-a privat dreptul de proprietate de orice efect juridic.

ÎN DREPT

În data de 2 octombrie 2007, grefa a trimis părților declarații în vederea soluționării amiabile a cauzei.

În data de 28 februarie 2008, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de către reclamantă:

„Subsemnata, d-na Ana-Maria Mihălcescu, reprezentanta reclamantei, menționez că Guvernul Român este gata să ofere, atât d-nei Irene Ingrid Bocance, cât și d-nului Rudolf Basil Bocance, cu titlu de compensație, suma de 125000 euro în vederea soluționării amiabile a cauzei ce are la origine cererea mai sus menționată, aflată în așteptare în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

Această sumă va acoperi toate prejudiciile materiale și morale, de asemenea, taxele și cheltuielile, va fi scutită de orice impozit eventual aplicabil. Ea va fi plătită în trei luni, după data notificării deciziei Curții dată în conformitate cu articolul 37 § 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. În caz de nerespectare a angajamentului în termenul dat, Guvernul se angajează să plătească, începând cu expirarea acestuia și până la data plății efective a sumei în cauză, și o dobândă echivalentă cu cea practicată de Banca Centrală Europeană pentru împrumuturi marginale la care se adaugă trei puncte procentuale. Această compensație va soluționa definitiv cauza.

Accept această propunere și renunț astfel la orice altă pretenție față de Statul Român privind faptele ce stau la originea cererii. Declar cauza definitiv soluționată.”

În data de 29 februarie 2008, Curtea primește din partea Guvernului următoarea declarație:

„Subsemnatul, Răzvan-Horațiu Radu, agent al Guvernului Român de pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului, declar că Guvernul Român se obligă să acorde, atât d-nei Irene Ingrid Bocance, cât și d-nului Rudolf Basil Bocance, cu titlu de compensație, suma de 125000 euro în vederea soluționării amiabile a cauzei ce are la origine cererea mai sus menționată, aflată în așteptare în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

Această sumă va acoperi toate prejudiciile materiale și morale, de asemenea, taxele și cheltuielile, va fi scutită de orice impozit eventual aplicabil. Ea va fi plătită în trei luni, după data notificării deciziei Curții dată în conformitate cu articolul 37 § 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. În caz de nerespectare a angajamentului în termenul dat, Guvernul se angajează să plătească, începând cu expirarea acestuia și până la data plății efective a sumei în cauză, și o dobândă echivalentă cu cea practicată de Banca Centrală Europeană pentru împrumuturi marginale la care se adaugă trei puncte procentuale. Această compensație va soluționa definitiv cauza.”

Curtea ia cunoștință de soluționarea amiabilă a cauzei la care au ajuns părțile. Ea apreciază că acest lucru provine din respectul drepturilor omului așa cum sunt recunoscute în Convenție și în protocoalele sale și, astfel, nu găsește niciun motiv de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1

in fine

al Convenției). În consecință decide să pună capăt aplicării articolului 29 § 3 al Convenției și scoaterea cauzei de pe rol.

Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Decide

scoaterea cererii de pe rol.

Santiago Quesada,

Josep Casadevall,

Grefier

Președinte