ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3665/2020

Ședința publică din data de 21 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 03.04.2017 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, a solicitat instanței anularea Deciziei de soluționare nr. 709/11.11.2016 emisă de DGRFP Cluj-Napoca prin care contestația sa a fost respinsă ca neîntemeiată, anularea Deciziei de restituire nr. 7309/29.04.2016 prin care a fost respins dreptul său la restituirea sumei de 1.187.284 RON reprezentând impozit pe venit plătit fără a fi datorat, restituirea sumei de 1.187.284 RON reprezentând impozit pe venit plătit fără a fi datorat, împreună cu dobânda legală calculată de la data plății nedatorate și până la data la care va avea loc restituirea efectivă, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă 266/2017 din 11 septembrie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj.

S-a dispus anularea deciziei nr. 709/11.11.2016 privind soluționarea contestației depuse de către reclamant, înregistrată la AJFP Cluj sub nr. CJG-REG 48444/04.07.2016 și remisă spre soluționare la DGRFP Cluj-Napoca sub nr. x/19.07.2016, precum și decizia nr. 7309/29.04.2016 de restituire a sumelor de la bugetul de stat.

A fost obligată pârâta A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj la restituirea către reclamant a sumei de 1.187.284 RON reprezentând impozit pe venit, nedatorat, cu dobânda legală calculată de la data de 20.07.2015 și până la plata debitului.

Au fost obligate pârâtele, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 4.750,45 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariul avocațial.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 au formulat recurs pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 31 martie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat, pentru următoarele considerente:

În cadrul recursului se invocă aspecte de nelegalitate care se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente respectiv dispozițiile Codul fiscal și ale Codului de procedură fiscală în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii atât în ceea ce privește soluția dată capătului de cerere având ca obiect restituirea sumei de 1.87.284 RON apreciată ca nefiind datorată cât și în ceea ce privește acordarea dobânzilor și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii în ceea ce privește obligarea la restituirea sumei de 1.187.284 RON ca nefiind datorată în raport de susținerea intimatului însușită de instanță în sensul că singura sumă invocată a fost cea de 1.750.999 Euro din prețul total de 3.500.000 Euro, recurentele-pârâte invocă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 67 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal și a dispozițiilor din codul de procedură fiscală care cuprinde prevederi speciale privind restituirea creanțelor fiscale calculate prin reținere la sursă.

Se invocă faptul că prima instanță a apreciat nelegal asupra actelor fiscale contestate sub două aspecte. Primul vizează obligația reclamantului de a depune documente doveditoare din care să reiasă că a fost achitată doar suma de 1.750.000 Euro și al doilea vizează aprecierea eronată a primei instanțe în sensul că nu era necesară depunerea unei declarații rectificative.

Se arată că lipsa declarației rectificative nu a fost reținută decât sub aspectul datei acordării dobânzilor. Iar în opinia recurentelor data acordării dobânzilor nu poate fi cea a depunerii cererii de restituire 20.07.2015 ci data rămânerii definitive a sentinței aceasta în condițiile menținerii ca legale a admiterii capătului de acțiune având ca obiect restituirea sumei de 1.187.284 RON.

În cadrul recursului se invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 453 alin. 2 teza I C. proc. civ. în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată în ceea ce privește cuantumul acordat.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La dosar, în recurs la data de 13.03.2020 intimata-reclamantă a depus la dosar o precizare a acțiunii în sensul respingerii obiectului cererii de restituire la suma de 459.769 RON plus dobânda legală, arătând că înțelege să renunțe parțial la judecată în ceea ce o privește suma de 727.515 RON plus dobânda aferentă acestei sume - dos.recurs.

În motivarea cererii se arată de intimat că ulterior pronunțării sentinței atacate între reclamantul-intimat în calitate de vânzător și B. - în calitate de cumpărător s-au încheiat două acte adiționale la data de 12.11.2018 și respectiv 4.11.2019 prin care s-au modificat și respectiv achitat diferențe de preț neachitată, respectiv suma de 1.530.000 Euro.

Pentru această sumă B. în calitate de plătitor a reținut și virat suma de 1.943.220 RON reprezentând impozit pe venit iar reclamantul datorează impozit pe venit în cuantum de 727.515 RON. Iar în raport de suma reținută ca nefiind datorată de prima instanță reclamantul-intimat arată că își restrânge pretențiile, respectiv dreptul la restituire numai pentru suma de 459.769 RON plus dobânda aferentă calculată de la data de 20.07.2015.

Se depune acte în soluționarea cererii de restituire astfel cum a fost restrânsă, respectiv copiile actelor adiționale și dovada plății diferenței de preț - dos.recurs.

Analizând recursul declarat, în raport de aspectele de nelegalitate invocate și având în vedere și precizarea depusă în recurs privind restrângerea acțiunii, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca fondat în cauză fiind îndeplinite condițiile motivului de recursul prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., respectiv greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente, respectiv a dispozițiilor art. 67 alin. (3) din Codul fiscal coroborat cu dispozițiile art. 117

2

alin. (5) din Codul de procedură fiscală avându-se în vedere situația de fapt și respectiv legalitatea sentinței atacate în raport de obiectul cauzei analizarea cererii de restituire a impozitului achitat în plus depuse de reclamantul-intimat avându-se în vedere că plătitorul de venit nu mai există.

Curtea apreciază că în mod nelegal prima instanță a apreciat că reclamantul - intimat este îndreptățit la restituirea impozitului achitat în plus de prețul plătit în concret ca urmare a modificării bazei de calcul care a determinat modificarea impozitului pe venit aferent.

Curtea constată că deși prima instanță a aplicat corect pe situația cererii de restituire dispozițiile de excepție prevăzute de art. 117

2

alin. (5) Codul de procedură fiscală, deoarece reclamantul-intimat avea calitatea de a formula și depune cerere de restituire în cazul în care acest impozit era achitat în plus față de cel legal datorat deoarece plătitorul de venit nu mai există în România, B. fiind radiată din data de 19.03.2012, pe fondul acțiunii reclamantului a apreciat nelegal ca fiind întemeiată. Aceasta în ceea ce privește opinia instanței de recurs că cererea de restituire nu îndeplinea condițiile pentru a fi admisă în lipsa îndeplinirii obligației înregistrării la organele fiscale a declarațiilor rectificative în care să se evidențieze modificarea cuantumului impozitului pe venit.

Curtea constată că în mod nelegal instanța a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 73 alin. (1) din Codul de procedură fiscală în sensul obligației reclamantului de a depune în susținerea cererii sale de restituire a dovezii înregistrării la organele fiscale a declarațiilor rectificative privind impozitul pe venit datorat ca urmare a modificării prețului contractului inițial prin cele două acte adiționale încheiate ulterior după radierea societății din România.

În opinia Curții, contrar opiniei primei instanțe, în cauză există obligația de a depune declarații rectificative referitor la suma de plată declarată inițial prin D100 aferentă lunii septembrie 2011, pentru a se evidenția modificarea cuantumului impozitului pe venit având în vedere modificarea bazei impozabile determinate de actele adiționale încheiate ulterior.

Iar această obligație de a înregistra declarații rectificative revenea plătitorului de venit, B. pentru a fi evidențiat modificarea cuantumului pe venit ca urmare a modificării prețului contractului inițial prin cele două acte adiționale.

În mod nelegal prima instanță a înlăturat obligația înregistrării la organele fiscale a declarațiilor rectificative pe motiv că actele adiționale cu privire la modificarea prețului contractului au fost încheiate la data de 2.12.2012 și respectiv 17.06.2015, ulterior radierii societății din România.

În opinia Curții radierea societății din România nu reprezintă o împrejurare care că poată fi acceptată ca fiind o imposibilitate obiectivă de a depune de către plătitorul de venit declarația rectificativă în care să se evidențieze modificarea cuantumului impozitului pe venit ca urmare a modificării prețului contractului inițial prin cele două acte adiționale.

În raport de dispozițiile art. 73 alin. 1 din Codul de procedură fiscală reclamantul-intimat în susținerea cererii de restituire avea posibilitatea să contacteze plătitorul de venit pentru a depune documente justificative pentru a proba care este în concret câștigul efectiv obținut ca urmare a transmiterii dreptului de proprietate asupra acțiunilor către B.. Aceasta deoarece ca temei al cererii de restituire a fost faptul că din suma menționată în contractul de vânzare acțiuni din 31.07.2011 respectiv suma de 3.500.000 Euro pentru care a fost achitat impozitul pe venit conform art. 67 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal, a fost achitată doar suma de 1.750.000 Euro conform actelor adiționale încheiate între cele două părți aceasta fiind motivul pentru care s-ar datora un impozit pe venit mai mic decât cel plătit.

Această obligație de a înregistra la organele fiscale declarații rectificative în raport de actele adiționale Curtea a constatat a nu fi o obligație excesivă imposibil de îndeplinit de către titularul acestei obligații B..

Aceasta deoarece tranzacția între părți nu a fost definitiv finalizată, dovadă în acest sens fiind actul adițional încheiat între cele două părți reclamant și B. ulterior pronunțării sentinței atacate în faza judecării recursului la data de 12.11.2018 prin care a fost majorat prețul tranzacției la suma de 3.280.000 Euro și a fost achitată o diferență de preț de 1.530.000 Euro la data de 4.11.2019.

Aceste aspecte de fapt au determinat din partea reclamantului o precizare a pretențiilor sale, în sensul că în raport de diferența de profit achitată la 4.11.2019 și-a restrâns acțiunea precizând obiectul cererii de restituire la suma de 459.769 RON.

Curtea constată că acțiunile desfășurate între părțile contractului demonstrează faptul că în cauză nu a fost dovedită imposibilitatea înregistrării declarațiilor rectificative în raport de toate actele adiționale încheiate între părți ulterioare încheierii contractului de vânzare-cumpărare acțiunii inițiale.

Curtea apreciază că în cauză prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 73 alin. (1) din Codul de procedură fiscală în sensul că reclamantul-intimat și-a îndeplinit toate obligațiile legale în sensul depunerii și dovedirii tuturor actelor și faptelor care să justifice admiterea cererii sale de restituire a impozitului pe venit achitat în plus.

Curtea constată că actele contestate au fost legal emise în raport de probele depuse de reclamant din care nu rezultă care este câștigul obținut ca urmare a transmiterii dreptului de proprietate asupra acțiunilor.

În ceea ce privește aspectul de nelegalitate privind data de la care au fost acordate dobânzile acesta nu va fi analizat pe fond având caracter subsidiar cererii de restituire. În condițiile în care actele prin care a fost respinsă cererea de restituire sunt apreciate de Curte ca legal emise, în cauză cererea de restituire nefiind probată prin documente justificative, nu poate fi acordată dobândă legală pentru o sumă respinsă a fi restituită.

Curtea nu va reține ca fondată apărarea intimatului-reclamant în sensul aplicării dispozițiilor art. 117

2

alin. (4) Codul de procedură fiscală dispoziții care constituie regula în ceea de privește procedura de restituire a impozitului pe venit reținut la sursă în cauză cererea de restituire fiind soluționată în condițiile art. 117^2(5) Codul de procedură fiscală pe situația de excepție când plătitorul nu mai există.

În cauză nu poate fi reținut un refuz nelegal de restituire a sumei solicitate a fi restituite cu titlu de impozit pe venit, sumă precizată în recurs prin acțiune astfel cum a fost restrânsă.

Ca urmare a constatării interpretării și aplicării greșite a legii, au efect al casării și rejudecării Curtea va aprecia acțiunea astfel cum a fost restrânsă ca nefondată și o va respinge ca atare în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Ca efect al respingerii acțiunii în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 453 alin. 2 teza I C. proc. civ., parte căzută în pretenții fiind reclamantul - intimat.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va admite recursul și va casa sentința atacată și rejudecând va respinge ca nefondată acțiunea reclamantului astfel cum a fost restrânsă prin precizarea acțiunii depusă în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentele-pârâte Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj împotriva sentinței civile nr. 266/2017 din 11 septembrie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurate și, rejudecând:

Respinge acțiunea, astfel cum a fost restrânsă, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 iulie 2020.