ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 748/2020

Ședința publică din data de 7 aprilie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L., societate aflată în procedura insolvenței, prin lichidator judiciar B.., a chemat în judecată pe pârâta Școala Națională pentru Studii Politice și Administrative (S.N.S.P.A.), solicitând:

în principal:

- obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând prejudiciul cauzat prin întârzierea plății lucrărilor prestate acesteia, situație care a dus la declanșarea procedurii insolvenței, respectiv obligarea la plata sumei reprezentând diferența dintre valoarea prejudiciului înregistrat prin refuzul nejustificat de plată a lucrărilor prestate (cuantificat prin însumarea profitului nerealizat, a activelor valorificate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), a penalităților A.N.A.F. calculate și încasate și a valorii masei credale din dosarul nr. x/2016) și suma de 2.891.394 RON încasată cu titlu de penalități de întârziere, plată ca urmare a admiterii cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2011, estimată provizoriu la 6.500.000 RON;

în subsidiar:

- obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând diferența dintre valoarea prejudiciului înregistrat prin refuzul nejustificat al pârâtei S.N.S.P.A. de efectuare a plății lucrărilor prestate (cuantificat prin însumarea activelor valorificate de A.N.A.F., a penalităților A.N.A.F. calculate și încasate și a valorii masei credale din dosar nr. x/2016) și suma de 2.891.394 RON, încasată cu titlu de penalități de întârziere, plată ca urmare a admiterii cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2011, estimată provizoriu la 4.500.000;

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ce vor fi efectuate în cauză.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1349 și urm., art. 1381 și urm. C. civ., art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv art. 453 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 362 din 02 februarie 2017, Tribunalul București a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B.. în contradictoriu cu pârâta S.N.S.P.A.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta A. S.R.L., care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1491A din 5 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Împotriva deciziei evocate, reclamanta a declarat recurs, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susținut că nu poate fi reținută inadmisibilitatea acțiunii, în considerarea prevederilor art. 1350 alin. (3) C. civ., normă legală ce limitează dreptul părții de a opta pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, atunci când există premisele antrenării răspunderii civile contractuale, întrucât a solicitat ca din valoarea prejudiciului înregistrat să se deducă suma de 2.891.394 RON, încasată în cursul lunii februarie 2014 cu titlu de penalități de întârziere, plată ca urmare a admiterii cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului x/2011 Astfel spus, recurenta a arătat că, în speță, nu există o opțiune în sensul respectiv, ci un demers juridic menit să acopere repararea integrală a unui prejudiciu.

În continuare a notat că plata penalităților în valoare de 2.891.394 RON, calculate conform dispozițiilor contractuale și sentinței pronunțate în dosarul nr. x/2011, nu a acoperit decât o mică parte a prejudiciului pe care i l-a creat pârâta S.N.S.P.A., astfel încât promovarea acțiunii de față s-a impus în scopul acoperirii integrale a prejudiciului produs.

Totodată, autoarea prezentului demers judiciar a arătat că, potrivit înscrisurilor anexate cererii introductive, valoarea penalităților A.N.A.F. generate de întârzierea în onorarea obligațiilor sale către bugetul statului, aferente facturii reprezentând valoarea lucrărilor prestate, sumă cu care A.N.A.F. s-a înscris la masa credală, este de 819.993 RON, iar valoarea debitelor către creditorii chirografari este de 3.157.117,05 RON, astfel că, totalul masei credale se ridică la suma de 3.997.110,05 RON.

De asemenea, recurenta a apreciat că, prin promovarea acțiunii în răspundere civilă contractuală, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2011, a dat curs dispozițiilor art. 1350 alin. (3) C. civ., care limitează dreptul la opțiune între cele două feluri de răspundere, epuizând demersul juridic întemeiat pe dispozițiile legale referitoare la antrenarea răspunderii civile contractuale.

Totodată, a precizat că, în condițiile în care prejudiciul produs nu a fost acoperit prin antrenarea răspunderii contractuale a intimatei-pârâte, acțiunea de față este admisibilă, neexistând nicio interdicție/impediment legal în a iniția un demers juridic în temeiul răspunderii civile delictuale, menit să ducă la acoperirea integrală a prejudiciului cauzat, în considerarea principiului reparării integrale a prejudiciului.

Pentru a reține o eventuală inadmisibilitate a acțiunii, recurenta-reclamantă a susținut că instanțele de fond trebuiau să arate în mod concret care este norma de drept material încălcată ce ar avea ca efect inadmisibilitatea acțiunii.

În continuare, a subliniat că nu trebuie confundată interdicția legală de opțiune între cele două feluri de răspundere cu antrenarea lor succesivă în vederea respectării principiului fundamental al reparării integrale a prejudiciului, potrivit căruia, autorul prejudiciului este obligat să acopere atât prejudiciul efectiv (damnum emergens), cât și beneficiul nerealizat de victimă (lucrum cessans), conform prevederilor art. 1349 coroborate cu cele cuprinse în art. 1385, art. 1516 din noul C. civ. (art. 1073 C. civ. din 1864) și art. 1531 din noul C. civ. (art. 1084 din C. civ. de la 1864).

De asemenea, recurenta-reclamantă a susținut că aplicarea acestui principiu are în vedere asigurarea restabilirii situației anterioare în ceea ce o privește pe victima prejudiciului, amintind că, potrivit doctrinei, principiul reparării integrale are valoarea unui principiu fundamental al răspunderii delictuale, iar, în cazul răspunderii civile delictuale, reparația trebuie să fie integrală, în caz contrar, orice limitare a dreptului victimei de a pretinde acoperirea în totalitate a prejudiciului contravenind art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu referire la întinderea despăgubirii, recurenta-reclamantă a făcut trimitere și la practica judiciară ce a statuat că, în cazul unui prejudiciu patrimonial, singurul criteriu pentru determinarea cuantumului despăgubirii este acela a întinderii lui, iar nu cel al situației materiale a victimei, autorul faptei ilicite cauzatoare de prejudicii răspunzând atât pentru prejudiciile previzibile, cât și pentru cele pe care nu le-a prevăzut, dar care totuși s-au produs.

Intimata-pârâtă S.N.S.P.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea căii extraordinare de atac exercitate de reclamantă și menținerea deciziei civile nr. 1491A/2018 pronunțată de Curtea de Apel București. În final, intimata-pârâtă a apreciat recursul pendinte ca fiind inadmisibil întrucât, prin memoriul formulat, autoarea nu a criticat decizia atacată, iar prevederile art. 1350 alin. (3) din C. civ. au fost corect aplicate și interpretate în mod legal de instanțele de fond.

Pentru situația în care recursul ar fi declarat admisibil în principiu, intimata-pârâtă a subliniat că, prin recursul formulat, reclamanta a reluat motivele invocate în fața instanței de apel, referitoare la temeinicia acțiunii, fără a demonta temeinicia soluției dispuse de aceasta.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 18 februarie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Cu titlu preliminar, deși intimata-reclamantă a invocat prin întâmpinare excepția inadmisibilității recursului, se constată că, în realitate, se pune în discuție excepția nulității acestuia, întrucât intimata a susținut că argumentele din cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de casare strict reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Conform, art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a indicat ca temei de drept al cererii dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. însă, în expunerea motivelor de recurs a reluat, integral, criticile exprimate în cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Susținerile recurentei-reclamante prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, dar care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că argumentele recurentei în sprijinul admisibilității acțiunii, constând în modul de determinare a pretinsului prejudiciu, sunt argumente privind temeinicia acțiunii, contribuind la stabilirea de către instanțele devolutive a situației de fapt prin aprecierea probelor administrate, or motivele de recurs trebuie să vizeze doar legalitatea hotărârii atacate, întrucât această cale de atac nu are un caracter devolutiv.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta-reclamantă tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor ei, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată și dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, susținerile recurentei nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deși recursul nu are caracter devolutiv.

Accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., împotriva deciziei civile nr. 1491A/2018 din 5 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., împotriva deciziei civile nr. 1491A/2018 din 5 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără cale de atac.

Dată în completul de filtru și pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.