ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1422/2020
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1422/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 8 iulie 2020
asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 11.06.2020, petentul A. a solicitat strămutarea dosarelor nr. x/2020, y/2020, z/2020 de la Judecătoria Sector 6 București la o altă instanță, justificat de împrejurarea că ar fi nedreptățit în demersurile sale judiciare de către magistrații acestei instanțe.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 71, 72, 73, 74, 75 alin. (2) și (3), art. 141 alin. (1) și (2) C. proc. civ.
Conform verificărilor efectuate în sistemul informatic Ecris, dosarele ce face obiectul cererii de strămutare au fost înregistrate pe rolul Judecătoriei Sector 6 București la datele de 19.03.2020 (dosar nr. x/2020) 30.03.2020 (dosar nr. x/2020), 28.04.2020 (dosar nr. x/2020), deci, ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., aplicabil în cauză.
Potrivit art. 142 alin. (1) C. proc. civ., "cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia…".
Or, în cauză, cererea de strămutare dedusă judecății este întemeiată, așa cum s-a arătat anterior, pe motive de bănuială legitimă și este formulată cu privire la dosare înregistrate ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ. pe rolul Judecătoriei Sector 6 București, instanță aflată în circumscripția teritorială a Curții de Apel București.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 131 raportat la art. 142 C. proc. civ., instanța competentă material a soluționa cauza este Curtea de Apel București, instanță în favoarea căreia va opera prezenta declinare de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competența de soluționare a cererii de strămutare formulată de petentul A., în favoarea Curții de Apel București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 iulie 2020.