ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5114/2018

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și B. S.A. - Sucursala Târgu Jiu, să se constate nulitatea absolută a clauzei de la pct. 3.2 din contractul de credit nr. x din 8 iulie 2008, să se dispună înlăturarea clauzei contractuale mai sus menționată din contractul de credit bancar nr. x din 8 iulie 2008, să fie obligată pârâta B. S.A. la restituirea sumelor încasate în temeiul acestor clauze plus dobânda legală, calculată de la data încasării lor și până la data plății efective, să se constate nulitatea absolută a clauzei de la punctul 4 din contractul de credit nr. x/2008 încheiat cu pârâta B. S.A. privind comisionul de acordare reprezentând 5% din suma împrumutată, termenii împrumutului și să se dispună înlăturarea clauzei din contract, să se dispună restituirea sumei încasată cu titlu de comision de acordare încasată în mod abuziv împreună cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii până la data plății efective, să se constate nulitatea absolută a clauzelor de la punctul 8, 8.1, 8.4 din contractul de credit privind riscul valutar și să se dispună înlăturarea clauzelor din contract, să fie obligată pârâta B. S.A. la restituirea sumelor plătite în plus de reclamant ca efect al constatării nulității clauzelor privind efectuarea plăților în moneda creditului CHF cu suportarea diferențelor de schimb valutar de către împrumutat, să se dispună stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF - Leu la momentul semnării contractului, curs care sa fie valabil pentru toată perioada contractului precum și restituirea sumelor încasate în plus de către bancă ca efect al constatării nulității, să se dispună denominarea în moneda națională a plăților pe principiul din regulamentul valutar că prețul mărfurilor sau al serviciilor se plătește în moneda națională în contractele dintre rezidenți, să fie obligată pârâta B. S.A. ca în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinței ce se va pronunța să pună la dispoziție actul adițional la contractul de credit conform sentinței date și un nou grafic de rambursare a creditului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 7744 din 27 octombrie 2017 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2016 s-a respins excepția lipsei capacității procesuale a B. S.A. - Sucursala Tg-Jiu și excepția lipsei calității procesuale pasive a B. S.A. - Sucursala Târgu Jiu, excepții formulate de pârâta B. S.A..

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și B. S.A. - Sucursala Târgu Jiu.

Împotriva acestei sentințe reclamantul A. a formulat apel solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii formulate.

Prin decizia civilă nr. 364/2018 din 20 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă s-a admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 7744 din 27 octombrie 2017 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, în dosarul nr. x/2016.

Schimbă sentința atacată în sensul că admite în parte acțiunea și constată caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 4 privind comisionul de acordare, la art. 8.1 și 8.4, acestea din urmă în privința mențiunilor referitoare la riscul valutar.

Dispune restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de acordare, actualizate cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii până la data plății efective.

Dispune stabilizarea cursului de schimb CHF LEU la momentul semnării contractului de credit, curs care va rămâne valabil pe toată perioada derulării contractului, urmând ca ratele să fie recalculate și plătite la cursul de la data încheierii contractului.

Dispune restituirea sumelor încasate în plus, rezultate din diferența cursului valutar la momentul achitării fiecărei rate, față de cel din momentul încheierii contractului.

Menține soluția primei instanțe în privința cererii referitoare la denominarea contractului, respectiv la restituirea ratelor în RON, privind clauza de la art. 3.2 din contract (calcul dobândă), privind obligarea intimaților pârâți să pună la dispoziția reclamantului actul adițional la contractul de credit și un grafic de rambursare.

Obligă intimatele-pârâte la plata către apelantul-reclamant a sumei de 1500 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. S.A., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj. MARAMUREȘMARAMUREȘMARAMUREȘ MARAMUREȘ MARAMUREȘ MARAMUREȘ

Prin adresa emisă la 31 august 2018, Tribunalul Gorj a înaintat dosarul având ca obiect recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 364/2018 din 20 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 19 septembrie 2018.

La termenul de judecată din 22 noiembrie 2018, Înalta Curte a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea recursurilor de față, asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., a reținut următoarele:

Instanța competentă să soluționeze recursul este Curtea de Apel Craiova.

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident și în această situație că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalității căii de atac și, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri pronunțate de curțile de apel.

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță -, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți. Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Curtea Constituțională, prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, a constatat că, prin impunerea unui prag valoric al cererii pentru accesul la calea de atac a recursului, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetățenilor în accesul la această cale extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil, norma contravenind dispozițiilor art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție (paragraful 29 din decizie).

Din considerentele deciziei în discuție nu rezultă că accesul nediscriminatoriu la calea de atac, ce intră în conținutul dreptului la un proces echitabil, ar include imperativ accesul la un recurs soluționat de către înalta Curte, în sensul că dispozițiile art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție ar fi încălcate în măsura în care înalta Curte nu soluționează recursurile în toate litigiile vizând cereri evaluabile în bani.

În viziunea Curții Constituționale, conformitatea cu Constituția este asigurată prin simpla recunoaștere a dreptului la recurs în aceste litigii, indiferent de valoarea obiectului cererii, și nu prin accesul la o anumită instanță.

În absența unor considerente în acest sens, nu se poate deduce din decizia Curții Constituționale o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil prin absența accesului la recurs la instanța supremă, cu atât mai mult cu cât, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut în mod constant că accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, de exemplu, o decizie recentă, publicată ulterior Deciziei nr. 369/2017, respectiv Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 635 din 3.08.2017).

Chiar atunci când a constatat încălcarea dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție referitoare la rolul Înaltei Curți în unificarea jurisprudenței (paragrafele 30 și 31 din decizie), Curtea Constituțională a avut în vedere aceeași perspectivă a absenței accesului la calea de atac a recursului, și nu a accesului la Înalta Curte, ca instanță de recurs. De altfel, considerentele pe acest aspect vizează exclusiv "cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție", ceea ce înseamnă că s-a acceptat premisa că nu toate recursurile intră de plano în competența de soluționare a înaltei Curți de Casație și Justiție. Față de obiectul controlului de constituționalitate, se constată că această premisă a fost acceptată chiar în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Din cele ce preced, se conturează concluzia că pragul valoric a fost considerat de către Curtea Constituțională un impediment pentru asigurarea accesului la recurs, indiferent de instanța competentă, fără a se reține o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil sau a unui alt drept fundamental prin menținerea criteriului valoric pentru determinarea competenței de soluționare a recursului în litigiile vizând cererile evaluabile în bani, altele decât litigiile după materie, indicate în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Așadar, în stabilirea competenței ratione materiae de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, nu se impune instanței de judecată concluzia că această competență revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017.

Tot aceleași concluzii rezultă și din minuta Deciziei nr. 18 din 1 octombrie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, nepublicată în Monitorul Oficial, care a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel.

Astfel, competența de soluționare a acestor recursuri urmează a fi determinată de către instanța de judecată, ce are atribuții exclusive în interpretarea și aplicarea normelor procesuale incidente.

Această chestiune este prioritară față de chestiunea admisibilității unui asemenea recurs - ce include, după cum s-a arătat, cercetarea aplicării în timp a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, din perspectiva art. 27 C. proc. civ. - deoarece aceasta din urmă poate fi analizată doar de către instanța competentă cu soluționarea recursului.

În aplicarea dispozițiilor legale enunțate, instanța competentă de a soluționa calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Craiova, aceasta fiind instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat decizia în apel, respectiv Tribunalul Gorj MARAMUREȘMARAMUREȘMARAMUREȘ MARAMUREȘ MARAMUREȘ MARAMUREȘ.

Astfel, în aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Gorj MARAMUREȘMARAMUREȘMARAMUREȘ MARAMUREȘ MARAMUREȘ MARAMUREȘ revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Craiova, motiv pentru care, Înalta Curte va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cererii în favoarea acestei instanțe.

În conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 364/2018 din 20 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2018.