Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.10.2018
admis

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4329/2018

HOTĂRÂRE
16.10.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4329/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 16 octombrie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

D E C I D E Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință: Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.A. Călimănești împotriva deciziei civile nr. 65/A din 23 ianuarie 2018 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Pitești. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-10-09
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4167/2018
Ședința publică din data de 9 octombrie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 14 noiembrie 2016 pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu c
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4522/2018
S.A. cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Municipiul București, în contradictoriu cu intimații B. și C., constată neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a notificării înaintate de intimați, prevăzute de art. 4 din
ÎCCJ 2018-12-11
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5287/2018
Ședința publică din data de 11 decembrie 2018 Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la 5 septembrie 2016 sub nr. x/2016
ÎCCJ 2018-10-05
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4093/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Judecătoriei Slatina, reclamantul A. a solicitat instanței obligarea pârâtei B. la plata sume
ÎCCJ 2018-10-09
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4153/2018
Ședința publică din data de 9 octombrie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 4 ianuarie 2016 pe rolul Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă