ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4522/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, A. S.A. în contradictoriu cu B. și C., în temeiul art. 7 din Legea nr. 77/2016 raportat la art. 192 și următoarele C. proc. civ. a formulat contestație împotriva cererii de dare în plată nr. x din data de 27 iunie 2016 (în continuare, "cererea de dare în plată"), privind darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea sa, situat în jud. Vâlcea, nr. cadastral x, înscris în Cartea Funciară a localității Râmnicu Vâlcea sub nr. x, prin care solicită instanței să admită prezenta contestație și, pe cale de consecință, să dispună:

- respingerea cererii de dare în plată pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege;

- punerea de drept a părților în situația anterioară notificării, în temeiul art. 7 alin. (5) din Legea nr. 77/2016;

- să oblige pârâții la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 5641 pronunțată la data de 08 noiembrie 2017 în dosar nr. x/2016, de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în baza art. 7 din Legea nr. 77/2016; a fost admisă contestația formulată de contestatoarea D. PRIN E. S.R.L. înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. x, având sediul social în Dublin 2, Irlanda, creditor, acționând în calitate de cesionar in drepturi al A. S.A. cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Municipiul București, în contradictoriu cu intimații B. și C., constată neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a notificării înaintate de intimați, prevăzute de art. 4 din Legea nr. 77/2016, privind darea în plată, se dispune repunerea părților în situația anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege, respectiv reluarea executării silite ce face obiectul dosarului x/2016, fiind obligați intimații la plata sumei de 20 RON, cheltuieli de judecată către contestatoare.

Împotriva sentinței civile nr. 5641 pronunțată la data de 08 noiembrie 2017 de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosar nr. x/2016 și împotriva încheierii de ședință din data de 29 martie 2017, prin care s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a A. S.A., pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în același dosar amintit, au formulat apel la data de 07 decembrie 2017 pârâții B. și C., solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate și pe fond respingerea contestației formulate de A. S.A. împotriva notificării pârâților făcută pe Legea nr. 77/2016 privind darea în plată sau în subsidiar trimiterea spre rejudecare.

Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 456/A din 19 aprilie 2018, a respins apelul principal formulat de către apelanții-pârâți B. și C.

A admis apelul incident formulat de către apelanta-reclamantă A. S.A.

A schimbat în parte sentința civilă nr. 5641/2017 în sensul că a obligat pârâții la plata parțială a cheltuielilor de judecată efectuate de contestatoare în cuantum de 1.020 RON.

A înlăturat mențiunea din sentință referitoare la plata cheltuielilor de judecată.

A obligat apelanții pârâți la plata către apelanta contestatoare a cheltuielilor de judecată efectuate în apel în cuantum de 1.685,94 RON.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenții-pârâți C. și B.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Vâlcea, secția I civilă revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Pitești, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în soluționarea recursului declarat de recurenții-pârâți C. și B. împotriva deciziei civile nr. 456/A din 19 aprilie 2018, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Pitești.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19.10.2018.