ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4060/2018

Ședința publică din data de 4 octombrie 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin sentința civilă nr. 5/PI, pronunțată la data de 23 octombrie 2017, în dosarul nr. x/2017, a respins acțiunea în anulare formulată de reclamanta Comuna Ileanda- prin Primar împotriva sentinței arbitrale nr. 22/22 mai 2017, pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și A., în dosar nr. x/2017, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L..

Reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA ILEANDA - PRIN PRIMAR a uzat în continuare de calea de atac a recursului împotriva acestei sentințe.

Învestită fiind cu judecata recursului declarat în cauză, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția de inadmisibilitate a recursului, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 6 din același Cod, prin raportare la art. 613 alin. (4) Noul C. proc. civ., excepție în privința căreia, fiind luată în examinare cu prioritate față de dispozițiile art. 248 alin. (1) Noul C. proc. civ., reține următoarele:

Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) din Noul C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

În accepțiunea conferită de legiuitor, potrivit art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar, potrivit art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Așadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile stabilite ca atare prin art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ.

Potrivit alin. (2) al aceluiași text, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Deopotrivă, Înalta Curte reține că, potrivit art. 634 alin. (1) Noul C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului; 2. hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; 3. hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel; 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs; 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii; 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.".

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac- care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

În cauză, se constată că, obiect al recursului de față îl constituie sentința civilă nr. 5/PI din 23 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, prin care a fost respinsă acțiunea în anulare formulată de reclamanta Comuna Ileanda- prin Primar împotriva sentinței arbitrale nr. 22/22 mai 2017, pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și A., în dosar nr. x/2017, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L..

Or, potrivit dispozițiilor art. 613 alin. (4) Noul C. proc. civ., "Hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului", alin. (3) din text referindu-se la hotărârea dată în acțiunea în anulare admisă: s.n."Admițând acțiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală și, …".

Din interpretarea per a contrario a acestor dispoziții, rezultă că hotărârile prin care a fost respinsă acțiunea în anulare nu sunt susceptibile a fi atacate cu recurs, atare hotărâre nemaifiind susceptibilă de altă cale de atac, ea fiind definitivă.

Or, în speță, recurenta- reclamantă Comuna Ileanda- prin Primar a declarat recurs împotriva sentinței, cu caracter definitiv, pronunțate în condițiile art. 608 alin. (1) lit. g) și h) Noul C. proc. civ. în soluționarea acțiunii în anularea hotărârii arbitrale, sentință prin care a fost respinsă acțiunea în anulare formulată de aceeași parte împotriva Hotărârii Arbitrale nr. 22 din 22.05.2017 pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și A..

Așa fiind, în raport cu prevederile legale evocate, se constată că această hotărâre are caracter definitiv de la pronunțarea sa, conform dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 6 Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 613 alin. (4) Noul C. proc. civ., și, în atari condiții, în speță, sentința dată în acțiunea în anularea hotărârii arbitrale nu întrunește condiția cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., situație în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în această ipoteză exercitarea căii extraordinare de atac fiind inadmisibilă.

Într-adevăr, prin art. 1

1

din O.U.G. nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și a unor acte normative conexe, introdus prin punctul 2 din Legea nr. 17/2017, începând cu 24.03.2017, s-a stipulat că:

"La articolul 613, alin. (4) se modifică și va avea următorul cuprins: (4) Hotărârea curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare este supusă recursului".

Dar, în aceste condiții, devine incidentă dispoziția tranzitorie privind legea procesuală aplicabilă, respectiv, art. 27 Noul C. proc. civ., care prevede că:

"Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

Acțiunea în anulare hotărâre arbitrală este o cale de atac specială, astfel că, pe plan procesual, prevederile legale care o reglementează sunt cele în vigoare la data începerii procesului arbitral, potrivit art. 27 din Noul C. proc. civ.

Astfel, această nouă formă a textului art. 613, alin. (4) Noul C. proc. civ. nu este aplicabilă în prezenta cauză, în condițiile în care procesul a început la 13 februarie 2017, odată cu introducerea acțiunii în arbitrare, iar Legea nr. 17/2017 din 17 martie 2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și a unor acte normative conexe, a fost publicată în Monitorul Oficial la 21 martie 2017 și este aplicabilă acțiunilor în anulare introduse după intrarea în vigoare a legii de modificare.

Legea civilă nu retroactivează, legiuitorul optând pentru regula previziunii, potrivit căreia faza judecății, în întregul ei, este guvernată de dispozițiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv, la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

În atari condiții, în speță, văzând și prevederile art. 613 alin. (4) Noul C. proc. civ., sentința dată în acțiunea în anulare nu întrunește condiția cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., întrucât are caracter definitiv de la pronunțarea sa, situație în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., și, în această ipoteză, exercitarea căii extraordinare de atac este inadmisibilă.

Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac și, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

C. proc. civ. reglementează căile de atac ordinare și extraordinare care pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești, în cuprinsul art. 457 alin. (1) din același cod statuându-se că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Înalta Curte reține că în conformitate cu prevederile art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, hotărârile definitive nu sunt susceptibile de a fi atacate cu apel/recurs, textul de lege arătat definind noțiunea de hotărâri definitive, ca fiind "orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs".

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Înalta Curte constată că, în cauză, se aplică cu prioritate principiul legalității, conform căruia, regimul căilor de atac (fel, condiții, termen) este reglementat de lege și nu îi este îngăduit niciunui participant al procesului civil să deroge de la acest principiu. Legea este cea care recunoaște condițiile de exercitare a căilor de atac, acestea nu sunt stabilite de judecător, astfel că, mențiunile eronate din dispozitivul unei hotărâri privind regimul căii de atac nu sunt de natură a produce efecte juridice, în condițiile în care sunt contrare legii, astfel că nu deschid părților drepturi pe care legea nu le acordă.

Legalitatea căilor de atac, consacrată de art. 457 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit cu care, "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curții Constituționale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul la acces liber la justiție, așa cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reținute de art. 16 din Constituția României.

Față de cele de mai sus, nefiind întrunite condițiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu, cu consecința respingerii prezentului recurs dedus judecății, ca inadmisibil.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA ILEANDA - PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr. 5/PI din 23 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2018.