Decizia nr. 2015/2018 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2014 pe rolul Judecătoriei Pitești, la data de 18.12.2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. MĂRĂCINENI a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L. SĂLIȘTE, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 54.315,52 RON, reprezentând despăgubiri litigii transport daune interese conform facturii fiscale seria x nr. x/11.12.2013 și facturii fiscale seria x nr. x/07.08.2013, confirmate la plată prin extrasul de cont nr. 47/31.12.2013, plus dobânda cu actualizarea creanței în funcție de indicele de inflație, începând cu data scadenței facturilor și până la achitarea efectivă a debitului; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată pe care le va face cu acest proces. La data de 09.04.2015 s-a depus, de către pârâta S.C. B. S.R.L. Săliște, întâmpinare și cerere de chemare în garanție a S.C. C. S.A. BUCUREȘTI. La data de 31.08.2015 reclamanta a depus o cerere de chemare în garanție a intervenientei S.C. D. S.A. Mioveni, prin care a solicitat instanței să dispună obligarea chematului în garanție S.C. D. S.A. la plata sumei de 315,52 RON, reprezentând despăgubiri litigii transport daune interese conform facturi fiscale nr. x/04.12.2013 și seria x nr. xID/18.07.2013, plus dobândă, cu actualizarea creanței în funcție de indicele de inflație, începând cu data scadentei facturilor și până la achitarea efectivă a debitului, în cazul în care instanța nu îl va obliga pe pârâtul S.C. B. S.R.L. să o despăgubească cu această sumă de 54.315,52 RON plus dobândă, cu actualizarea creanței în funcție de indicele de inflație, începând cu data scadenței facturilor și până la achitarea efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată. B. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 3784/2016 de la 27 aprilie 2016 pronunțată de Judecătoria Pitești, secția Civilă, în dosar nr. x/2014, s-a respins cererea de repunere pe rol. S-a respins cererea expertei de majorare a onorariului. S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. Pitești, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S..R.L. Săliște, interveniente - chemate în garanție fiind: C. S.A. București; D. S.A. Mioveni. S-au respins cererile de chemare în garanție. A fost obligată pârâta la plata sumei de 54.315,52 RON, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, reprezentând contravaloare prejudiciu, către reclamantă. A fost obligată pârâta la plata dobânzii legale aplicabilă la debitul de mai sus de la data de 18.12.2014 și până la plata efectivă, către reclamantă A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de numai 4.000 RON, către reclamantă. Prin sentința civilă nr. 6797/2016 de la 16 noiembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Pitești s-au respins cererile de îndreptare eroare materială formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. MĂRĂCINENI, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. SĂLIȘTE, interveniente - chemate în garanție fiind: C. S.A. București; D. S.A. Mioveni. C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal și motivat pârâta S.C. B. S.R.L. SĂLIȘTE, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de intimata- reclamantă, cu cheltuieli de judecată, respectiv, taxa judiciară de timbru; în cazul în care instanța va considera că acțiunea intimatei- reclamante este întemeiată și pârâta va cădea în pretenții, a solicitat obligarea intervenientei S.C. C. S.A. la plata sumelor pe care reclamanta le revendică. D. Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 3062/2017 din 18 octombrie 2017 a Tribunalului Argeș, secția Civilă, a fost respins apelul formulat de apelanta- pârâtă S.C. B. S.R.L. SĂLIȘTE împotriva sentinței civile nr. 3784/27.04.2016 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata - reclamantă S.C. A. S.R.L. MĂRĂCINENI și intimații - intervenienți S.C. C. S.A. BUCUREȘTI și S.C. D. S.A. MIOVENI, ca nefondat. S-a admis, în parte, cererea intimatei- reclamante, privind cheltuielile de judecată, și a fost obligată apelanta la plata către intimată a sumei de 2.000 RON, cheltuieli de judecată. E. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs, recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. SĂLIȘTE, iar cererea de recurs a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție de către Tribunalul Argeș- prin adresa emisă la 15.02.2018 și înregistrată la Înalta Curte sub nr. x/16.02.2018. F. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța competentă să soluționeze recursul este Curtea de Apel Pitești.

După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, a fost declarată ca neconstituțională sintagma "precum și alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, decizia Curții Constituționale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidența acestor dispoziții și referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Rezultă că sintagma declarată neconstituțională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casație și Justiție, adică cele care pornesc în primă instanță de la tribunale.

De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale. Conținutul acestui paragraf este următorul: "Întrucât recursul se soluționează de Înalta Curte de Casație și Justiție și, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, Curtea reține că, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile legale criticate introduc o dublă măsură în privința evaluării legalității hotărârilor judecătorești, stabilind, pe de-o parte, că instanța supremă își exercită acest rol numai în anumite situații și, pe de altă parte, că își exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine și dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție".

Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituțională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puțin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și că doar anumite recursuri ajung să fie soluționate la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, aceasta însemnând că, în concepția actualului C. proc. civ., tribunalul este instanța care are plenitudine de competență, în primă instanță, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanțe au competența în primă instanță.

În ce privește criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluționate de către judecătorii, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, aceasta însemnând că, în ce privește criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competența, în primă instanță, a tribunalelor.

Coroborând aceste dispoziții legale cu Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât și în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depășesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

În altă ordine de idei, se poate reține că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 și 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului și hotărârile pronunțate în primă instanță de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competența de soluționare a recursurilor revine instanțelor imediat superioare, respectiv curților de apel.

Faptul că intră în competența curților de apel soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluționate în primă instanță de judecătorii, rezultă și din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 95 pct. 1 și art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situație tribunalul nu are plenitudine de competență, soluționarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competența judecătoriilor.

Nu se poate reține că dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conținutul dispozițiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție "în condițiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casație și Justiție examinează recursurile care sunt în competența sa "în condițiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanță de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiași articol, care nu a fost declarat neconstituțional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluționa de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, așa după cum s-a arătat mai sus, în speța de față aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curților de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situație ce nu se regăsește în speța de față.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicție, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziție care să permită "sărirea" vreunei instanțe imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanța competentă este cea imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Mai mult, o interpretare care să atribuie competența de drept comun a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, situație ce ar fi în contradicție cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție și cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, va admite excepția de necompetență și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești.