ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2170/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2170/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Ședința publică din data de 23 mai 2018
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub număr de dosar x/2015, la 12 iunie 2015, pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă (în urma disjungerii judecății dispusă de aceeași instanță prin sentința civilă nr. 3206 pronunțată la 09.06.2015 în dosarul nr. x/2015, ce fusese format în urma declinării, prin sentința nr. 157 din 12.02.2015, a competenței materiale și teritoriale de judecată a cauzei înregistrată inițial în dosarul nr. x/2014 la Tribunalul Bihor), reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța: 1) să constate nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 2.4, art. 4.1, art. 4.2, art. 4.6 teza a III-a, art. 5.9 teza a II-a din Condițiile speciale ale contractului de credit nr. x/23.07.2008, art. 4.7.6 - art. 4.7.10, art. 6.2.1 - 6.2.3, art. 6.4.1, art. 6.4.7, art. 7.4.1, art. 7.4.2 din Condițiile generale ale contractului de credit, art. 2.3.1, art. 2.16 din Actul adițional din 11.10.2011, privind moneda de rambursare a creditului; 2) obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare aferent contractului de credit care să prevadă restituirea creditului prin conversia în RON, prin raportare la valoarea CHF de la momentul contractării, fie ca efect al angajării răspunderii civile delictuale, fie ca efect al constatării modalității absolute a clauzelor menționate.
Pârâta a formulat cerere reconvențională, solicitând ca în ipoteza admiterii conversiei în RON a restituirii creditului, aceasta să se facă la cursul CHF - RON de la data acordării creditului, cu luarea în considerație a condițiilor de cost/rambursare a creditului în RON astfel cum existau în oferta băncii la momentul acordării creditului.
La data de 15.01.2015, reclamanții în număr de 385, indicați în cererea de chemare în judecată (și prin urmare, înainte de disjungerea acțiunii în raport de fiecare cocontractant în parte), și-au precizat și completat cererea, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 45.000.000 RON cu titlu de daune morale, pe care aceasta le-ar datora reclamanților aflați într-o solidaritate activă.
La data de 06.10.2015 pârâta a formulat cerere de renunțare la judecata cererii reconvenționale.
Prin sentința civilă nr. 7304 din 22 decembrie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a luat act de renunțarea pârâtei la judecata cererii reconvenționale; a respins acțiunea principală a reclamantei, ca neîntemeiată și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 498,40 RON cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile nr. 7304 din 22 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, reclamanta A. a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 1992A din 25 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat.
Împotriva deciziei civile nr. 1992A din 25 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, reclamanta A. a declarat recurs.
Intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, în raport de prevederile art. XVIII alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 95/2016, ținând cont că prin contractul de credit contestat s-a acordat suma de 62.325,38CHF, care se situează sub pragul prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac a recursului.
Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 28 februarie 2018, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.
Intimata B. S.A. a depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 prevede: " (1) Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016, termenul fiind prorogat până la 1 ianuarie 2019 prin O.U.G. nr. 95/2016.
(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 (prorogat la 31 decembrie 2018), nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.
Potrivit art. 98 alin. (1) C. proc. civ. competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, pentru stabilirea valorii nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale precum dobânzile, penalitățile, fructele etc.
Art. 101 C. proc. civ. prevede că:
"(1) În cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenței instanței se va ține seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părții din obiectul dedus judecății. (2) Aceeași valoare va fi avută în vedere și în cererile privind constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită și repunerea părților în situația anterioară, precum și în cererile privind constatarea existenței sau inexistenței unui drept".
Se constată că hotărârea recurată este pronunțată într-o cerere evaluabilă în bani, respectiv cererea, astfel cum a fost completată de reclamanta A. prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a unor clauze contractuale, obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare aferent contractului de credit care să prevadă restituirea creditului în RON prin raportare la valoarea CHF de la momentul contractării, precum și la plata daunelor morale.
În speță, se reține că, în temeiul contractului de credit nr. x/23.07.2008 încheiat cu pârâta B. S.A., reclamanta a contractat un împrumut în valoare de 62325,38 CHF, pe o durată de 360 luni, pentru nevoi personale nenominalizate. Contractul de împrumut a fost modificat prin Actul adițional din 11.01.2011.
Potrivit extrasului din Anexa 1 la cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâtei la plata sumei de 62325,38 CHF, reprezentând 229.338,7008 RON RON, calculată la cursul CHF/LEU la data depunerii cererii de chemare în judecată (3,6528 RON), aceasta reprezentând valoarea litigiului în aprecierea competenței materiale dată de valoarea cererii, valoare care va fi avută în vedere și la stabilirea căilor de atac.
Cât privește cererea completatoare din fața primei instanțe prin care, reclamanții, înainte de disjungerea acțiunii în raport de fiecare contract și cocontractant, au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 45.000.000 RON, cu titlu de daune morale, în solidaritate activă, pentru suferințele de ordin psihic, ca urmare a practicilor abuzive ale băncii, pe care le-au îndurat reclamanții din dosarul format inițial (prin sentința civilă nr. 3206/09.06.2015 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2015, fiind declinată competența de soluționare a cauzei privind o parte din reclamanți, disjunsă judecata cererilor și formarea unor dosare separate pentru fiecare dintre acești reclamanți, cum este și dosarul de față), se apreciază că, în lipsa oricăror alte specificații, această cerere este una accesorie, conform art. 30 alin. (4) C. proc. civ.
Potrivit art. 460 alin. (2) C. proc. civ., "dacă prin aceeași hotărâre au fost soluționate și cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală."
Așadar, din argumentele expuse mai sus, prin raportare la valoarea obiectului cererii principale, calculată potrivit art. 98 și art. 101 C. proc. civ., respectiv 229.338,7008 RON, reiese că valoarea litigiului se situează sub pragul valoric de 1.000.000 RON impus de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, pentru exercitarea căii de atac a recursului.
Prin decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 din 20 iulie 2017, a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de C. în Dosarul nr. x/2014 și de D. și E. în Dosarul nr. x/2013 ale Curții de Apel Brașov, secția civilă, constatându-se că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituțională.
În temeiul dispozițiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituție, potrivit căreia:
"de la data publicării, deciziile (n.n. Curții Constituționale) sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor", decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "numai pentru viitor", nu și cu privire la situațiile juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare.
Pentru procesele în curs, nesoluționate definitiv, Decizia Curții Constituționale își produce efectele numai în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate a textului de lege respectiv, anterior pronunțării Curții Constituționale, iar excepția a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 223/2012, Decizia Curții Constituționale nr. 100/1999). Curtea Constituțională a reținut că o decizie prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate are efecte și pentru trecut în mod limitat în sensul că profită doar autorilor acesteia, adică părților din cauza în care excepția a fost admisă, cât și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei în monitorul oficial, în alte cauze, excepție respinsă ca devenită inadmisibilă, întrucât un text de lege nu poate fi declarat neconstituțional de mai multe ori (Decizia Curții Constituționale nr. 866/2015).
Se reține că în cadrul dosarului de față, anterior declarării neconstituționalității textului, nu a fost invocată nici de părți, nici de instanță, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale constatate ulterior ca fiind neconstituționale prin decizia nr. 369/2017 și, în consecință, în cauză nu a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă respectiva excepție de neconstituționalitate.
De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituțională a arătat că efectul ex nunc al actelor instanței de contencios constituțional "constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."
Legea civilă nu retroactivează, legiuitorul optând pentru regula previziunii, potrivit căreia faza judecății, în întregul ei, este guvernată de dispozițiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată.
Se constată că sunt aplicabile dispozițiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."
Cum, în speță, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată la data de 12 iunie 2015, așadar, înainte de publicarea în M. Of. a Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, este aplicabilă regula potrivit căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condițiile prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluționării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.
În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condițiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispozițiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influențeze.
În consecință, decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenția Curții Constituționale asupra conținutului acestei norme.
Prin urmare, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțare, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.
Se impune precizarea faptului că art. 457 C. proc. civ. reglementează principiul legalității căii de atac potrivit căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.
Se reține prioritatea analizării excepției inadmisibilității căii de atac, întrucât, pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.
Pentru rațiunile înfățișate, în condițiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplinește condițiile de admisibilitate în principiu, la care se referă art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport de prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 1992A din 25 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 1992A din 25 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2018.