ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 158/2018

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2018

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanții A. și B., au chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea convenției de credit încheiate sub nr. x la 31.01.2008 în partea privitoare la obiect, punctele b și c, vizând valoarea și moneda creditului, precum și faptul că obiectul acestei convenții îl constituie un împrumut de consumație în moneda națională.

De asemenea, au solicitat obligarea pârâtei la convertirea creditului din CHF în RON, în condițiile de creditare în această monedă la data acordării, plus compensarea sumelor datorate reciproc, mai exact a dobânzii în RON, calculată la creditul acordat și revenită creditoarei, cu diferențele de curs valutar pentru debitul principal și dobânda aferentă în CHF. Subsecvent au pretins obligarea pârâtei la restituirea diferențelor de sumă rezultate din această compensare.

În subsidiar, reclamanții au optat pentru constatarea nulității absolute a clauzei referitoare la condiții generale, punctul 7.1. lit. l), pe) aspectul forței majore și a cazului fortuit, adaptarea contractului pentru a asigura distribuirea în mod echitabil între părți a pierderilor generate de schimbarea împrejurărilor și obligarea pârâtei la restituirea a 50% din sumele plătite ca urmare a diferențelor de curs valutar. Totodată, au solicitat returnarea cheltuielilor de judecată avansate.

În drept, au indicat dispozițiile Legii nr. 193/2000, O.U.G. nr. 50/2010, art. 1.214, 1.251, 2.158-2.170 C. civ., Directiva nr. 93/13/05.04.1993 a Consiliului Comunităților Europene.

În urma administrării probatoriului, Judecătoria Bălcești, prin sentința civilă nr. 676/2016 a admis în parte cererea având ca obiect constatare clauze abuzive, formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta D. S.A., ca succesoare a pârâtei C. S.A., astfel cum a fost ulterior precizată, a constatat nulitatea absolută a clauzei inserate la secțiunea a IV-a din condițiile generale ale contractului de credit nr. x încheiat la data de 31.01.2008, privind suportarea de către împrumutat a diferențelor de curs valutar, a stabilizat cursul de schimb valutar CHF-LEU pentru efectuarea plăților la valoarea de la data încheierii contractului, pe toată perioada de valabilitate a acestuia și a obligat pârâta să restituie reclamanților sumele încasate în plus în baza clauzei abuzive.

Prin aceeași sentință s-a respins cererea accesorie privind denominarea în moneda națională a plăților, ca nefondată și a fost obligată pârâta la 800 de RON cheltuieli de judecată față de reclamanți.

Împotriva sentinței susmenționată a formulat apel pârâta S.C. D. S.A. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, iar Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 186/A din 16 februarie 2017 a admis apelul declarat de pârâtă S.C. D. S.A., a schimbat în tot sentința, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanți.

Împotriva deciziei Tribunalului Vâlcea au formulat recurs reclamanții A. și B..

La termenul de judecată din data de 12.10.2017 Curtea de Apel Pitești, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale de soluționare a recursului, raportat la decizia nr. 369/30.05.2017 a Curții Constituționale.

Instanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curțile de apel judecă, ca instanțe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege, iar conform art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri în cazurile prevăzute de lege.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar alin. (4) al textului arată că recursul se soluționează de instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege.

Rezultă astfel că, instanța supremă are competență generală în soluționarea recursurilor, tribunalele și curțile de apel fiind instanțe de recurs numai în cazurile anume prevăzute de lege.

În ipoteza de față, nu este identificată o normă care să dispună asupra competenței curții de apel în soluționarea recursului exercitat împotriva deciziei de apel, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, Curtea considerând aplicabilă regula de drept comun rezultată din art. 483 alin. (3) și (4) raportat la art. 97 pct. 1 C. proc. civ., potrivit căreia recursul este în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Deși publicată în Monitorul Oficial ulterior pronunțării deciziei nr. 186/16.02.2017 a Tribunalului Vâlcea, decizia Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017 relevă această interpretare în sensul că intenția legiuitorului a fost aceea de a supune instanței supreme cererile de recurs exercitate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale și curțile de apel, cu excepția cazurilor în care legea prevede expres competența instanței imediat ierarhic superioare (paragraf 31).

Pentru aceste considerente, constatând că aspectul competenței primează admisibilității căii de atac, în temeiul art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 raportat la art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ., Curtea a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin decizia civilă nr. 1158/R-COM din 18 octombrie 2017 a declinat, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența de soluționare a recursului declarat de reclamanții A. și B., împotriva deciziei nr. 186/A din 16 februarie 2017 pronunțată de Tribunalul Vâlcea.

A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în sensul că recursul este inadmisibil.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 14 decembrie 2017, comunicarea acestuia părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată ca este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prezentul recurs are ca obiect o decizie, prin care instanța investită cu soluționarea cauzei a admis apelul declarat de pârâtă S.C. D. S.A., a schimbat în tot sentința civilă nr. 676 din data de 27 iulie 2016, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B..

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum și alte hotărâri prevăzute de lege.

În cauză se constată că, cererea de față este evaluabilă în bani, prin care reclamanții A. și B. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta D. S.A. să se constate nulitatea convenției de credit încheiate sub nr. x la 31.01.2008 în partea privitoare la obiect, punctele b și c, vizând valoarea și moneda creditului, precum și faptul că obiectul acestei convenții îl constituie un împrumut de consumație în moneda națională.

De asemenea, au solicitat obligarea pârâtei la convertirea creditului din CHF în RON, în condițiile de creditare în această monedă la data acordării, plus compensarea sumelor datorate reciproc, mai exact a dobânzii în RON, calculată la creditul acordat și revenită creditoarei, cu diferențele de curs valutar pentru debitul principal și dobânda aferentă în CHF. Subsecvent au pretins obligarea pârâtei la restituirea diferențelor de sumă rezultate din această compensare.

În subsidiar, reclamanții au optat pentru constatarea nulității absolute a clauzei referitoare la condiții generale, punctul 7.1. lit. l), pe) aspectul forței majore și a cazului fortuit, adaptarea contractului pentru a asigura distribuirea în mod echitabil între părți a pierderilor generate de schimbarea împrejurărilor și obligarea pârâtei la restituirea a 50% din sumele plătite ca urmare a diferențelor de curs valutar.

La 25.02.2015, aceștia au depus o nouă cerere de chemare în judecată, prin care și-au rectificat în mare măsură petitele componente, solicitând, pe cale principală, constatarea caracterului abuziv al clauzelor din contract la secțiunea a IV-a privitor la efectuarea plăților în moneda creditului și suportarea de către consumator a diferențelor de curs valutar, iar derivat ineficacitatea acestora. În al treilea rând, înghețarea cursului de schimb valutar CHF-LEU pentru ca plățile să se realizeze la valoarea de la data încheierii contractului, prin calcularea și achitarea în RON a francului elvețian pe întreaga perioadă de valabilitate a acestei convenții, și, în sfârșit, îndatorarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor plătite în plus prin raportarea francului elvețian la valoarea în RON de la momentul încheierii contractului, estimată cu titlu provizoriu la 56.800 RON.

Ca teză subsidiară au solicitat să se constate că obiectul contractului intervenit între părți constă într-un împrumut de consumație, cu compensarea sumelor datorate reciproc și obligarea pârâtei la rambursarea diferenței reieșite dintr-o atare operațiune.

În încheiere, tot ca teză secundară, au solicitat constatarea ineficacității clauzei de forță majoră și caz fortuit, adaptarea contractului și restituirea procentului de 50 % din ceea ce au plătit, ca efect al diferențelor de curs valutar înregistrate. Accesoriu și-au reafirmat pretenția de returnare a cheltuielilor judiciare.

Prin notele de ședință depuse la dosarul Judecătoriei Bălcești, reclamanții au precizat că înțeleg să evalueze întinderea pretențiilor la suma de 80.898,55 RON.

Potrivit art. 98 C. proc. civ. "(1)Competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere. (2) Pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale, precum dobânzile, penalitățile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenței, și nici prestațiile periodice ajunse la scadență în cursul judecății".

Potrivit prevederilor art. 99 alin. (2) C. proc. civ. dacă prin cererea de chemare în judecată au fost formulate mai multe capete principale de cerere care fie sunt întemeiate pe aceeași cauză, fie sunt întemeiate pe cauze diferite, dar între care există o strânsă legătură, instanța competentă să le soluționeze pe toate se determină ținându-se cont de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

Având în vedere dispozițiile legale sus evocate, Înalta Curte constată că valoarea pretențiilor solicitate prin acțiune este inferioară pragului de 1.000.000 RON, menționat de art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., astfel încât decizia pronunțată de Tribunalul Vâlcea nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului.

Potrivit art. VIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv ".

Termenul prevăzut de textul legal sus menționat a fost prorogat prin O.U.G. nr. 95/2016 până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Așa fiind, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

În ceea ce privește Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 partea I, din data de 20 iulie 2017, Înalta Curte constată următoarele:

Față de data pronunțării deciziei recurate, respectiv 16 februarie 2017, prezentul recurs nu intră sub incidența efectelor generate de decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, potrivit căreia " Curtea constată că, efect al constatării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condițiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013."

Așa fiind, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., motiv pentru care urmează ca recursul declarat de recurenții - reclamanți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 186/A din 16 februarie 2017 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, să fie respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții - reclamanți B. și A. în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 186/A din 16 februarie 2017 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. D. S.A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2018.