ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22 ianuarie 2013, petiționarul P.I. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 3532/235/2012 al Curții de Apel Cluj. În motivarea cererii, petiționarul a susținut în esență că nu mai dorește să fie judecat de Curtea de Apel Cluj, întrucât, cu rea credință, a fost trimis în judecată și ulterior condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, soluționarea cererilor de revizuire a sentinței de condamnare făcându-se, de asemenea, cu încălcarea dispozițiilor legale de către instanțele din Cluj. Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că pe rolul Curții de Apel Cluj a fost înregistrat Dosarul nr. 3532/235/2012, având ca obiect recursul declarat de revizuentul P.I.
împotriva Sentinței penale nr. 42 din 14 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Gherla. În informațiile solicitate potrivit art. 57 C. proc. pen. și comunicate de către Ministerul Justiției, se prezintă etapele pe care le-a parcurs dosarul a cărui strămutare s-a solicitat, precizându-se, totodată, că sunt lipsite de suport real afirmațiile petiționarului privind reaua credință a organelor judiciare care au dispus soluții în cauza acestuia. Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad, în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părți are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței.
În prezenta cauză, nici una dintre cerințele art. 55 alin. (1) nu sunt întrunite. În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat. La acest control, instanța investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului interesat. Curtea Europeană a hotărât că, în privința imparțialității obiective a judecătorului, aparențele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.
Simpla susținere că instanța nu ar putea da dovadă de obiectivitate și imparțialitate nu poate constitui un motiv temeinic de strămutare, în prezenta cauză confirmându-se că la nivelul Curții de Apel Cluj sunt asigurate toate condițiile pentru înfăptuirea actului de justiție în spiritul aflării adevărului și respectării drepturilor petiționarului. Înalta Curte constată că motivele invocate de petiționar nu se regăsesc în prevederile art. 55 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006 și, în consecință, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă ca neîntemeiată. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de petiționarul P.I. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 3532/235/2012 al Curții de Apel Cluj. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 aprilie 2013. Procesat de GGC - DG
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.