ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1030/2019
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1030/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 15 mai 2019
Asupra cererii de recurs de față,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 7375/2017, Judecătoria Târgu Jiu a admis contestația formulată de contestatoarea A. S.A., în contradictoriu cu intimata B.. A dispus repunerea părților în situația anterioară Notificării nr. x/08.08.2016 efectuată de intimată prin avocat C..
Împotriva acestei sentințe a formulat apel B..
Prin decizia nr. 455/8 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a fost admis apelul declarat de apelanta pârâtă B., împotriva sentinței civile nr. 7375/2017 pronunțată la data de 17.10.2017 de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata reclamantă A. S.A., având ca obiect constatare nulitate act. A fost schimbată sentința apelată în sensul că a fost respinsă contestația formulată de A. S.A. împotriva Notificării nr. x/08.08.2016.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs B..
Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj, instanță care a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.
Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ. "curțile de apel judecă: ca instanțe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege", iar potrivit art. 97 pct. 1 din același act normativ, "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".
Prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 965 din 14 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel.
Având în vedere că deciziile pronunțate în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, se impune a fi respectată.
Pornind de la aceste considerații, instanța supremă constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă decizia nr. 455/8 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.
Fiind atacată o hotărâre pronunțată în apel de tribunal rezultă că recursul declarat împotriva acestei hotărâri este de competența materială a curții de apel, ca instanță imediat superioară tribunalului.
Având în vedere că instanța imediat superioară Tribunalului Gorj este Curtea de Apel Craiova rezultă că soluționarea recursului declarat în prezenta cauză este de competența materială a acestei din urmă instanțe.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) raportat la art. 96 pct. 3 și art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei nr. 455/8 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi,15 mai 2019.