Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.03.2018
admis

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 977/2018

HOTĂRÂRE
20.03.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 977/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 20 martie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

D E C I D E Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință: Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții prin Inspectoratul Regional în Construcții Vest împotriva deciziei civile nr. 988 din 28 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Timișoara. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-04-17
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 868/2019
Ședința publică din data de 17 aprilie 2019 Asupra cererii de recurs de față Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 3 mai 2017, sub nr. x/2017, reclama
ÎCCJ 2018-04-24
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1330/2018
Ședința publică din data de 24 aprilie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Timișoara, secția I civilă, la data de 09 februarie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul
ÎCCJ 2022-04-06
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 821/2022
ții - ISC- Inspectoratul Regional de Construcții Vest și pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curte de
ÎCCJ 2018-04-19
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1251/2018
Ședința publică din data de 19 aprilie 2018 Asupra recursului de față: Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.12.2015, sub nr. x/2015 reclamantul Inspectorat
ÎCCJ 2018-03-01
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 647/2018
Ședința publică din data de 01 martie 2018 Asupra recursului de față: Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 11838/14.10.2016 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. x/2016 a fost admisă ac
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă