ÎCCJ, decizie (scj.ro #150112)

Acțiune în anularea unei hotărâri arbitrale. Încălcarea de către instanță a principiului disponibilității procesului civil. Consecințe

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Procedura arbitrală

Index alfabetic : acțiune în anulare hotărâre arbitrală

principiul disponibilității procesului civil

C. proc. civ., art. 8, art. 9 alin. (2), art. 14 alin. (5),

art. 30 alin. (5), art. 204, art. 608 alin. (1) lit. f), h)

Motivarea acțiunii în anulare trebuie să identifice cu o anumită precizie motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel încât printr-o operațiune facilă de calificare - implicând clarificarea intenției reale a părții prin raportare la conținutul actului de procedură - acestea să poată fi încadrate în motivele permise de lege.

Operațiunea de calificare, inerentă cererilor cu caracter civil, este o necesitate trasată instanței de judecată, care are obligația de a lămuri conținutul (obiectul și cauza) cererii în justiție, dar se distinge esențial de una de modificare, adică de reconfigurare a conținutului cererii în justiție pentru ca aceasta să fie adusă în parametrii permiși de lege.

Modificarea cererii aparține întotdeauna părții, iar instanța nu va putea, din oficiu, să reconfigureze cererea în justiție, fără a afecta principiile procesuale de bază, cum ar fi disponibilitatea, legalitatea și egalitatea.

În cazul în care instanța de judecată a cerut din oficiu reclamantei o adiționare a motivelor de anulare specifice acțiunii în anulare a unei hotărâri arbitrale, iar, subsecvent, a procedat la o reconfigurare din oficiu a acestor motive pentru ca acestea să corespundă celor de nelegalitate permise de art. 608 C. proc. civ. - deși o asemenea posibilitate aparține numai părții -, este încălcat principiul disponibilității procesului civil, hotărârea astfel pronunțată fiind nelegală.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 656 din 6 martie 2018

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României sub nr. 131 din 30 mai 2014, reclamanta SC A. SRL a solicitat obligarea, în solidar, a pârâtelor Bursa Română de Mărfuri SA și Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR - Marfă SA la plata sumei de 1.180.132 lei achitată de reclamantă pentru participarea la procedura nr. 277/2011 vânzare de fier vechi sub formă de vagoane pe roți proprii în număr de 5.000, cu masa totală medie estimată de 63.030,39 tone, care îndeplinesc condițiile de casare, precum și obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente sumei datorate, calculată de la data la care suma trebuia restituită și până la plata efectivă.

Prin sentința arbitrală nr. 7 din 3 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R. a fost respinsă excepția nulității contractului de cesiune a drepturilor litigioase nr. 122/23.06.2014 și a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC B. SRL, precum și excepția retractului litigios. A fost respinsă, de asemenea, acțiunea înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României sub nr. 131 din 30 mai 2014, formulată de reclamanta SC A. SRL, însușită în temeiul contractului de cesiune drepturi litigioase nr. 122/23 iunie 2014, de reclamanta cesionară SC B. SRL, împotriva pârâtelor Bursa Română de Mărfuri SA și Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR - Marfă” SA.

Împotriva acestei hotărâri a formulat acțiune în anulare reclamanta SC B. SRL, prin care a solicitat anularea hotărârii arbitrale, cu consecința admiterii acțiunii și obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 1.180.132 lei.

Prin sentința civilă nr. 32 din 27 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă, a fost admisă acțiunea în anulare formulată de petenta SC B. SRL împotriva sentinței arbitrale nr. 7/3.02.2015 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R. în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimatele Bursa Română de Mărfuri SA și Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă - CFR  Marfă SA.

A fost anulată sentința arbitrală nr. 7/3.02.2015 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R. în dosarul nr. x/2014 și, în consecință, a fost admisă în parte acțiunea arbitrală formulată de reclamanta SC B. SRL (cesionara drepturilor litigioase deținute de reclamanta cedentă SC A. SRL, potrivit contractului de cesiune de drepturi litigioase nr. 122/23.06.2014), în contradictoriu cu pârâtele Bursa Română de Mărfuri SA și Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă - CFR  Marfă SA.

Totodată, au fost respinse excepția nulității contractului de cesiune a drepturilor litigioase nr. 122/23.06.2014, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC B. SRL, precum și excepția retractului litigios.

A fost obligată pârâta Bursa Română de Mărfuri SA să restituie reclamantei cesionare SC B. SRL suma de 1.180.132 lei compusă din sumele: 848580 lei reprezentând garanție de participare și 331552 lei reprezentând comision.

A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea arbitrală față de pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă - CFR  Marfă SA.

În motivarea acestei sentințe, Curtea de Apel București a reținut că, tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere ale acțiunii arbitrale și a analizat excepțiile și aspectele invocate de către pârâte în apărare, inclusiv cele referitoare la caracterul fals al înscrisurilor considerate de acestea ca reprezentând scrisoare de garanție bancară.

Totodată, s-a apreciat că tribunalul arbitral a încălcat principiile contradictorialității și a dreptului la apărare prevăzute la art. 13 și art. 14 C. proc. civ., întrucât nu a pus în discuția părților calificarea naturii juridice a înscrisurilor invocate ca fiind „scrisoare de garanție” și, cu toate acestea, și-a întemeiat hotărârea arbitrală pe calificarea juridică a acestor înscrisuri ca fiind  promisiunea faptei altuia, respectiv promisiune de garanție. În acest context, reclamanta nu a avut posibilitatea de a formula apărări cu privire la această calificare juridică.

S-a mai reținut că nu este întemeiată susținerea reclamantei potrivit căreia, în condițiile inexistenței unei hotărâri judecătorești penale de condamnare care să constate caracterul fals al înscrisurilor invocate, hotărârea arbitrală ar fi încălcat dispozițiile art. 28 C. proc. pen.

În acest sens, s-a constatat că, în cauză, nu s-a pronunțat o hotărâre penală de condamnare, ci prin ordonanța de renunțare la urmărirea penală din data de 31.07.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, s-a dispus renunțarea la urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de fals și uz de fals reclamate de S.N.T.M. „CFR - Marfă” SA. În consecință, s-a apreciat că nu sunt aplicabile dispozițiile legale prevăzute de art. 28 C. proc. pen.

În temeiul art. 613 alin. 3 coroborat cu art. 608 alin. 1 lit. h) C. proc. civ., Curtea de Apel București a admis acțiunea în anulare și a anulat sentința arbitrală nr. 7/03.02.2015 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R. și, întrucât nu s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitral, a reținut cauza spre judecare.

Pe fondul cauzei, Curtea de Apel București a reținut că excepția nulității contractului de cesiune a drepturilor litigioase din 23 iunie 2014 dintre SC A. SRL, în calitate de cedentă și SC B. SRL, în calitate de cesionară, nu este întemeiată, având în vedere că nu au fost probate susținerile pârâtelor cu privire la caracterul ilicit al cauzei contractului, iar potrivit art. 1573 alin. 2 C. civ., nu este necesar consimțământul debitorului cedat, deoarece nu reiese din împrejurările cauzei că ar fi vorba despre o creanță legată în mod esențial de persoana creditorului.

În acest context, a fost respinsă și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC B. SRL, ca efect al recunoașterii valabilității contractului de cesiune a drepturilor litigioase.

Curtea de Apel București a respins excepția retractului litigios raportat la dispozițiile art. 24 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, care nu mai prevăd această instituție.

Totodată, s-a mai reținut că reclamanta, în calitate de ofertant la licitație, a constituit garanția pentru participare la licitație prevăzută la art. 3 lit. d) din Instrucțiuni sub forma ordinului de plată achitat în contul organizatorului BRM, respectiv ordinul de plată nr. 102/06.09.2011, în sumă de 848.580 lei.

În plus, s-a constatat că înscrisul depus de reclamantă la data de 6 septembrie 2011 reprezintă o promisiune a faptei altuia, respectiv C. AG filială a D. își asumă obligația (angajamentul) ca o terță persoană, banca BNP E. să emită, la cererea A., o garanție bancară sub forma unui instrument bancar pe formularul menționat, în valoare de 15.000.000 euro, garanție ce va avea ca beneficiar vânzătorul SNTFM CFR - Marfă SA.

Față de această calificare juridică, s-a apreciat că adresele emise de BNP E. Luxembourg, prin care se precizează că această bancă nu a emis vreun document reprezentând scrisoare de garanție bancară, ar avea forță probantă pentru dovedirea caracterului fals al înscrisului emis de C. AG filială a D.

În consecință, s-a constatat că, în speță, a fost îndeplinită condiția de eligibilitate prevăzută la art. 4.1.1 lit. c), respectiv ca reclamanta ofertantă să nu furnizeze informații false în documentele prezentate.

Curtea de Apel București a mai reținut că, în cauză, nu există niciun temei contractual sau legal pentru ca pârâta BRM, în contul căreia s-au depus garanția de participare și comisionul, să rețină aceste sume de bani depuse de către reclamantă cu acest titlu, în condițiile în care nefinalizarea licitației din cauza neîncheierii contractului de vânzare-cumpărare nu este imputabilă reclamantei, astfel că nu sunt întrunite condițiile prevăzute în Instrucțiuni pentru ca pârâtele să poată reține garanția de participare la licitație și comisionul achitate de către reclamantă.

Prin urmare, acțiunea arbitrală a fost admisă doar în parte, respectiv doar față de pârâta BRM, care, în temeiul art. 969 C. civ., a fost obligată să restituie reclamantei cesionare SC B. SRL suma de 1.180.132 lei compusă din sumele: 848580 lei reprezentând garanție de participare și 331552 lei reprezentând comision.

În schimb, acțiunea arbitrală a fost respinsă ca neîntemeiată față de pârâta SNTFM CFR - Marfă SA, întrucât plata sumelor solicitate s-a realizat, potrivit ordinelor de plată depuse la dosar, doar în contul BRM, astfel că, în lipsa altor probe, Curtea de Apel București a apreciat că nu se poate reține transferul acestor sume de bani în contul SNTFM CFR - Marfă SA.

La data de 14 iulie 2016, recurenta-pârâtă Bursa Română de Mărfuri SA a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 32 din 27 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă.

Recurenta-pârâtă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5 și 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea căii extraordinare de atac astfel cum a fost formulată, casarea hotărârii atacate și menținerea sentinței arbitrale nr. 7 din 3 februarie 2015 pronunțată în dosarul nr. x/2014, ca fiind legală și temeinică. În subsidiar, s-a solicitat casarea sentinței civile nr. 32 din 27 ianuarie 2016 și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București sau, alternativ, trimiterea spre rejudecare conform clauzei compromisorii prevăzute la art. 13.3 din Documentația de Licitație, Instrucțiuni pentru ofertanți.

În dezvoltarea criticilor de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ., recurenta Bursa Română de Mărfuri SA a precizat că, în speță, Curtea de Apel București a încălcat principiul disponibilității procesului civil, prevăzut la art. 9 C. proc. civ.

Sub acest aspect, a susținut recurenta-pârâtă că instanța s-a substituit în poziția procesuală a societății B. SRL și a precizat acțiunea în anulare, indicând dispozițiile imperative ale legii care au fost încălcate de către tribunalul arbitral.

De asemenea, recurenta a susținut că instanța a încălcat art. 194 lit. d) coroborat cu art. 611 C. proc. civ., întrucât nu a sancționat nemotivarea acțiunii în anulare și, mai mult decât atât, dimpotrivă, aceasta a fost motivată din oficiu, instanța substituindu-se astfel drepturilor și obligațiilor reclamantei, motiv pentru care apreciază că sentința nr. 32/27.01.2016 este nelegală, urmând a fi casată.

S-a mai arătat că, instanța care a pronunțat hotărârea atacată a încălcat principiul dreptului la apărare prevăzut la art. 13 C. proc. civ. și principiul contradictorialității prevăzut la art. 14 alin. 4-6 C. proc. civ.

Astfel, se susține că, în speță, Curtea de Apel București nu a pus în discuția părților calificarea juridică a înscrisurilor depuse de SC A. SRL, ci doar încălcarea acestor principii prin raportare la presupusul fals al documentelor prezentate de A. SRL, reținând în schimb că, din punctul de vedere al calificării juridice, un asemenea înscris este promisiunea faptei altuia.

În plus, recurenta susține încălcarea acestor principii și cu privire la dispoziția Curții de Apel București de a obliga doar pârâta Bursa Română de Mărfuri SA la plata pretențiilor, și nu ambele pârâte în solidar.

Recurenta-pârâtă a invocat și încălcarea dispozițiilor art. 204 coroborat cu art. 608 și art. 611 C. proc. civ., întrucât Curtea de Apel București a pus în vedere societății B. SRL să își precizeze cererea de chemare în judecată peste termenul prevăzut de lege.

Recurenta-pârâtă a precizat că au fost încălcate și prevederile art. 7 C. proc. civ., cu privire la principiul legalității.

Criticile de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. vizează faptul că instanța nu a dat forță juridică unor prevederi de care părțile sunt ținute și, mai mult, a ales să dea forță juridică unor instrumente, reținute ca fiind false de către organele de urmărire penală, în dosarul nr. x/p/2011 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.

Sub acest aspect, se arată că, în speță, Curtea de Apel București a dat forță juridică instrumentelor depuse de A. SRL în procedura de licitație nr. 277/2011, ignorând prevederile din Documentația de licitație - Instrucțiuni pentru ofertanți.

În continuare, recurenta-pârâtă aduce contraargumente soluției pronunțate de Curtea de Apel București cu privire la faptul dacă o promisiune a faptei altuia poate fi sau nu considerată o garanție bancară, opinia sa fiind în sensul că acest lucru nu este posibil.

În ceea ce privește motivarea instanței potrivit căreia anularea licitației s-ar fi datorat culpei reclamantei care ar fi depus o scrisoare de garanție falsă, recurenta susține că, organele de cercetare penală au renunțat la urmărirea penală pe considerente de oportunitate, iar nu pentru că fapta nu a fost săvârșită, respectiv că nu sunt îndeplinite elementele materiale ale infracțiunii.

Recurenta-pârâtă a învederat că instanța a încălcat și aplicat greșit prevederile art. 4, art. 4.1.1.1 lit. c, art. 4.3 lit. d, art. 10.8.2, art. 14.1 din Instrucțiunile pentru ofertanți, precum și prevederile privind prezumția de legalitate a actului juridic.

Intimata-pârâtă Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile nr. 32 din 27 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, cu consecința respingerii cererii în anulare și menținerea sentinței arbitrale nr. 7/3.02.2015.

Intimata-reclamantă SC B. SRL a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a arătat că recurenta, în cuprinsul recursului reiterează susținerile inițiale, fără a aduce în concret argumente cu privire la nelegalitatea sentinței recurate. În consecință, a solicitat respingerea recursului.

Recurenta-pârâtă Bursa Română de Mărfuri SA a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și înlăturarea apărărilor formulate de reclamanta SC B. SRL ca neîntemeiate. Totodată, recurenta a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a administratorului societății B. SRL, având în vedere condamnarea penală a acestuia printr-o hotărâre definitivă.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. 2 C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 28 februarie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, conform dispozițiilor art. 493 alin. 4 C. proc. civ.

Prin încheierea din 16 mai 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de pârâta Bursa Română de Mărfuri SA împotriva sentinței civile nr. 32 din 27 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă și a stabilit termen de judecată la data de 26 septembrie 2017.

La termenul din 26 septembrie 2017, Înalta Curte a amânat judecarea cauzei pentru a da posibilitatea avocatului intimatei SC B. SRL să depună la dosar înscrisuri în dovedirea calității de reprezentant.

Prin încheierea din 21 noiembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, a fost admisă excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a administratorului societății SC B. SRL, invocată de recurenta-pârâtă Bursa Română de Mărfuri și, în temeiul art. 58 alin. 1 teza a II-a C. proc. civ., a fost numit curator special pentru reprezentarea intimatei-reclamante SC B. SRL pe doamna avocat F.

La data de 13 februarie 2018, intimata-reclamantă SC B. SRL prin curator special F. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

În esență, s-a susținut că instanța a dat eficiență principiului disponibilității, respectând limitele învestirii impuse prin cererea de chemare în judecată, punând în discuția părților dispozițiile legale imperative, care se desprind din acțiunea în anulare.

S-a mai arătat că, în speță, nu există temei contractual sau legal pentru ca pârâta BRM să rețină suma de 1.180.132 lei, întrucât contractul de vânzare-cumpărare nu a fost încheiat din cauze ce pot fi imputabile reclamantei, astfel încât această sumă trebuie restituită reclamantei.

Analizând motivele de recurs și apărările formulate împotriva acestora, Înalta Curte de Casație și Justiție a răspuns prin considerentele ce vor fi redate.

Un prim motiv de recurs vizează încălcarea, de către instanța de judecată, a unor reguli de procedură care sunt sancționate cu nulitatea actelor procedurale; mai precis, recurenta a susținut că a fost încălcat principiul disponibilității procesului civil, deoarece instanța de judecată a cerut din oficiu reclamantei o precizare a motivelor de anulare specifice acțiunii în anularea unei hotărâri arbitrale, iar succesiv, a procedat la o încadrare din oficiu a acestor motive în cele de nelegalitate permise de art. 608 C. proc. civ., deși o asemenea posibilitate aparține numai părții.

Se cuvine subliniat că desființarea unei hotărâri arbitrale este permisă numai pentru motivele prevăzute de art. 608 C. proc. civ. care vizează nelegalitatea acestei hotărâri, derivată din încălcări de ordin procedural sau dacă hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții legale cu caracter imperativ ori daca hotărârea s-a fondat pe dispoziții legale declarate, în anumite condiții, neconstituționale, fiind nepermis, așadar, un control jurisdicțional care să vizeze chestiuni de fond sau de netemeinicie a hotărârii arbitrale.

De aceea, motivarea acțiunii în anulare trebuie să identifice cu o anumită precizie motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel încât, printr-o operațiune facilă de calificare - implicând clarificarea intenției reale a părții prin raportare la conținutul actului de procedură, acestea să poate fi încadrate în motivele permise de lege.

În aceste demers, se disting două componente procesuale, prima, care ține de principiul disponibilității celui care sesizează instanța și de obligația acestuia de a se conforma în scopul efectuării uni act de procedură cu conținutul prescris de lege, a doua care presupune rolul activ al instanței și obligația acesteia de a preveni orice greșeală în stabilirea conținutului precis al actului de procedură și de a soluționa cauza potrivit limitelor învestirii.

Așadar, operațiunea de calificare, inerentă cererilor cu caracter civil, este o necesitate trasată instanței de judecată care are obligația de a lămuri conținutul (obiectul și cauza) cererii în justiție, dar se distinge esențial de una de modificare, adică de reconfigurare a conținutului cererii în justiție pentru ca aceasta să fie adusă în parametri permiși de lege.

Modificarea cererii aparține întotdeauna părții, iar instanța nu va putea, din oficiu să reconfigureze cererea în justiție, fără a afecta principiile procesuale de baza, cum ar fi, disponibilitatea, legalitatea și egalitatea.

Din lectura actului de procedură cu care curtea de apel a fost învestită, Înalta Curte reține că acțiunea în anularea hotărârii pronunțate în arbitraj s-a fondat pe dispozițiile art. 608 lit. f) și h) C. proc. civ. În egală măsură, dezvoltarea întregii motivări a acțiunii în anulare, astfel întemeiate în drept, a plecat de la chestiuni fundamentate pe faptul că actele analizate de instanța arbitrală au fost considerate false, ceea ce, în opinia reclamantei SC B. SRL semnifică pronunțarea asupra unor aspecte care nu au fost invocate și care reprezintă  o încălcare a bunelor moravuri și a dispozițiilor imperative ale legii.

Procedând din oficiu, la primul termen de judecată stabilit în cauza la 30.09.2015, curtea de apel a solicitat, din oficiu, chiar după încuviințarea probelor, ca reclamanta să „precizeze acțiunea în anulare în sensul de a indica prevederile legale încălcate de instanța arbitrală, în sensul art. 608 alin. (1) pct. f) și h) C. proc. civ.”, precizări care nu au fost depuse, astfel cum rezultă din consemnările din încheierea ședinței din 25 .11.2012.

Este evident, însă, că prin acest demers instanța nu a avut în vedere precizări sau clarificări necesare pentru stabilirea limitelor corecte ale obiectului și cauzei acțiunii în anulare, ci a cerut reclamantei adiționarea cererii inițiale și indicarea punctuală a normelor de drept încălcate pentru a se putea realiza o corespondență directă între conținutul cererii de chemare în judecată și fundamentul de drept invocat.

Potrivit distincțiilor cu care s-a operat anterior, chestiunile noi care aduc un adaos actului de procedură inițial, intră în sfera modificărilor, sau cererilor adiționale care, potrivit art. 30 alin. (5) C. proc. civ. pot fi făcute numai de părți și numai într-un anumit regim procedural, reglementat în art. 204 C. proc. civ.

În măsura în care instanța nu putea să impună din oficiu părții o asemenea adiționare a cererii inițiale, spre a o perfecta, astfel încât aceasta să se încadreze în dispozițiile art. 608 alin. (1) C. proc. civ., cu atât mai mult nu putea proceda din oficiu la evocarea dispozițiilor considerate încălcate, dispoziții pe care să le considere,

ab initio

, imperative.

Or, procedând astfel, așa cum rezultă din încheierea din 25.11.2015, instanța nu doar că a depășit limitele rolului activ, rupând justa egalitate între părțile litigante, dar a trasat un conținut nou acțiunii în anulare, prejudecând cu acest prilej și aspecte care țineau inerent de etapa deliberării, prin calificarea normelor, arătate din oficiu ca fiind încălcate de instanța arbitrală, ca reprezentând norme de ordine publică.

Prin aceste erori procedurale au fost eludate reguli fundamentale ale procesului civil, statornicite în art. 8, art. 9 alin. (2) și, nu în ultimul rând, art. 14 alin. (5) C. proc. civ.

Aceste încălcări au produs recurentei Bursa Română de Mărfuri SA vătămări procesuale cu caracter continuu, care nu au putut fi remediate în instanța care a soluționat acțiunea în anulare și al căror unic remediu se poate realiza în recurs.

Pe aceste considerente, în temeiul art. 497 și art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea recurată a fost casată în totalitate, iar rejudecarea cauzei va fi realizată în condiții de procedibilitate care vor respecta principiul disponibilității procesului civil, potrivit căruia litigiul urmează să fie judecat în limitele învestirii.

Având în vedere toate aceste premise, Înalta Curte a arătat că analiza celorlalte motive de recurs, care au evocat lipsa dezbaterilor contradictorii la calificarea valorii probatorii a unor înscrisuri sau aplicarea greșită a normelor de drept material la evocarea fondului în limitele convenției arbitrale nu se mai impune, deoarece prin efectul casării judecata va fi reluată în integralitate.

În concluzie, recursul a fost admis, iar hotărârea atacată cu recurs a fost casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecarea la aceeași instanță, potrivit dispozițiilor art. 501 C. proc. civ.