ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5092/2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă la 15 aprilie 2015 sub nr. x/2015, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului au solicitat instanței să constate executarea abuzivă a gajului instituit asupra pachetului de acțiuni în conformitate cu contractul de garanție reală mobiliară nr. x din 11 decembrie 2006, precum și a scrisorii de garanție bancară și să dispună obligarea pârâtei la plata prejudiciului cauzat în cuantum de 2.020.000 euro (reprezentând investiția realizată), la care se adăugă dobânda legală până la data plății efective, precum și a cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 81 din 12 ianuarie 2016 Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, cauza a fost înregistrată la 24 februarie 2016, sub nr. x/2016.

Prin sentința civilă nr. 5595 din 23 septembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016 s-a admis excepția inadmisibilității primului capăt de cerere și s-a respins ca inadmisibil primul capăt de cerere având ca obiect constatarea executării abuzive a contractului de garanție reală mobiliară nr. 72 din 11 decembrie 2006, precum și a scrisorii de garanție bancară nr. x.

A fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește capetele 2 și 3 de cerere și s-au respins capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 2.020.000 euro reprezentând despăgubiri și a dobânzii legale aferente, ca efect al prescripției dreptului material la acțiune. A fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții B. prin mandatar C. și A. prin mandatar C., solicitând admiterea apelului, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată sub toate capetele de cerere.

Prin decizia civilă nr. 1710/2017 din 27 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă s-a admis excepția netimbrării și s-a anulat ca netimbrat apelul formulat de reclamanții B. prin mandatar C. și A. prin mandatar C. în contradictoriu cu intimata-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva sentinței civile nr. 5595 din 23 septembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanții B. prin mandatar C. și A. prin mandatar C.

Prin memoriul de recurs, recurenții-reclamanți A. și B. au invocat motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, cu repunerea reclamanților în termenul de formulare a cererii de reexaminare, respectiv în termenul de achitare a taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de instanță. În rejudecare, solicită admiterea apelului reclamanților, cu consecința constatării executării abuzive a contractului de garanție reală mobiliară nr. 72 din 11 decembrie 2006, precum și a scrisorii de garanție bancară nr. x. Obligarea pârâtei la plata sumei de 2.020.000 euro reprezentând despăgubiri și dobânzi legale aferente, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții susțin că nu li s-a comunicat încheierea de respingere a cererii de acordare a ajutorului public judiciar, iar citația pentru termenul din 27 octombrie 2017 nu prevedea obligația de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanța de apel.

Mai mult decât atât, recurenții susțin că încheierea prin care s-a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar nu a fost comunicată niciodată reclamanților, aceasta nefiind depusă în cutia poștală de la sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură, astfel cum rezultă din dosar, așa încât aceștia au luat cunoștință de existența acelei încheieri abia la data comunicării deciziei recurate.

În acest sens, art. 153 și următoarele C. proc. civ., stabilesc obligativitatea comunicării actelor de procedură, iar această comunicare este cu atât mai importantă cu cât în speță este vorba de o respingere a unei cereri de ajutor public judiciar, iar petentul beneficiază de o serie de drepturi/obligații a căror ducere la îndeplinire este condiționată de comunicarea încheierii de ședință prin care se respinge cererea de ajutor public judiciar.

Astfel, recurenții arată că, dacă comunicarea încheierii din 29 septembrie 2017 s-ar fi făcut cu respectarea normelor de procedură indicate, reclamanții ar fi avut posibilitatea fie de a formula cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 15 din O.U.G. nr. 51/2008, fie de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 RON (taxă pe care și-o permiteau) astfel încât judecata să continue măcar pentru capătul 1 de cerere, de altfel cel mai important în realizarea drepturilor și intereselor lor.

În acest sens, recurenții solicită ca instanța de recurs să observe că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură care atrag sancțiunea nulității, fiind nepermisă necomunicarea actelor de procedură și lipsa înștiințării reclamanților cu privire la soluția instanței în privința cererii de acordare a ajutorului public judiciar, respectiv cu privire la obligativitatea achitării taxei până la primul termen de judecată.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenții apreciază că instanța a făcut o interpretare și aplicare greșită a normelor de drept material la situația de fapt.

Un prim aspect ce se impune a fi menționat este acela că instanța avea obligativitatea de a cita reclamanții cu mențiunea de a achita taxa de timbru, dar și de a răspunde excepției netimbrării, invocată din oficiu, pentru a se respecta principiul contradictorialității și dreptul la apărare.

În acest sens, recurenții arată că cererea de acordare a ajutorului public judiciar a fost respinsă, în mod greșit, de instanță pe motiv că adeverințele de venit depuse la dosarul cauzei nu ar fi conforme.

În acest context, recurenții susțin că adeverințele menționate au fost eliberate de autoritățile publice competente din Turcia, fiind traduse și certificate conform legii, acestea având natura unor acte administrative și se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate, fiind inadmisibilă înlăturarea acestora sau neluarea lor în considerare pe motiv că nu ar fi suficiente pentru a dovedi lipsa veniturilor și starea de nevoie a reclamanților, atâta vreme cât o instanță nu s-a pronunțat anterior cu privire la nulitatea acestor înscrisuri. Prin urmare, în mod greșit instanța de apel nu a avut în vedere aceste înscrisuri ca dovezi a lipsei veniturilor din partea reclamanților.

Tot în acest context, recurenții arată că instanța de judecată din România nu se poate substitui autorităților publice din Turcia în ceea ce privește verificarea veniturilor realizate de cetățenii turci pe teritoriul țării lor și nu poate decide în contra actelor administrative depuse de acestea.

Față de toate aceste considerente, recurenții solicită ca instanța de recurs să constate că instanța de apel a acționat cu nerespectarea principiului legalității și veridicității actelor administrative emise de o autoritate publică, fiind astfel incident și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la data de 19 februarie 2018, intimata-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 24 mai 2018, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 6 iunie 2018, părțile nedepunând punct de vedere asupra raportului.

Prin încheierea din 11 octombrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenții-reclamanți B. prin mandatar C. și A. prin mandatar C. împotriva deciziei civile nr. 1710/2017 din 27 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și a acordat termen la data de 22 noiembrie 2018, cu citarea părților.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, constată că recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. este nefondat și va fi respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărârii se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenții susțin că nu li s-a comunicat încheierea de respingere a cererii de acordare a ajutorului public judiciar din 29 septembrie 2017, iar citația pentru termenul din 27 octombrie 2017 nu prevedea obligația de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanța de apel.

În acest context, recurenții apreciază că, dacă comunicarea încheierii din 29 septembrie 2017 s-ar fi făcut cu respectarea normelor de procedură legale, ar fi avut posibilitatea fie de a formula cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 15 din O.U.G. nr. 51/2008, fie de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 RON astfel încât judecata să continue măcar pentru capătul 1 de cerere, de altfel cel mai important în realizarea drepturilor și intereselor lor.

Această critică este nefondată, având în vedere că încheierea din 29 septembrie 2017, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanți, a fost comunicată acestora la 10 octombrie 2017 la adresa indicată în cererea de apel, astfel cum rezultă din procesele-verbale aflate la dosarul de apel, îndeplinirea procedurii fiind efectuată prin depunerea lucrării la cutia poștală.

Astfel, simpla afirmație a recurenților potrivit căreia, dovezile de comunicare a încheierii de respingere a cererii de ajutor public judiciar "sunt eronate" nu constituie o dovadă a criticilor aduse deciziei atacate în raport cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, aspect ce nu poate conduce la anularea/nulitatea acestora.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărârii se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, context în care, recurenții susțin că instanța a făcut o interpretare și aplicare greșită a normelor de drept material la situația de fapt, aspecte ce prevăd obligativitatea citării reclamanților cu mențiunea de a achita taxa de timbru, dar și de a răspunde excepției netimbrării, invocată din oficiu, pentru a se respecta principiul contradictorialității și dreptul la apărare.

Această susținere nu poate fi primită, având în vedere că prin comunicarea emisă de instanță la 28 iulie 2017 s-a pus în vedere apelanților să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 50 RON (pentru capătul 1 de cerere), 46446,5 RON (capătul 2 de cerere) și 16757,5 RON (pentru capătul trei de cerere), astfel cum rezultă din procesele-verbale aflate la dosarul de apel.

Această obligație nu a fost îndeplinită de către apelanți, conform dispozițiilor art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar în cazul în care cererea de chemare în judecată este netimbrată, părții i se pune în vedere, obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Potrivit dispozițiilor evocate, măsura timbrării cererii de apel a fost adusă la cunoștința apelanților prin comunicările menționate anterior, astfel că la data soluționării cererii de ajutor public judiciar nu se mai impunea citarea reclamanților cu mențiunea timbrării apelului și față de împrejurarea că aceștia nu au formulat cerere de reexaminare se constată că în mod corect Curtea de Apel București a făcut aplicarea dispozițiilor art. 470 alin. (3) Cod procedură, civilă care stabilesc că cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Din această perspectivă, criticile susținute doar în mod formal și circumscrise prevederilor art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ. nu corespund exigențelor căii de atac a recursului în reglementarea sa legală, ce a fost concepută ca un mijloc procesual menit să asigure un control în legalitate asupra hotărârilor instanței de apel.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți B. prin mandatar C. și A. prin mandatar C. împotriva deciziei civile nr. 1710/2017 din 27 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți B. prin mandatar C. și A. prin mandatar C. împotriva deciziei civile nr. 1710/2017 din 27 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2018.