Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.12.2018
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4309/2018

HOTĂRÂRE
05.12.2018
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4309/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 383 din data de 17 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 decembrie 2018. Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-02-15
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 573/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Min
ÎCCJ 2018-04-16
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1478/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2015, la data de 31.07.2015 pe rolul Curții de Apel T
ÎCCJ 2018-03-16
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1143/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, sub
ÎCCJ 2018-11-09
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3840/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, la data de 31.07.2015, reclamant
ÎCCJ 2018-04-20
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1600/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă