ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2503/2018

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H. în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Călărași, Curtea de Apel București și Ministerul Justiției, au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea pentru fiecare reclamant a unui ordin de încadrare salarială conform art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 și la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea prevederilor anterior menționate, fără obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3468 din 9 noiembrie 2016, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Tribunalul Călărași, ca neîntemeiată.

A admis acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Călarași, Curtea de Apel București și Ministerul Justiției și a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită, pentru fiecare reclamant, ordin de încadrare salarială, potrivit art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată și modificată prin Legea nr. 71/2015 .

A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul Călărași să achite fiecărui reclamant diferențele salariale rezultate din aplicarea art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată și modificată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a formulat recurs pârâtul Tribunalul Călărași, invocând ca temei în drept al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.. II.Analiza cererii de recurs

Recurenta a apreciat că soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Călărași este nelegală, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. pen., întrucât motivele reținute de instanță în încheierea din 19.10.2016 sunt străine de obiectul pricinii, în motivele invocate de reclamanți în acțiune se face referire la un refuz de emitere a unui ordin de salarizare, iar instanța se referă în încheierea pronunțată la calitatea de ordonator terțiar de credite a Tribunalului Călărași având atributul de a plăti reclamanților drepturile salariale la care aceștia sunt îndreptățiți.

În același context al contestării încheierii din 19.10.2016 a apreciat că argumentele expuse în aceasta sunt străine de obiectul pricinii, întrucât nu se regăsesc în argumentele reclamanților prezentate în acțiunea formulată, fiind evidentă antepronunțarea judecătorului, care reține obligația de plată a Tribunalului Călărași anterior soluționării cauzei pe fond. În raport de această ultimă situație, apare incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului avea obligația să respecte limitele investirii, iar în ipoteza în care aprecia că sunt necesare lămuriri pentru aflarea adevărului avea obligația să facă aplicația corectă a dispozițiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., în caz contrar fiind obligat să admită excepția ridicată de pârâtul Tribunalul Călărași, în condițiile în care obligația de plată a unor drepturi salariale este întotdeauna subsecventă stabilirii dreptului la încasarea lor.

Cât privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a apreciat nelegală soluția întrucât pronunțarea pe excepția inadmisibilității s-a făcut de instanța de fond cu încălcarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, urmând să observați că instanța a respins excepția în considerarea faptului că Tribunalul Călărași nu a fost chemat în judecată pentru emiterea unui anumit act administrativ, ci pentru punerea în executare a eventualei obligații de plată stabilită în sarcina pârâtului Ministerul Justiției.

Cu referire la sentința civilă nr. 3468/2016 contestată s-a apreciat a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. cu motivarea că obligația înlăturării discriminării salariale nu îi revine.

Pe de altă parte, precizând că după pronunțarea hotărârii recurate, Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 4680/C/21.12.2016 din cuprinsul căruia rezultă că au fost recunoscute drepturile salariale solicitate de reclamanți pe perioada 09.04.2015-01.08.2016, când au fost puse în aplicare dispozițiile O.U.G. nr. 57/2015, modificată prin O.U.G. nr. 20/2016.

Cât privește încheierea din 19.10.2016 critica recurentei se raportează la respingerea excepției lipsei calității sale procesuale pasive cu motivarea că în calitate de ordonator terțiar de credite avea atributul de a plăti reclamanților drepturile salariale la care aceștia erau îndreptățiți.

O atare motivare nu reprezintă, precum susține recurenta nici o antrepronunțare, ci doar o analiză în raport de ipotezele posibile ale soluțiilor previzionate în cauză.

Oricum remediul în privința unei posibile antepronunțări nu îl reprezintă exercitarea căilor de atac raportat la pct. 5 din art. 488 C. proc. civ.. Raportat la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază argumentarea instanței de fond, deși succintă, ca pertinentă, neindicându-se, cum pretinde recurenta, care ar fi motivele străine de natura pricinii.

Cât privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de asemenea argumentele recurentei nu pot fi primite, faptul că reclamanții nu au solicitat în mod expres și executarea obligației de plată neputând constitui un argument pertinent, soluția ce se prefigurează a se pronunța trebuind a fi dusă la îndeplinire în ansamblul ei, inclusiv teza execuțională finală.

Criticile vizând fondul sentinței au fost întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pretinzându-se că aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Trebuie precizat faptul că principala obligație prin sentință, respectiv Ministerul Justiției și Curtea de Apel București, nu au contestat-o.

În acest context, trebuie subliniat că prin Ordinul nr. 4680/C/21.12.2016 a Ministerului Justiției, aspectele ce au făcut obiectul prezentei cauze au fost soluționate .

În aceste condiții, corelată emiterii ordinului, obligația de plată trebuia îndeplinită de Curtea de Apel București, ca ordonator secundar de credite și recurenta Tribunalul Călărași ca ordonator terțiar, practic cea care să solicite drepturile salariale ordonatorului secundar.

Pe fondul litigiului trebuie subliniat că problema centrală a cauzei, ce face și obiectul criticilor din recurs, constă în lămurirea înțelesului dispozițiilor alin. (5)

1

al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul ordonanței de urgență prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015 și care prevede următoarele:

"(5

1

) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Prima instanță a reținut că sintagma "salarizat la același nivel" nu trebuie înțeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcționari și personal contractual salarizat la același nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noțiunii de "același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", utilizată în alin. (1) și (2) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenționat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la același nivel cu cel din luna decembrie a anului 2004.

Concluzia instanței de fond este corectă, fiind susținută nu numai de raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă și protecție socială și, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (5)

1

al art. 1 a fost propus pentru clarificarea textului și eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, dar și de interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunțată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanța supremă a statuat că:

"în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului 'plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

Argumentul recurentului-pârât referitor la extinderea, de către instanța de fond, a normei legale, în sensul completării nepermise acesteia, nu poate fi reținut, instanța de judecată având dreptul, dar și obligația, de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât și în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanță cu intenția legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât și din celelalte prevederi ale actului normativ, dar și din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Instanța de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară, congruentă, a tuturor actelor normative ce reglementează o situație juridică, aspect confirmat de motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:

"Deși expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenției legiuitorului în operațiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică.

(...)dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiași nivel de salarizare între personalul din celelalte autorități și instituții publice și personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiași nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme și să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorități sau instituții publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime cu alte persoane din cadrul aceleiași autorități sau instituții publice care au un nivel de remunerare superior. (...)

În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului și substanței normei, s-ar menține inechitățile ori diferențele salariale în cadrul aceleiași categorii de personal și, în consecință, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenționat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislația internă cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar și cu cele ale dreptului Uniunii Europene."

Înalta Curte nu va primi nici argumentul referitor la adoptarea și aplicarea O.U.G. nr. 20/2016, care, în opinia recurentului, cuprinde norme menite să înlăture diferențele salariale determinate tocmai de inaplicabilitatea art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 în cazul judecătorilor și procurorilor.

Pe de-o parte, intenția legiuitorului se interpretează în raport de elemente existente la data discutării și adoptării amendamentului ce va deveni art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 (interpretare istorico-teleologică), iar nu în raport de acte normative ulterioare, acestea din urmă putând fi considerate, cel mult, încercări de clarificare a unor situații generate tocmai de interpretarea eronată a actului normativ anterior.

În raport de aceste obligații normative, susținerea recurentei estre nefondată.

În aceste condiții, față de argumentele invocate, hotărârea instanței de fond apare ca temeinică și legală.

Având în vedere motivele de recurs invocate, acestea neîncadrându-se în dispozițiile art. 218 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. urmează a respinge calea de atac ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Tribunalul Călărași împotriva sentinței civile nr. 3468 din 9 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 iunie 2018.