ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1179/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1179/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 30 ianuarie 2019, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea procesului civil ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Brăila.
Împotriva încheierii sus-menționate, petentul A. a declarat recurs.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 15 martie 2019, fiind trimis, spre soluționare, prin repartiție computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 2.
Învestită cu soluționarea recursului, Înalta Curte a dispus în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (2) C. proc. civ., întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.
Prin raportul întocmit în cauză s-a reținut că hotărârea judecătorească atacată nu este supusă recursului, calea de atac fiind declarată împotriva unei hotărâri definitive.
Constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., completul de filtru, a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Recurentul a susținut că este admisibilă calea de atac, încheierea recurată fiind supusă recursului.
Analizând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția de inadmisibilitate, reținută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte constată următoarele:
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 30 ianuarie 2019, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea procesului civil ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Brăila.
Dispozițiile art. 144 alin. (2) C. proc. civ. stipulează în mod expres că hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare și este definitivă.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.
Din interpretarea dispozițiilor legale mai sus-menționate, rezultă că hotărârile judecătorești pronunțate în soluționarea cererilor de strămutare nu sunt supuse căii de atac a recursului, fiind hotărâri definitive.
Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac statuate de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.
De asemenea, prin dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părților îndeplinirea actelor de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător.
Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.
Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.
În raport de dispozițiile legale anterior menționate, se constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil, hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Galați în soluționarea cererii de strămutare fiind definitivă și nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză de petentul A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 30 ianuarie 2019 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2019.