ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.12.2019

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2379/2019

HOTĂRÂRE
05.12.2019
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2379/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin încheierea din 13 noiembrie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor deciziei nr. 52/2018, pronunțată în dosar nr. x/2018, de Înalta Curte de Casație și Justiție, formulată de recurenta reclamantă A..

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamanta A., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 26 noiembrie 2018.

La termenul de judecată din 17 ianuarie 2019, instanța a dispus suspendarea judecății pricinii, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât nici una din părți nu s-a prezentat la strigarea cauzei și nu a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă.

Prin rezoluție, s-a acordat termen, din oficiu, pentru a se verifica dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 416 C. proc. civ.

La termenul de judecată din 5 decembrie 2019, instanța a rămas în pronunțare asupra excepției perimării.

Analizând excepția perimării cauzei, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

În speță, suspendarea judecății cauzei în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a intervenit la 17 ianuarie 2019, dată de la care a început să curgă termenul de perimare de 6 luni, calculat potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care s-a împlinit la 17 iulie 2019.

Pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

Întrucât cauza a fost suspendată pentru lipsa părților, pentru redeschiderea procesului este necesară formularea unei cereri de către partea interesată, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 417 C. proc. civ.

În cauză, nu a fost formulată o astfel de cerere de către recurentă, care să arate intenția de a continua judecata.

Dispozițiile art. 417 C. proc. civ. nu prevăd posibilitatea instanței de a repune cauza pe rol, în vederea continuării judecății, situație în care nu are relevanță în curgerea termenului de perimare rezoluția prin care s-a acordat termen în vederea verificării îndeplinirii condițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., câtă vreme prin aceasta nu s-a luat vreo măsură în ce privește reluarea judecății.

Se reține că de la data suspendării judecății (17 ianuarie 2019) și până la data împlinirii termenului de perimare (17 iulie 2019), partea interesată nu a efectuat niciun act procedural în virtutea căruia cursul perimării ar fi putut fi întrerupt, astfel cum impun dispozițiile imperative ale art. 417 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată întrunirea în cauză a condițiilor prevăzute de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. și urmează a constata perimată cererea de recurs cu a cărei soluționare a fost învestită.

Constată perimat recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de ședință din 13 noiembrie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2015.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-11-28
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6053/2019
Ședința publică din data de 28 noiembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din data de 05 februarie 2018, Curtea de Apel Alba - Iulia, secția contencios adm
ÎCCJ 2019-10-17
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1841/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 2843 din 12 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a respins solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția d
ÎCCJ 2019-12-05
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2343/2019
Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 29/CM, pronunțată la 12 decembrie 2017 în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a constatat perimată cauza privind recursul formulat de revizuentul
ÎCCJ 2019-12-05
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2344/2019
Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 2198 din 31 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2010, a fost respins, ca tardiv, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deci
ÎCCJ 2019-01-31
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 215/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea din 18 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2003, s-a constatat inadmisibilitatea cererilor de recuzare formulate la 24 aprilie 2018 ș
Sursă