ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1015/2017
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1015/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 132/2016 din 9 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, s-a constatat perimarea recursului formulat de recurenta ASOCIAȚIA PENTRU CINSTIREA MEMORIEI EROILOR, în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B..
Împotriva acestei decizii, recurenta ASOCIAȚIA PENTRU CINSTIREA MEMORIEI EROILOR a declarat recurs prin care a solicitat admiterea acestuia, astfel cum a fost formulat.
Înalta Curte, ca o chestiune prealabilă, conform dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. prin raportare la art. 11 alin. (2) și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, a luat în examinare excepția netimbrării recursului, având în vedere că aceasta primează oricăror alte cereri și excepții, reținând următoarele:
Conform dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat", iar potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Norma metodologică pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, "taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, adică înainte de primirea (înregistrarea), eliberarea sau efectuarea actelor taxabile sau înainte de prestarea serviciilor".
Dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 stabilesc că se timbrează cu 4 RON recursul declarat împotriva hotărârii judecătorești pronunțate în baza unui incident procedural.
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, "neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii".
Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că în cazul neîndeplinirii obligației de plată a taxei judiciare de timbru până la termenul stabilit de instanța de judecată, va fi aplicată sancțiunea anulării cererii sau a căii de atac formulate, ca netimbrată.
Atât în cuprinsul citației comunicate recurentei ASOCIAȚIA PENTRU CINSTIREA MEMORIEI EROILOR la 11 mai 2016, pentru termenul de judecată din 1 iunie 2016, cât și în cuprinsul citației comunicate acesteia la 13 septembrie 2016, pentru termenul de judecată din 28 septembrie 2016, a fost făcută mențiunea în sensul depunerii dovezii privind achitarea taxei judiciare de timbru în valoare de 4 RON și timbrului judiciar în valoare de 0,15 RON .
Totodată, prin încheierea din 28 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, a fost respinsă cererea formulată de recurenta ASOCIAȚIA PENTRU CINSTIREA MEMORIEI EROILOR privind acordarea ajutorului public judiciar, sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru de 4 RON și a timbrului judiciar de 0,15 RON.
Astfel, se constată că la dosarul cauzei nu se află dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, deși în sarcina recurentei subzista obligația de a face dovada achitării lor până la termenul de judecată.
Având în vedere că recurenta ASOCIAȚIA PENTRU CINSTIREA MEMORIEI EROILOR nu s-a conformat obligației legale de a depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, deși a fost citată cu mențiunea de a-și îndeplini această obligație, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și să dispună anularea recursului declarat în cauză, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta ASOCIAȚIA PENTRU CINSTIREA MEMORIEI EROILOR împotriva deciziei nr. 132/2016 din 9 martie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2017.