ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2925/2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele:

Prin încheierea de ședință din 22 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2014, Tribunalul Vaslui, secția civilă, a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată de A., în calitate de administrator special la SC B. SA Vaslui în contradictoriu cu C., D., SC E. SA, SC F. SA Vaslui, SC G. SA, SC H. SA, SC I. SA, SC J. SA, SC K. SA prin lichidator L. SPRL, SC M. SA, SC N. SA, O., P., Q. și lichidatorul judiciar la societății debitoare SC B. SA Vaslui, R.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel, în termen, A., în calitate de administrator special al SC B. SA Vaslui, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin Decizia nr. 409/2017 din 24 mai 2017 a respins apelul declarat de apelantul A., în calitate de administrator special al SC B. SA Vaslui, împotriva încheierii de ședință din data de 22 februarie 2017 pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția civilă, încheiere pe care a păstrat-o.

Împotriva Deciziei civile nr. 409/2017 din 24 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, a declarat recurs recurentul A. în calitate de administrator special al SC B. SA Vaslui, dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin memoriul înregistrat la 30 mai 2017 la Curtea de Apel Iași.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În temeiul acestor dispoziții legale, recurentul a solicitat admiterea recursului și pe fondul cauzei admiterea cererii de chemare în garanție.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 01 februarie 2018, în unanimitate, s-a dispus, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 01 februarie 2018.

Recurentul A. a depus punct de vedere privind raportul asupra admisibilității în principiu a recursului considerând că recursul este admisibil.

Prin cererea depusă la data de 10.05.2018 recurentul A., a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII ultima teză din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești și pentru pregătirea punerii în aplicare a legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și a dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, respectiv art. 64 alin. (4) coroborat cu art. 73 alin. (2) și art. 74 alin. (2) C. proc. civ.. Totodată, a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Înalta Curte, analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale, din actele și lucrările dosarului, a constatat următoarele:

Recurentul A. a învestit Înalta Curte de Casație și Justiție cu o cerere de recurs împotriva Deciziei civile nr. 409/2017 din 24 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, decizie definitivă prin care a fost respins apelul declarat de apelantul A., în calitate de administrator special al SC B. SA Vaslui, împotriva încheierii de ședință din data de 22 februarie 2017 pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția civilă, încheiere pe care a păstrat-o.

Recurentul A., prin cererea depusă la data de 10.05.2018, a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII ultima teză din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești și pentru pregătirea punerii în aplicare a legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și a dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, respectiv art. 64 alin. (4) coroborat cu art. 73 alin. (2) și art. 74 alin. (2) C. proc. civ.. Totodată, a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

În motivarea cererii, recurentul a arătat, în esență, că dispozițiile prevăzute de art. 493 alin. (5) C. proc. civ. încalcă dreptul unei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și intereselor sale legitime, dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil și determină restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Totodată, recurentul consideră că dispozițiile legale criticate creează discriminare între persoanele fizice și juridice care participă la litigii de o valoare similară însă în proceduri de drept civil pur și alți participanți care sunt chemați în judecată în cauze inițiate de către persoane aflate în procedura de insolvență.

Recent, mai arată recurentul că sistemul pragului valoric de filtrare a recursurilor a fost declarat neconstituțional, iar prezenta critică, în mod similar vizează excluderea unor categorii de cetățeni prin simplul fapt că sunt pârâți în procedura insolvenței care este exclusă de la calea de atac a recursului.

Dintr-un alt punct de vedere se susține că nu există posibilitatea de a realiza o interpretare unitară a dispozițiilor legale de art. 74 alin. (2) raportat la art. 64 alin. (4) C. proc. civ. din perspectiva ipotezei aplicabilității recursului. Cererea de chemare în garanție nu poate fi formulată în apel, înseamnă că textul privitor la căile de atac, art. 64 alin. (4) nu este pe deplin coroborat cu dispozițiile art. 72 alin. (2) C. proc. civ.

În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 47/1992 și ale art. 1 alin. (5), art. 16 și art. 21 alin. (3) din Constituția României.

În ce privește cererea de suspendare, recurentul consideră că cererea de suspendare a soluționării recursului este întemeiată, raportat la specificul procedurii recursului și la textele de lege apreciate ca fiind neconstituționale, care au influență directă asupra modului de soluționare a acestei căi de atac.

Înalta Curte, față de motivele invocate și de dispozițiile aplicabile în speță, a luat în examinare condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale și a constatat următoarele:

Dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se invocă sunt în strânsă legătură cu cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2014 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție în care s-a invocat excepția inadmisibilității recursului raportat la calea de atac prevăzută pentru hotărârile pronunțate de judecătorul sindic în temeiul art. 11 din Legea nr. 85/2006.

Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, pentru considerentele arătate în continuare.

În raport cu dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, este îndeplinită cerința ca dispozițiile criticate pe calea excepției de neconstituționalitate să fie cuprinse într-o lege în vigoare, respectiv Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și Legea nr. 2/2013.

În raport cu aceleași dispoziții din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, este îndeplinită condiția existenței raportului de dependență între soluționarea cauzei și dispozițiile a căror neconstituționalitate este invocată.

Îndeplinirea acestei condiții derivă din împrejurarea că litigiul se află în faza de recurs, care este de competența Înaltei Curți, fiind aplicabilă procedura de filtrare prevăzută de art. 493 din C. proc. civ.

Este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, în sensul că dispozițiile art. XVIII alin. (1) și (2) din Legea nr. 2/2013 nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În opinia Înaltei Curți, având în vedere criticile de constituționalitate formulate de recurent, dispozițiile art. XVIII alin. (1) și (2) din Legea nr. 2/2013 nu contravin prevederilor art. 21, art. 24 și art. 53 din Constituție și art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere cu precădere considerentele de la pct. 17 și 19 din decizia Curții Constituționale nr. 839/2015, conform cărora: "procedura de filtrare, astfel cum a fost configurată de legiuitor prin art. 493 din C. proc. civ., este o procedură scrisă, lipsită de oralitate, principiile contradictorialității și al dreptului la apărare fiind respectate, de principiu, prin comunicarea către părți a actelor de procedură și a raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului" "această opțiune a legiuitorului este în acord cu esența procedurii de filtrare a recursurilor care constă în statuarea asupra admisibilității în principiu a recursului de către completul de trei judecători stabilit în acest sens, scop care rezultă din chiar primul alineat al art. 493 din C. proc. civ.." "cerințele de formă sunt cele prevăzute la art. 486 din C. proc. civ., motivele de casare și dezvoltarea lor trebuie să se încadreze în cele prevăzute de art. 488 din același Cod, iar cererea de recurs trebuie să fie depusă la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art. 490 din C. proc. civ.. Pentru neîndeplinirea acestor motive completul de filtru, dacă este în unanimitate de acord, poate anula sau respinge recursul".

Prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că: "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.".

Dispozițiile art. XVIII din legea nr. 2/2013 prevăd că: "(1) Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.".

În opinia Înaltei Curți, excepția invocată de recurentul nu este întemeiată întrucât dispozițiile legale invocate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, nu instituie discriminări și nu contravine principiului egalității de tratament între subiectele de drept în condițiile în care Curtea Constituțională a statuat că este competența exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție care reiese și din dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție.

Limitările aduse prin procedura recursurilor nu aduc atingere dreptului părții de a se adresa justiției, în însăși substanța sa și nici nu creează tratament discriminatoriu între justițiabili.

Textele de lege criticate instituie procedura de filtrare a recursului, exclusiv la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, reprezentând modalitatea prin care legiuitorul român a înțeles să transpună în legislația națională exigențele impuse de Convenției Europene a Drepturilor Omului, așa după cum rezultă din H.G. nr. 1527/2007 prin care au fost aprobate Tezele prealabile ale proiectului C. proc. civ.

Anterior exercitării căii de atac extraordinare a recursului, părțile au parcurs etapa judecății acțiunii în fața Tribunalului Vaslui, secția civilă, și etapa judecății apelului pe rolul Curții de Apel Vaslui, secția civilă, astfel încât instituirea unei anumite limitări la nivelul căii de atac a recursului în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate fi considerată ca aducând atingere dreptului părții de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și intereselor sale legitime - art. 21 alin. (1) din Constituție, dreptului la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil - art. 21 alin. (3) din Constituție și nici că ar restrânge exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți - art. 53 din Constituție.

Prin instituirea unei astfel de proceduri nu se aduce atingere principiului egalității armelor în procesul civil, deoarece niciuna dintre părți nu este plasată într-o situație dezavantajoasă în raport de adversarul său. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale discriminarea trebuie să se bazeze pe ideea de excludere a unui drept sau beneficiu între persoane aflate în situații egale, stabilite obiectiv. În cauză, dispozițiile criticate stabilesc tratament egal între persoanele aflate în aceeași situație, determinată obiectiv, după un criteriu obiectiv și general, acela al obiectului acțiunii sau cererii.

Față de cele prezentate, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va dispune, în temeiul art. 29 alin. (4) din aceeași lege, sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul A..

În ceea ce privește cererea de suspendare a judecării cauzei, Înalta Curte urmează să o respingă, având în vedere că dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. instituie facultatea și nu obligativitatea pentru instanță de a dispune suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, iar opinia instanței este în sensul că nu se impune admiterea cererii de suspendare a judecării cauzei.

Analizând recursul formulat Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prezentul recurs are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care instanța de apel a respins apelul declarat de apelantul A. în calitate de administrator special al SC B. SA Vaslui împotriva încheierii de ședință din data de 22 februarie 2017 pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția civilă, în Dosarul nr. x/2014 în contradictoriu cu intimatul lichidator R. ca nefondat.

Decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea recurată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum și alte hotărâri prevăzute de lege.

În cauză se constată că prezenta cerere de chemare în judecată are ca obiect cererea formulată de reclamantul R. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC B. SA privind angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea nr. 85/2006, împotriva pârâtului A., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 291.611.015,61 RON, reprezentând suma înscrisă la masa credală și neacoperită în procedură.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, Curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11 iar, potrivit tezei a doua a aceluiași articol hotărârile curții de apel sunt definitive.

Totodată, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, "Hotărârile judecătorului sindic sunt executorii și pot fi atacate separat, numai cu apel".

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

Decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul A., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea formulată de recurentul-pârât A..

Sesizează Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. XVIII ultima teză din Legea nr. 2/2013, ale art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 și art. 64 alin. (4) coroborat cu art. 73 alin. (2) și art. 74 alin. (2) C. proc. civ.

Respinge cererea de suspendare.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții pârâți A. și SC B. SA prin administrator special A. împotriva Deciziei nr. 409/2017 din 24 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2018.

GGC - GV