ÎCCJ, Decizia nr. 44/2020
ÎCCJ, Decizia nr. 44/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra recursului de față,
În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea penală nr. 321/RC din data de 20 septembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 549/A din data de 22 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.
Pentru a pronunța această soluție, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că potrivit art. 434 alin. (1) din C. proc. pen., "pot fi atacate cu recurs în casație deciziile pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor" or, în speță, prin decizia penală atacată s-a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul A., împotriva Încheierii penale nr. 33 din data de 9 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul Arad prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată împotriva Încheierii penale nr. 260 din data de 5 martie 2019 a Judecătoriei Arad, iar prin această ultimă hotărâre s-a respins plângerea formulată împotriva ordonanței de clasare din data de 21 septembrie 2018 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad pronunțată în Dosarul nr. x/2018.
În acest context, instanța supremă a apreciat că Decizia penală nr. 549/A din data de 22 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, nu este o decizie susceptibilă de a fi atacată pe calea recursului în casație, nefiind respectate dispozițiile art. 434 alin. (1) din C. proc. pen.
De asemenea, în urma examinării cererii de recurs în casație formulată, în etapa admisibilității în principiu, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că nu este indicat niciunul dintre cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 1 - 12 din C. proc. pen.
Mai mult decât atât, s-a reținut și faptul că în cuprinsul cererii de recurs în casație nu se indică numele și prenumele recurentului și nici hotărârea penală atacată.
Prin urmare, s-a considerat că cererea de recurs în casație formulată de către petentul A. nu îndeplinește condițiile cerute de dispozițiile art. 434 - art. 438 din C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri, la data de 20 februarie 2020, A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 23 martie 2020, termen care a fost preschimbat în data de 25 mai 2020, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovată de recurent, constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.
Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale "Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispozițiilor art. 8 din aceeași lege "Hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."
În cauză, recurentul a exercitat calea de atac a recursului, cale de atac care nu mai este prevăzută în actuala reglementare a C. proc. pen., împotriva Încheierii nr. 321/RC din data de 20 septembrie 2019, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2018, hotărâre prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A., împotriva Deciziei penale nr. 549/A din data de 22 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în procedura de filtru a recursului în casație.
De asemenea, instanța supremă reține că, potrivit art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., încheierea prin care se respinge cererea de recurs în casație, pentru neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate, este definitivă.
În raport cu aceste dispoziții legale se constată că, în ceea ce privește încheierea prin care se respinge cererea de recurs în casație, pentru neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate, C. proc. pen. nu a reglementat o cale de atac, aceasta fiind definitivă.
Ca atare, hotărârea recurată în prezenta cauză nu este susceptibilă a fi atacată, fiind definitivă, calea de atac exercitată fiind de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege. Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Față de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de A. împotriva Încheierii nr. 321/RC din data de 20 septembrie 2019, pronunțată de secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2018, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de A. împotriva Încheierii nr. 321/RC din data de 20 septembrie 2019, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2018.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2020.