ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 926/2015

Asupra contestației de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 100 din data de 19 iunie 2015 pronunțată în Dosarul nr. 3434/2/2015,

Curtea de Apel București, secția I penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureșt și a dispus predarea persoanei solicitate K.M., cetățean german,, posesor al cărții de identitate germane către autoritățile judiciare din R.F.G., în vederea efectuării urmăririi penale. Totodată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritățile judiciare germane, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 19 iunie 2015 și până la data de 18 iulie 2015.

S-a constatat că persoana solicitată K.M. înțelege să se prevaleze de beneficiul regulii specialității prev. de art. 115 din Legea nr. 302/2004 și că persoana solicitată a fost reținută și arestată provizoriu de la 05 iunie 2015 la 19 iunie 2015.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel București, secția I penală, a

constatat că, prin sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 1068/11/5/2015 din data de 05 iunie 2015, a fost înaintată și înregistrată sub nr. 3434/2/2015 cererea de arestare provizorie în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare emis la data de 20 ianuarie 2015 de Parchetul Mainz - Republica Federală Germania - privind pe persoana solicitată K.M., cetățean german,  urmărit pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 263, I, III, V, 25 II C. pen. german.

În sesizare s-a arătat că sunt incidente dispozițiile art. 101 alin. (5) lit. a) Legea nr. 302/2004 republicată, persoana solicitată fiind urmărită internațional pentru punerea în executare a unui mandat european de arestare, emis la data de 20 ianuarie 2015 de către autorităDile judiciare germane pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, pedepsită cu închisoarea de până la 10 ani. S-a precizat că prin Ordonanța nr. 42 din data de 05 iunie 2015 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus reținerea persoanei solicitate K.M. pe o perioadă de 24 de ore, de la data de 05 iunie 2015, ora 13:30 până la data de 06 iunie 2015, ora 13:30.

Prin sesizare se face referire la situația de fapt, reținându-se că în toamna anului 2009, persoana de interes W. s-a prezentat martorului G. ca fiind un broker financiar și i-a oferit acestuia posibilitatea de a investi in societatea numita SC C.H. SRL, așa cum planificase anterior cu persoanele de interes B. și K. Contrar adevărului, W. a făcut victima să creadă că va primi un profit de 20 la sută lunar, în baza unui contract încheiat pe o perioada de 6 luni; în plus, s-a stabilit în acest context că banii ce urmează să fie transferați pot fi mutați din contul în care G urma sa îi transfere, doar cu acordul victimei. Se precizează că la data de 14 septembrie 2009, G. a încheiat un contract cu societatea SC C.H. SRL pentru o investiție de 110.000 euro și ulterior, a transferat aceasta suma societății numită SC C.H. SRL din România. în cursul unei întâlniri in România dintre victimă și persoanele de interes W. și K. la sfârșitul lunii februarie 2010, persoanele de interes au confirmat această eroare prin predarea un extras de cont lui G., care trebuia sa includă suma de bani plătită în cont. G. a fost plătit in schimbul investiției cu 10.500 de euro, în total, în 2 cazuri numai, a căror plată a fost dispusă de persoana de interes K. Plăți suplimentare nu au mai fost făcute - așa cum planificaseră persoanele de interes chiar de la început, hi ciuda încetării contractului, acesta nu și-a primit banii investiți de el. Așa cum a fost planificat chiar de la început, persoanele de interes s-au folosit de banii transferați de către victimă în scopuri proprii. Aceștia au ținut legătura cu victima câteva luni si s-au folosit de pretexte și scuze pentru a amâna plata banilor.

S-a mai reținut că la începutul anului 2010, persoana de interes W. s-a prezentat ca 'fiind un intermediar al SC C.M. SRL și, de asemenea, s-a prezentat victimei M. ca fiind un intermediar al societății SC C.H. SRL, oferind acestuia din urmă posibilitatea de a realiza o investiție in scopuri umanitare, in schimbul deținerii de acțiuni in aceasta societate. Se apreciază că persoanele de interes au realizat un câștig financiar ilegal pe cheltuiala victimei.

Totodată, conform planului infracțional stabilit cu B. și K. în prealabil, W. a făcut martorul să creadă că investiția urma sa fie alocată unui proiect de reciclare a deșeurilor materiale; s-a stabilit că va exista o garanție de stat de până la 100 la sută; s-a precizat că, după o perioadă de 6 luni, investiția trebuia să producă un randament al investițiilor de 100 la sută.

La data de 10 februarie 2010, M a încheiat un contract scris cu SC C.H. SRL societate reprezentată de către persoana de interes K. și a transferat 530.000 de euro în contul "H.F.C." la Sibiu la data de 12 februarie 2010. În cadrul unei întâlniri între victimă și persoanele de interes W. și K., din România, la sfârșitul lunii februarie 2010, persoanele de interes au confirmat aceasta neînțelegere prin

predarea unui extras de cont lui M., care urma sa dovedească suma de bani plătită în cont. în realitate, banii nu au fost investiți într-un proiect de reciclare a deșeurilor materiale in România, ci persoanele de interes au dispus de banii transferați de către M. pentru a-i folosi în scopuri proprii. Profitul investiției promise nu a fost achitat, banii investiți nu au fost returnați investitorilor, în urma încetării contractului, nici până în octombrie 2011, astfel încât persoanele de interes au realizat ilegal un câștig financiar pe cheltuiala victimei M. S-a reținut că persoana solicitată K.M. are calitatea de complice.

Fiind audiată de către procuror, persoana solicitată nu a invocat obiecții privind identitatea sa și a arătat că nu este de acord cu predarea sa autorităților judiciare germane pentru a lămuri acuzațiile care îi sunt aduse, cu motivarea că are multe proiecte în România, care solicită prezența sa, aspectele învederate fiind consemnate în procesul-verbal din data de 05 iunie 2015.

Prin încheierea de la data de 05 iunie 2015 s-a dispus luarea măsurii arestării provizorii cu privire la persoana solicitată și acordarea unui termen în vederea prezentării mandatului european de arestare, în raport de îndeplinirea cerințelor legale.

S-a apreciat că există un risc ca persoana solicitată să încerce să se sustragă urmăririi penale și să nu respecte măsurile și obligațiile stabilite de instanță, dacă va fi pus în libertate, deoarece persoana solicitată are reședința în altă localitate decât București, locuind efectiv la o altă adresă decât aceea de reședința, împreună cu numita B.P., cu privire la care, de asemenea, s-a dispus luarea măsurii arestării provizorii prin încheierea de la data de 05 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală

Totodată, Curtea a apreciat ca nefiind incident niciun impediment legal.

Mandatul european de arestare a fost depus la data de 09 iunie 2015, atât în limba germană cât și în limba română.

La termenul din 09 iunie 2015, fiind audiat conform art. 103 alin. (3) C. proc. pen., persoana solicitată a arătat că înțelege să se prevaleze de regula specialității și nu consimte la predare.

S-a invocat împrejurarea că persoana solicitată va face o contestație în scris împotriva mandatului european de arestare, precum și faptul că acesta nu conține elementele justificative și mijloacele de probă care să justifice încă 20 de zile de arest preventiv. Totodată, s-a solicitat completarea mandatului european de arestare cu precizări concrete legate de mijloacele de probă și indiciile care atestă că persoana solicitată se poate face vinovat de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

După deliberare și analiza mandatului european, Curtea a constatat că mandatul conține toate mențiunile necesare ce sunt impuse de lege pentru soluționarea cererii, fiind încorporat într-un formular valabil pe întreg teritoriul U.E., deci și în România și în Republica Federală Germania. S-a constatat că toate rubricile necesare au fost completate corespunzător, rezultând că dosarul privind pe persoana solicitată se află în faza de urmărire penală, iar autoritatea solicitantă este Procuratura Mainz. A fost precizată calitatea în care este cercetată persoana solicitată, respectiv aceea de co-autor, a fost descrisă fapta în mod detaliat, fiind precizat tipul infracțiunii în căsuța aferentă din formular, respectiv aceea de "fraudă", prev. de art. 263 alin. (1), (3), (5), art. 25 din C. pen. german, cu menționarea maximului special de pedeapsă din legea germană - 10 ani închisoare.

Din analiza situaDiei de fapt a reieșit că fapta pentru care este cercetată persoana solicitată are corespondent în legea română, fiind menționată la art. 96 din Legea nr. 302/2004 și art. 244 alin. (1), (2) C. pen. - înșelăciune, pedeapsa prev. de legea română fiind de 5 ani închisoare.

Solicitarea persoanei solicitate de a se completa mandatului cu "precizări concrete legate de mijloacele de probă și indiciile care atestă că persoana solicitată se poate face vinovat de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune" nu a putut fi primită de instanță, deoarece o asemenea rubrică nu este prevăzută în formular, iar instanța română nu are în atribuțiile sale a se pronunța asupra existenței sau nu a probelor cu privire la faptele pentru care este cercetată persoana solicitată. S-a menționat că rolul judecătorului în această procedură este acela de a verifica identitatea persoanei solicitate, de a stabili dacă aceasta consimte sau nu la predare și dacă înțelege a se prevala de regula specialității și, de asemenea, de a stabili dacă există impedimente legale la predare.

Chiar și în aceste condiții, Curtea de Apel a observat că probele pe care se bazează acuzaDia rezultă din chiar descrierea situației de fapt, respectiv declarațiile a două persoane vătămate, înscrisuri - contractele încheiate, extrase de cont, documente de plată. Nu în ultimul rând, instanța de fond a considerat că în acest stadiu procesual nu poate fi avută în vedere afirmația că presupușii bani obținuți de persoana solicitată s-ar afla la dispoziția clienților și că va face dovada că sunt într-un cont în Spania, nefiind niciodată însușiți de către persoana solicitată M.K., deoarece care o asemenea afirmație constituie o apărare de fond, ce nu poate fi analizată în această procedură și excede obiectului cauzei.

În final, analizând cauza sub toate aspectele din perspectiva dispozițiilor art. 98 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004, Curtea de Apel a constatat că aceste texte nu sunt incidente, în cauză neexistând motive obligatorii de refuz al executării.

Împotriva sentinței penale nr. 100 pronunțată la 19 iunie 2015 de Curtea de Apel București,

secția I penală, a formulat contestație persoana solicitată K.M., în temeiul art. 425 alin. (5) C. proc. pen.

Contestația a fost înregistrată la 23 iunie 2015 sub nr. 3434/2/2015 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Contestatorul a criticat sentința atacată, considerând-o netemeinică și nelegală, deoarece în cauză nu s-ar fi conturat o suspiciune rezonabilă că acesta ar fi săvârșit pe teritoriul Germaniei vreo faptă considerată infracțiune potrivit legilor penale germane.

Contestația este nefondată.

Examinând hotărârea atacată, actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor Legii nr. 302/2004 și ale art. 425

1

alin. (5) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, urmând a o menține ca atare.

Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al U.E. solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate. Alin. (2) al art. 94 stabilește că la baza executării mandatelor europene de arestare stă principiul recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/5 84/JAI din 13 iunie 2002.

Prin sentința penală nr. 100 din 19 iunie 2015, prima instanță a dispus arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritățile judiciare germane, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 19 iunie 2015 și până la data de 18 iulie 2015 și, respectiv, predarea persoanei solicitate K.M. către autoritățile judiciare din Republica Federală Germania, în vederea efectuării urmăririi penale.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că acestea nu sunt întemeiate, urmând a le respinge.

Sub un prim aspect, se observă că mandatul european de arestare emis de autoritățile germane pe numele contestatorului conține toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004: identitatea și cetățenia persoanei solicitate (necontestate de aceasta); datele de identificare și contact ale autorității judiciare emitente, în speță Procuratura Mainz; indicarea existenței unui mandat de arestare preventivă și, ulterior, transmiterea acestui mandat în atenția instanței de fond; natura și încadrarea juridică a infracțiunii -în speță "frauda, "prevăzută de art. 263 alin. (1), (3) și (5) și de art. 25 C. pen. german, cu corespondent în art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. român și menționată lapct. 8 al alin. (1) al art. 96 din Legea nr. 302/2004; descrierea circumstanțelor în care a fost comisă infracțiunea, inclusiv momentul, locul, gradul de implicare a persoanei solicitate - aspecte îndeplinite în cauză potrivit mențiunilor detaliate conținute de sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 1068/II/5/2015 din data de 05 iunie 2015 referitoare la calitatea în care este cercetată persoana solicitată și descrierea detaliată a faptei; pedeapsa prevăzută de legea germană pentru infracțiunea săvârșită -respectiv aceea de maximi 0 ani.

Totodată, se constată că mandatul european de arestare privind persoana solicitată K.M. este întocmit în limbile germană și română, și are forma prevăzută de anexa nr. 1 din Legea nr. 302/2004, îndeplinind și restul cerințelor impuse de art. 86 din legea menționată.

Ca atare, în mod corect a constatat Curtea de Apel că în cauză nu există nici un temei pentru a se dispune amânarea cauzei și completarea mandatului european de arestare cu datele cerute de apărare, solicitarea fiind neîntemeiată.

Sub un al doilea aspect, se constată că prima instanță a procedat corespunzător atunci când a apreciat că, în acest stadiu procesual, atribuțiile sale privesc, în mod exclusiv, verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr. 3023/2004, stabilirea identității persoanei solicitate, stabilirea existenței consimțământului acesteia sau, dimpotrivă, a opoziției la predare, consemnarea prevalării de regula specialității a persoanei solicitate și verificarea existenței sau inexistenței impedimentelor legale la predare.

O analiză a aspectelor și apărărilor de fond referitoare la împrejurările ce au determinat emiterea mandatului european de arestare nu este, așadar, posibilă

în această faza procesuală, instanța neputând face verificări referitoare la existența, cuantumul sau contul unde se află presupușii bani obținuți de persoana solicitată sau la alte dovezi, pe care, însă, persoana solicitată le va putea produce în apărarea sa în cursul procedurii judiciare străine pentru care a fost emis mandatul de arestare.

Sub un ultim aspect, Înalta Curte apreciază că în mod corect a reținut prima instanță că în cauză nu există nici un impediment legal la predarea contestatorului, nefiind incidente niciuna din dispozițiile art. 98 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004.

Astfel, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, în speță nu se conturează existența niciunui motiv de refuz obligatoriu al executării mandatului de arestare. Persoana solicitată nu a fost judecată definitiv sau condamnată de către un stat membru pentru faptele menționate în cuprinsul mandatului european de arestare ci, dimpotrivă, faza procesuală în care a fost emis mandatul european de arestare este aceea a urmăririi penale, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 98 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004. De asemenea, cu privire la infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare nu a intervenit vreo lege de amnistie în România, nefiind aplicabil art. 98 alin. (1) lit. b) din legea menționată, iar contestatorul este o persoană care răspunde penal, contrar situației reglementate de art. 98 alin. (1) lit. c) din aceeași lege.

Înalta Curte reține că, în raport de situația de fapt ce reiese atât din cuprinsul mandatului european de arestare, cât și din informațiile transmise de autoritatea judiciară străină, în speță nu este aplicabil niciunui din cazurile de refuz opțional al executării mandatului, prevăzute de art. 98 alin. (2) din Legea nr. 3 02/2004.

Concret, mandatul european de arestare nu privește materia de taxelor și impozitelor sau domeniul vamal și de schimb valutar (art. 98 alin. (2) lit. a); contestatorul nu este supus unei proceduri penale în România pentru aceeași faptă care a motivat mandatul european de arestare (art. 98 alin. (2) lit. b); scopul emiterii mandatului nu constă în executarea unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate (art. 98 alin. (2) lit. c); contestatorul nu a fost judecat definitiv pentru aceleași fapte într-un alt stat terț care nu este membru al U.E. (art. 98 alin. (2) lit. d); mandatul nu se referă la infracțiuni comise în afara teritoriului german și pentru care legea română nu permite urmărirea dacă faptele s-au comis în afara teritoriului român (art. 98 alin. (2) lit. f); nicio autoritate judiciară română nu a decis fie renunțarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare, neexistând vreo hotărâre definitivă de condamnare față de persoana solicitată, cu privire la aceleași fapte (art. 98 alin. (2) lit. h); contestatorul nu se află în situația unei personae condamnate, nefind incidente dispozițiile art. 98 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 302/2004.

Din verificarea situației de fapt, astfel cum reiese din informațiile transmise instanței, se observă că presupusele activități de inducere în eroare și transferul sumelor de bani au fost comise pe teritoriul Germaniei de către contestatorul cetățean german, persoanele vătămate sunt cetățeni germani, iar faptele sunt deja cercetate de autoritățile judiciare din Germania. Această situație nu se circumscrie textului art. 98 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, infracțiunile la care face referire mandatul European nefiind comise pe teritoriul României.

Nu în ultimul rând, din perspectiva dispozițiilor art. 98 alin. (2) lit. e din legea menționată, se constată că potrivit mențiunilor din cuprinsul mandatului european de arestare și descrierii situației de fapt, fapta a fost comisă în intervalul toamna anului 2009 - octombrie 2011 și are ca echivalent în legea română infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. Or, în conformitate cu textul art. 155 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul de 5 ani de prescripție a răspunderii penale pentru această infracțiune nu este încă împlinit, ci urmează a fi împlinit în octombrie 2016.

Prin urmare niciuna din dispozițiile art. 98 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004 nu își găsesc aplicabilitate în speță, neexistând vreun impediment legal la executarea mandatului european de arestare privindu-l pe contestator.

Pentru considerentele arătate, în baza dispozițiilor art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată K.M. împotriva sentinței penale nr. 100 din data de 19 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, pe care o va menține ca legală și temeinică.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., urmează a obliga contestatorul persoana solicitată la plata sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit interpretului de limba germană asigurat contestatorului-persoană solicitată se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată K.M. împotriva sentinței penale nr. 100 din data de 19 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 520 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul traducătorului de limbă germană se va suporta din fondurile Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 iunie 2015.