ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1788/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1788/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor de

față;

În baza actelor și

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 199 din 30

mai 2013 a Tribunalului Arad, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000,

cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., au fost condamnați inculpații:

L.B., la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de transport și

vânzare de droguri de risc, fără drept și O.A.M., la 4 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de intermediere privind circulația drogurilor de risc,

fără drept.

În baza art. 86

1

- 86

2

C. pen., s-a suspendat, pentru fiecare inculpat, executarea

pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de câte 6 ani.

Pe

durata termenului de încercare, în baza art. 86

3

C. pen., inculpații

au fost obligați să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a)

să se prezinte și să se supună

măsurilor de supraveghere, instituite de Serviciul de Probațiune de pe lângă

Tribunalul Buzău, la datele fixate de acest serviciu;

b)

să anunțe, în prealabil, orice

schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care

depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c)

să comunice și să justifice schimbarea

locului de muncă;

d)

să comunice informații de natură a

putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras

atenția inculpaților de mai sus, asupra dispozițiilor art. 86

4

C.

pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere, în cazul săvârșirii unor

noi infracțiuni, revocare ce va atrage executarea cumulată a pedepselor.

Pe durata și

în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen., s-au interzis inculpaților

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., mai puțin dreptul de a

alege.

În baza art. 71

alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 2

alin. (1), teza finală din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 65 C. pen.,

s-au interzis inculpaților, pe durată de 2 ani, drepturile prevăzute de art. 64

lit. a) și b) C. pen., mai puțin dreptul de a alege.

În baza art.

350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate

a inculpaților, de sub efectul mandatelor de arestare preventivă (O.A.M.) și

(L.B.) din 23 aprilie 2013, emise de Tribunalul Arad, dacă nu sunt arestați în

altă cauză.

În baza art. 88

C. pen., s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaților, durata reținerii și

arestului preventiv, începând cu data de 23 aprilie 2013, până la zi.

În baza art. 17

alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a confiscat, în

vederea distrugerii, cantitatea de 894,21 grame rezină de canabis,

rămasă

după efectuarea analizelor de laborator și prelevarea contraprobelor, sigilată

cu sigiliul tip M.A.I. și predată organelor de cercetare penală.

În baza art. 191

alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la câte 600 lei,

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a

pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt, următoarele:

Prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad, întocmit la data de 16 mai 2013 în Dosarul

nr. 41D/P/2013, au fost trimiși în judecată inculpații L.B. și O.A.M., pentru

săvârșirea infracțiunilor de transport și vânzare de droguri de risc, fără

drept, respectiv intermediere privind circulația drogurilor de risc, fără

drept, fapte prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Astfel, s-a

reținut că la data de 17 aprilie 2013, S.C.C.O. Arad s-a sesizat din oficiu

referitor la comiterea de către inculpatul O.A.M. a infracțiunilor de trafic

internațional și intern de droguri de risc și mare risc pe relația

Spania-România.

Prin Ordonanța

nr. 10/A din 19 aprilie 2013 a D.I.I.C.O.T. - B.T. Arad, s-a infiltrat în dosar

un investigator sub acoperire ("C.I.) și un colaborator al acestuia

("C.I.") și s-a autorizat procurarea de substanțe stupefiante de

către aceștia (2 Kg. droguri de risc și 500 grame de droguri de mare risc) de

la persoanele suspecte.

Din

investigațiile efectuate a rezultat că, în operațiunile ilegale cu droguri este

implicat și inculpatul L.B. (cetățean chinez), față de care D.I.I.C.O.T. - Biroul

Teritorial Arad s-a sesizat din oficiu, prin procesul verbal din data de 23

aprilie 2013.

La data de 22

aprilie 2013, inculpatul L.B. a transportat, fără drept, din mun. București, în

mun. Arad, droguri de risc (0,924 Kg. rezină de cannabis -hașiș) și le-a

vândut, fără drept, investigatorului sub acoperire "C.I., cu suma de 4.700

euro.

Substanțele

stupefiante au fost achiziționate de către inculpat, printr-un intermediar, de

la numitul "M.", în zona Colentina din mun. București, cu suma de

2.300 euro.

Față de

această persoană cu identitate necunoscută, inculpatul a formulat un denunț,

care însă nu s-a confirmat, pentru ca el să beneficieze de cauza de reducere a

pedepsei, conform art. 16 din Legea nr. 143/2000.

La data de 22

aprilie 2013, inculpatul O.A.M. a intermediat transportul și vânzarea fără

drept, pe teritoriul național, de droguri de risc (0,924 kg. rezină de

cannabis-hașiș), dintre inculpatul L.B. și colaboratorul sub acoperire

"C.I.", respectiv investigatorul sub acoperire "C.I., cu suma de

4.700 euro.

Beneficiile

materiale în urma realizării operațiunii cu substanțe stupefiante erau de 2400

euro, din care cea mai mare parte îi revenea inculpatului L.B., iar o parte

relativ mică, inculpatul O.A.M.

Cei doi

inculpați au fost surprinși în flagrant delict, imediat după finalizarea

tranzacției, asupra inculpatului L.B. fiind găsită suma de 4.700 euro, din care

două bancnote cu cupiura de 500 euro, au fost înseriate anterior de către

organele de urmărire penală.

Din

raportul de constatare tehnico-științifică din 14 mai 2013 al L.A.P.D.

București, rezultă că probele din litigiu sunt constituite din 905,70 grame

rezină de cannabis, în ele s-au pus în evidență Delta 9, T.H.C., substanță

biosintetizată de planta cannabis, iar rezina de cannabis face parte din

Tabelul Anexă nr. III din Legea nr. 143/2000.

În cursul

urmăririi penale, cei doi inculpați au avut o atitudine sinceră, recunoscând și

regretând faptele reținute în sarcina lor.

în fața primei

instanțe, înainte de deschiderea cercetării judecătorești, inculpații au

declarat că doresc să uzeze de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.,

recunoscând în totalitate faptele, așa cum au fost reținute în sarcina lor în

rechizitoriu și solicitând ca judecata să se facă pe baza probelor administrate

în faza de urmărire penală, pe care le cunosc și le însușesc.

În drept,

instanța de fond a reținut că faptele inculpaților L.B. și O.A.M. întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunilor de transport și vânzare de droguri

de risc, fără drept, respectiv intermediere privind circulația drogurilor de

risc, fără drept, fapte prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Recunoașterea inculpaților

se coroborează cu întreg probatoriul administrat în cauză, astfel încât

vinovăția acestora a fost dovedită.

La

individualizarea pedepselor, având în vedere dispozițiile art. 72 C. pen.,

prima instanță a reținut că inculpatul L.B. a avut o atitudine sinceră pe tot

parcursul procesului penal, atitudine manifestată în fața instanței prin

solicitarea de a i se aplica dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Inculpatul

este stabilit în România de mai bine de 15 ani, având domiciliul în Buzău, este

căsătorit, are doi copii minori.

Din

înscrisurile depuse la dosar de apărătorul său, rezultă că acesta este asociat

unic la SC C.I.E.C. SRL, cu sediul în com. Pîrscov, jud Buzău având ca obiect

principal de activitate „tăierea și rindeluirea lemnului; impregnarea

lemnului" (fila 10). De asemenea, din adeverința depusă la dosar (fila 11)

rezultă că inculpatul lucrează în cadrul SC S.L.C. SRL, cu sediul în com.

Ghelința, jud. Covasna, ca reprezentant în relațiile cu publicul, cu clienții

și furnizorii, cât și în relațiile cu instituțiile bancare.

Pe lângă cele

menționate mai sus, s-a reținut că inculpatul a formulat și un denunț, cu

privire la persoana de la care ar fi achiziționat substanțele stupefiante,

colaborând astfel cu organele cercetare penală pentru identificarea persoanei

respective, cu prenumele „M." Denunțul, însă, nu s-a confirmat, astfel că

inculpatul nu a putut beneficia de aplicarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr.

143/2000.

Apărătorul

inculpatului a solicitat reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74

lit. a) șic) C. pen., respectiv conduita bună a inculpatului înainte și după

săvârșirea infracțiunii, făcând trimitere la denunțul formulat.

Instanța nu a

reținut circumstanțele atenuante invocate.

Cu privire la

conduita anterioară, s-a reținut că inculpatul este cunoscut cu antecedente

penale, fiind condamnat la 700 lei amendă penală, pentru săvârșirea

infracțiunii de loviri și alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C.

pen., prin sentința penală nr. 2097 din 26 octombrie 2005 a Judecătoriei Buzău.

Aceste

antecedente nu atrag starea de recidivă, datorită incidenței dispozițiilor art.

38 alin. (2) C. pen., respectiv a intervenit reabilitarea de drept.

Însă, având în

vedere datele ce caracterizează persoana inculpatului expuse anterior, precum

și faptul că în perioada petrecută în arest preventiv a avut timp să reflecteze

și să analizeze consecințele faptelor sale pe termen lung, fapt demonstrat și

prin aceea că a acceptat starea de arest și nu a declarat recurs împotriva

hotărârii prin care s-a dispus menținerea arestării preventive, instanța a

apreciat că scopul pedepsei ce a fost aplicat poate fi atins mult mai eficient

prin executare sub supraveghere.

În ceea ce-l

privește pe inculpatul O.A.M., instanța de fond a reținut că, și acest inculpat

a avut o atitudine sinceră pe tot parcursul procesului penal, recunoscând

faptele reținute în sarcina sa și solicitând în fața instanței aplicarea

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

S-a apreciat

că inculpatul a conștientizat gravitatea faptei săvârșite, iar perioada

petrecută în arest preventiv l-a determinat să-și evalueze și să-și corecteze

atitudinea pe viitor, este foarte tânăr, are abia 22 ani, iar aplicarea unei

pedepse cu executare în regim de detenție, ar însemna să nu i se ofere nici o

șansă în vederea reintegrării sociale.

Deși

inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat în minorat, s-a

apreciat că această condamnare nu atrage starea de recidivă, fiind incidente

dispozițiile art. 38 lit. a) C. pen., mai mult, pentru această condamnare a

intervenit reabilitarea de drept.

Instanța de

fond a reținut că aplicarea unei pedepse cu suspendare sub supraveghere este în

măsură să realizeze scopul pedepsei, acela de prevenție și reeducare, cu atât

mai mult cu cât inculpatul va fi supus unor măsuri de supraveghere.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Arad, inculpații L.B. și O.A.M.

Parchetul a

criticat sentința pentru netemeinicie în ce privește modalitatea de executare a

pedepselor.

S-a arătat că,

față de gravitatea infracțiunilor, circumstanțele și împrejurările în care

faptele au fost comise, scopul pedepselor poate fi atins doar prin executarea

acestora în detenție, chiar dacă acestea sunt orientate spre minimul special

prevăzut de lege.

Inculpatul

L.B. a criticat sentința pentru netemeinicie, motivând că a recunoscut fapta

reținută în sarcina sa, a avut o poziție cooperantă, a denunțat persoana de la

care a cumpărat cannâbis, obține venituri din muncă și în aceste circumstanțe

poate beneficia de o reducere a pedepsei.

Inculpatul

O.A.M., prin concluziile orale formulate de apărătorul ales a solicitat

redozarea pedepsei și reducerea termenului de încercare având în vedere

circumstanțele sale personale, respectiv poziția procesuală de recunoaștere a

faptelor.

Analizând

actele și lucrările dosarului, probele administrate în cauză prin prisma

motivelor de apel dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și drept,

curtea de apel a reținut că instanța de fond a dat o corectă interpretare

probatoriului existent în faza de urmărire penală, stabilind vinovăția

inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev.

de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea prev. art. 41 alin.

(2) C. pen.

S-a avut în

vedere recunoașterea inculpaților care se coroborează cu materialul probator

administrat în cursul urmăririi penale, din care rezultă fără echivoc că

inculpatul L.B., în data de 22 aprilie 2013 a transportat fără drept din mun.

București în mun. Arad cantitatea de 0,924 kg rezinăde canabis pe care a

vândut-o fără drept investigatorului sub acoperire cu suma de 4.700 de euro,

iar inculpatul O.A. a intermediat vânzarea acestor droguri, urmând ca o parte

din suma obținută din vânzare să-i revină și Iui.

În

conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea

pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale a codului penal, de

limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârșite,

de persoana inculpatului și de împrejurările care agravează sau atenuează

răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei

este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale

evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o

parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.

Așadar, pentru

realizarea scopului preventiv și educativ al pedepsei trebuie analizate toate

criteriile menționate mai sus și trebuie făcută o reală evaluarea a gravității

faptei, periculozitatea socială a autorului, pe de o parte, și durata

sancțiunii și natura sa, pe de altă parte.

Pedeapsa

aplicată își poate atinge scopul urmărit de lege numai dacă a fost astfel

aleasă și dozată încât, prin funcțiile ei, să realizeze un maxim efect

preventiv asupra infractorului și în mod corespunzător, un efect preventiv

adecvat, în raport cu ceilalți membri ai societății

În speță,

curtea de apel a reținut că instanța de fond nu a evaluat în mod corespunzător

periculozitatea deosebită a faptei comisă de inculpați ce rezultă din

cantitatea mare de droguri de risc transportată din București și oferită spre

vânzare

De asemenea,

nu s-a avut în vedere conduita inculpaților anterior săvârșirii infracțiunii,

ei fiind cunoscuți cu antecedente penale.

În raport cu

aceste considerații instanța de apel a apreciat că cerințelor scopului

preventiv, coercitiv și educativ al pedepselor prevăzute de art. 52 C. pen. pot

fi îndeplinite doar prin aplicarea unei pedepse cu executarea în regim de

detenție.

Prin urmare,

în baza art. 379 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., curtea de apel a admis apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

-D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Arad, a desființat sentința apelată și

rejudecând cauza, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea

art. 320

1

C. proc. pen., i-a condamnat pe inculpați la pedepsele de

câte 2 ani închisoare fiecare, cu executare în detenție.

Au fost

menținute în rest dispozițiile sentinței apelate.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs inculpații L.B. și O.A.M.

Niciunul

dintre recurenți nu a motivat calea de atac prin declarația de recurs.

Ulterior, la

data de 11 martie 2014 inculpatul L.B. a depus la dosar motive de recurs în

scris, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, conform art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., solicitând reindividualizarea pedepsei prin reținerea

ca modalitate de executare a

pedepsei, a suspendării

sub supraveghere a executării pedepsei, așa cum în mod corect, a stabilit

instanța de fond.

Suplimentar

pentru acest inculpat, la data de 22 mai 2014, a fost depus la dosar, prin

apărător ales un memoriu cuprinzând motive de recurs.

Astfel, au

fost reiterate criticile formulate anterior, și în plus, invocându-se cazurile

de casare prevăzute de dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și pct.

17

2

C. proc. pen., s-a arătat că hotărârea este contrară legii ca

efect al nereținerii cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de dispozițiile art.

16 din Legea nr. 143/2000 și a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74

lit. c) C. pen.

S-a precizat

că, în cursul urmăririi penale inculpatul a formulat un denunț prin care a

furnizat relații suficiente în scopul identificării și tragerii la răspundere

penală a persoanei de la care a cumpărat cantitatea de canabis, arătând

totodată că, nu-i este imputabil faptul că verificările organelor de anchetă

efectuate în acest sens, nu au condus la niciun rezultat.

În consecință,

s-a solicitat reindividualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului

prin reducerea cuantumului acesteia, ca efect al reținerii prevederilor art. 16

din Legea nr. 143/2000 și a dispozițiilor art. 74 lit. c) C. pen., și

suspendarea executării acesteia în baza art. 81 C. pen. sau 86

1

din

același cod.

Examinând

hotărârea atacată, atât prin prisma criticilor invocate, cât și din oficiu, în

conformitate cu dispoziție art. 385

9

alin. ultim C. proc. pen.,

Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar, având

în vedere data pronunțării deciziei recurate, respectiv 16 septembrie 2013, dar

și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 255/2013 - potrivit cărora recursurile în

curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi (Legea nr. 135/2010

privind C. proc. pen., în vigoare începând cu data de 1 februarie 2014)

declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii

vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit

dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs -, se constată că în speță sunt

aplicabile prevederile Codului de procedură penală anterior, astfel cum au fost

modificate prin Legea nr. 2/2013.

Recursul

declarat de inculpatul O.A.M.

Potrivit

dispozițiilor art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen., recursul trebuie

să fie motivat, iar motivele de recurs se formulează în scris, prin cererea de

recurs sau printr-un memoriu separat care trebuie depus la instanța de recurs

cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

În cazul în

care nu sunt respectate dispozițiile art. 385

10

alin. (1) și (2) C.

proc. pen., în temeiul alin. (2) al aceluiași articol, instanța ia în

considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen. se iau în considerare din oficiu.

Recursul

inculpatului O.A.M. este nemotivat și având în vedere că nu au fost respectate

dispozițiile art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen. instanța va

lua în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. se iau în considerare din oficiu.

Analizând

decizia instanței de apel, se constată că nu este incident niciunul dintre

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 1, 3-6, 13 și 14 C.

proc. pen., care potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. se iau

în considerare din oficiu. Distinct de aceasta, se reține că la termenul de

judecată

din 26 mai 2014, când a avut loc dezbaterea recursului, apărătorul desemnat din

oficiu pentru inculpatul O.A.M. nu a formulat nicio critică cu privire la

decizia atacată.

Recursul

declarat de inculpatul L.B..

Inculpatul a

motivat recursul în termenul prevăzut de dispozițiile art. 385

10

alin.

(2) C. proc. pen., Înalta Curte având în vedere în acest sens, motivele de

recurs depuse la data de 11 martie 2014, prin care inculpatul a dezvoltat

critici din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., cu privire la greșita individualizare a

sancțiunii penale aplicate prin nereținerea ca modalitate de executare a

pedepsei, a dispozițiilor privind suspendarea executării pedepsei sub

supraveghere.

Înalta Curte

constată că motivul de recurs referitor la greșita individualizare a pedepsei

nu se încadrează în cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse

casării „când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o

greșită aplicare a legii".

Stabilirea

modalității de executare a pedepsei constituie o operațiune de apreciere și

este atributul exclusiv al primei instanțe și al instanței de apel, neputând

face obiectul examinării de către instanța de recurs.

Înalta Curte

nu poate proceda la o reapreciere a probelor din perspectiva individualizării

modului de executare a pedepsei, aceasta neîncadrându-se în chestiunile de

drept, singurele care pot fi analizate de instanța de recurs în limitele

procedurale stabilite de Legea nr. 2/2013.

Intenția

legiuitorului a fost clară sub acest aspect și rezultă din conținutul cazurilor

de casare prevăzute de dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., precum

și din abrogarea expresă a cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

14 C. proc. pen., care în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013,

dădea posibilitatea reindividualizării pedepsei.

Referitor la

motivele de recurs depuse de către inculpat, prin apărătorul ales la data de 22

mai 2015, prin care au fost dezvoltate critici cu privire la nereținerea cauzei

de reducere a pedepsei prevăzută de dispozițiile art. 15 din Legea nr. 143/2000

și a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., Înalta Curte

constată că acestea nu au fost formulate în termenul prevăzut de lege,

respectiv cu 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Potrivit

dispozițiilor art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen., recursul

trebuie să fie motivat, iar motivele de recurs se formulează în scris, prin

cererea de recurs sau printr-un memoriu separat care trebuie depus la instanța

de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

În cazul în

care nu sunt respectate dispozițiile art. 385

10

alin. (1) și (2) C.

proc. pen., în temeiul alin. (2) al aceluiași articol, instanța ia în

considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen. se iau în considerare din oficiu.

Ca atare,

Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385 alin. (2) C. proc. pen.,

precum și de cele ale art. 385

9

alin. (3) din același cod, astfel

cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumera printre

cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cele

reglementate de art. 385

9

pct. 17 și pct. 17

2

C. proc.

pen., nu va proceda

la examinarea criticilor circumscrise

de inculpatul L.B. acestor motive de recurs.

Chiar și în

situația în care motivele de recurs ar fi fost invocate în termenul prevăzut de

lege, Înalta Curte apreciază critica referitoare la oportunitatea reținerii

circumstanței atenuante prevăzute de dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C.

pen. că vizează o chestiune de apreciere în privința căreia sunt valabile toate

considerentele expuse cu ocazia analizării motivului de recurs depus în

termenul prevăzut de lege.

Referitor la

critica privind greșita nereținere de către instanțele de fond și apel a cauzei

de reducere a pedepsei prevăzute de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000,

trebuie precizat că, și în situația în care această critică ar fi fost invocată

cu respectarea termenului prevăzut de dispozițiile art. 385

10

alin.

(2) C. proc. pen. și ar fi putut fi astfel analizată din perspectiva cazului de

casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C.

proc. pen., Înalta Curte apreciază că este nefondată.

Se constată,

în acest sens, că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au analizat în

mod complet și temeinic situația inculpatului L.B. prin raportare la toate

informațiile furnizate în legătură cu denunțul pe care acesta l-a formulat și

au stabilit în mod corect că, prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000 nu

sunt aplicabile în ceea ce-l privește pe inculpat.

Inculpatul

L.B. a formulat denunț cu privire la săvârșirea de către o persoană a unor

fapte ce pot fi încadrate în infracțiuni legate de droguri, însă denunțul nu a

avut aptitudinea de a facilita identificarea și tragerea la răspundere penală a

respectivei persoane.

Pe cale de

consecință, Înalta Curte reține că, în mod corect, instanțele de fond și apel

nu au avut în vedere subzistența față de inculpat, a cauzei de reducere a

pedepsei prevăzută de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000.

În ceea ce

privește aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen., în

cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a

cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai

favorabilă.

În speță, de

la data săvârșirii infracțiunii de către inculpați, 22 aprilie 2013 până la

soluționarea recursului a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea

în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.

În consecință,

Înalta Curte, va proceda la identificarea legii penale mai favorabile

inculpaților, având în vedere succesiunea de legi intervenită în cursul

procesului penal.

Astfel,

potrivit art. 13 alin. (1) C. pen. anterior, în cazul în care, de la săvârșirea

infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei cu intervenit una sau mai

multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.

Conform art. 5

alin. (1) C. pen. în vigoare la data judecării recursurilor, în cazul în care,

de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au

intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Prin urmare,

se constată că textul alin. (1) al art. 5 C. pen. reia dispoziția art. 13 alin.

(1) C. pen. anterior astfel că, în această materie, regimul aplicabil rămâne

același.

Determinarea

caracterului „mai favorabil" al legii se realizează ținând seama de o

serie de elemente cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor,

condițiile

de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența

circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare,

tentativă, recidivă, concurs, etc.

Criteriile de

determinare a legii penale mai favorabile au în vedere, așadar, atât condițiile

de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile

referitoare la pedeapsă.

Cu privire la

pedeapsă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală

amenda, iar alta închisoarea), dar și deosebiri de grad sau cuantum privitoare

la limitele de pedeapsă și, evident, la modalitatea stabilirii acestora, în mod

concret.

Prin Decizia

Curții Constituționale a României nr. 265/2014, publicată în M.Of la data de 20

mai 2014, s-a statuat că dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în

măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în

stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, fiind astfel consacrată teoria

aplicării globale a legii penale mai favorabile.

În speță,

inculpatul L.B. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de transport și

vânzare de droguri de risc, fără drept prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr.

143/2000 cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. la pedeapsa de 2 ani

închisoare cu executare în regim de detenție, iar inculpatul O.A.M. pentru

săvârșirea infracțiunii de intermediere privind circulația drogurilor de risc,

fără drept prevăzută de art. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu

aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare cu

executare în regim de detenție.

Legea nr. 143/2000

privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri a

fost modificată prin art. 81 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru

punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen..

Astfel, art. 2

alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată, prevede că producerea,

cultivarea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea,

oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu,

trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte. operațiuni

privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare

de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

De asemenea,

se constată că după intrarea în vigoare a Noului C. pen., Legea nr. 143/2000 a

fost republicată în M. Of. nr. 163 din 06 martie 2014, iar ulterior, a fost

modificată și completată prin Legea nr. 51 din 17 aprilie 2014 publicată în M.

Of. nr. 322 din 05 mai 2014, dându-se textelor o nouă numerotare, așa încât,

potrivit legii în vigoare la momentul soluționării recursului, cauza de

reducere a pedepsei prevăzută de dispozițiile art. 16 în vechea reglementare se

regăsește în dispozițiile art. 15 din Legea nr. 143/2000, astfel cum a fost

republicată.

Așadar,

conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de droguri de risc este

același cu cel prevăzut în reglementarea anterioară a Legii nr. 143/2000 și

s-au modificat numai limitele de pedeapsă, de la 3 la 15 ani cu interzicerea

unor drepturi la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi, în reglementarea

actuală.

Deși aparent,

legea penală în vigoare pare a fi legea mai favorabilă inculpaților în raport

de reducerea limitelor de pedeapsă, având în vedere criteriile ce trebuie avute

în vedere la identificarea legii penale mai favorabile

mai

sus menționate, privite în ansamblul lor, și cuantumul pedepselor aplicate

inculpaților, respectiv 2 ani închisoare - care se situează în limite legale -,

Înalta Curte apreciază că legea penală mai favorabilă este cea prevăzută în

vechea reglementare.

Pentru aceste

considerente, constatând că nu există temeiuri de casare a hotărârilor atacate,

în temeiul art. 385

15

pct. l lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta

Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații L.B. și

O.A.M.

În baza art. 275

alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat L.B. la plata sumei de

275 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea

apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

De asemenea,

va obliga recurentul inculpat O.A.M. la plata sumei de 500 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondate, recursurile declarate de inculpații L.B. și O.A.M. împotriva

Deciziei penale nr. 173/A din 16 septembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara,

secția penală.

Obligă

recurentul inculpat L.B. la plata sumei de 275 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă

recurentul inculpat O.A.M. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 26 mai 2014.