CASE OF FILOTTI v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER

©Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România (

www.csm1909.ro

) și al Institutului European din România (

www.ier.ro

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

©The document

was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania (

www.csm1909.ro

) and the European Institute of Romania (

www.ier.ro

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

SECȚIA A TREIA

HOTĂRÂRE

Cererea nr. 27899/03

a lui Elisa FILOTTI și Alexandru Gabriel FILOTTI

împotriva României

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a 3-a), în ședința din 13 mai 2008 întrunită în completul format din:

Josep Casadevall,

Președinte,

Corneliu Birsan,

Bostjan M. Zupancic,

Egbert Myjer

Ineta Ziemele.

Luis Lopez Guerra,

Ann Power,

judecători,

și Santiago Quesada,

Grefier al Secției,

Privitor la cererea de mai sus depusă la 7 iunie 2001,

Privitor la decizia de a se aplica articolul 29 § 3 din Convenție și de a examina cumulat admisibilitatea și fondul cazului,

Privitor la declarațiile formale de acceptare a unei soluționări amiabile a cauzei ,

După deliberare, hotărăște după cum urmează:

ÎN FAPT

Solicitanții, d-na Elisa Filotti și dl. Alexandru Gabriel Filotti, sunt ambii cetățeni români și canadieni care s-au născut în 1928 și respectiv in 1924 și locuiesc în Oakville. Guvernul român ("Guvernul") a fost reprezentat de agentul său, dl R.-H. Radu.

A. Circumstanțele cauzei

Faptele în cauză, așa cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează.

În 1975, apartamentul situat în București, Bd. Pache Protopopescu. nr. 19, proprietatea solicitanților, a fost confiscat de stat în baza decretului nr. 225/1974. care prevedea că bunurile imobiliare ale acelora care au părăsit țara și nu s-au reîntors în termen de un an aveau să fie transferate în proprietatea statului.

La 20 decembrie 1996, statul a vândut apartamentul chiriașilor, în baza legii nr. 112/1995.

La 23 iunie 1998 reclamanții au înaintat o acțiune care cerea recunoașterea continuității dreptului lor de proprietate, anularea vânzării de către stat și

restitutio in integrum

a apartamentului.

La 21 martie 2003 Curtea de Apel București, prin hotărâre definitivă, a respins acțiunea reclamanților, considerând că în ciuda faptului că naționalizarea fusese ilegală și deci statul nu ar fi putut vinde apartamentul în baza legii nr. 112/1995, in temeiul legii nr. 10/2001 a acordat prioritate vânzării efectuate de bună credință.

B. Legislația internă relevantă

Prevederile legale și jurisprudența relevante sunt descrise în sentințele

Strain și alții împotriva României

(nr. 57001/00, §§ 19-26, 21 iulie 2005).

Păduraru împotriva României

(nr. 63252/00, §§38-53, 1 decembrie 2005),

Porteanu împotriva României

(nr. 4596/03, §§ 23-25, 16 februarie 2006), și

Radu împotriva României

(nr. 13309/03, §§18-20, 20 iulie 2006).

RECLAMAȚIILE

Reclamanții au susținut o încălcare a articolului 1 din Protocolul Nr. 1, reclamând că în ciuda recunoașterii dreptului de proprietate în favoarea lor, nu au reușit să se bucure de proprietățile lor deoarece statul le-a vândut unei terțe persoane, considerată de instanțe a fi de bună credință.

Reclamanții s-au plâns conform în baza articolului 6 de refuzul instanțelor de a declara nulă vânzarea bunurilor lor, considerând acest refuz ca o încălcare a dreptului lor la un proces corect, și de încălcarea dreptului lor de a li se stabili drepturile civile în timp rezonabil.

Reclamanții s-au plâns în baza articolului 13 de lipsa unui remediu eficient în legislația internă împotriva încălcărilor reclamate de ei ale articolului 6 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul Nr. 1.

Solicitanții s-au plâns în baza Articolului 7 din Convenție și articolului 2 din Protocolul Nr. 4 că au fost pedepsiți pentru un delict care nu era prevazut drept delict nici în 1975.

ÎN DREPT

La 17 martie 2008 Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului

"Subsemnatul Răzvan Horațiu Radu, Agent al Guvernului Român pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului, declar că guvernul român se oferă să achite d-nei Elisa Filotti și d-lui Alexandru Gabriel Filotti, în solidar, în mod gratuit, suma de 130 000 (o sută treizeci de mii) de euro în vederea unei soluționări amiabile a cauzei care are la origine cererea sus menționată aflată pe rol la Curtea Europeană a drepturilor omului.

Această sumă care va acoperi orice prejudiciu material și moral precum și cheltuielile și costurile de judecată, va fi scutită de orice taxe eventual aplicabile. Ea va fi plătită în euro în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise conform articolului 37 § 1 din Convenția europeană a drepturilor omului. În caz de nerespectare a acestui termen, Guvernul se angajează să achite, începând cu expirarea acestuia și până la achitarea efectivă a sumei în cauză, o dobândă simplă având rata egală cu aceea a facilității de împrumut marginal a Băncii centrale europene, plus trei procente. Această plată va reprezenta soluționarea definitivă a cauzei."

La 5 februarie 2008 Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamanți:

"Noi subsemnații Elisa Filotti și Alexandru Gabriel Filotti, luăm notă că guvernul român este dispus să ne achite, în solidar, cu titlu gratuit, suma de 130 000 (o sută treizeci de mii) de euro în vederea unei soluționări amiabile a cauzei care are ca origine cererea sus menționată aflată pe rolul Curții europene a drepturilor omului.

Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral precum și cheltuielile și costurile de judecată, va fi scutită de orice taxă eventual aplicabilă. Ea va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții dată conform Articolului 37 § 1 din Convenția europeană a drepturilor omului. Începând cu expirarea termenului menționat și până la plata efectivă a sumei în cauză se va plăti o dobândă simplă având rata egală cui aceea a facilității marginale a Băncii centrale europene, plus trei procente.

Acceptăm această propunere și renunțăm pe de altă parte la orice pretenție față de România legat de faptele aflate la originea cererii menționate. Declarăm cauza definitiv soluționată."

Curtea ia notă de soluționarea amiabilă la care s-a ajuns între părți. Este satisfăcută deoarece soluționarea este bazată pe respectarea drepturilor omului așa cum este definită în Convenție și în Protocoalele la aceasta și nu constată nici motiv de politică publică ce ar justifica o examinare în continuare a cererii (articolul 37 § 1

in fine

din Convenție). Având în vedere cele de mai sus, este adecvat să se înceteze aplicarea Articolului 29 § 3 și să se radieze cauza de pe listă

Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate

Hotărăște,

radierea cererii de pe lista de cauze.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Grefier

Președinte