ÎCCJ, Decizia nr. 16/2017

Decizia penală nr. 16/2017

Asupra apelului de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele:

Prin Sentința nr. 218 din data de 05 martie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2013 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva Rezoluției nr. x/P/2013 din 29 august 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte, secția penală, a constatat că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de intimați este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate nu a rezultat nici un element care să conducă la concluzia ca aceștia ar fi săvârșit infracțiunea reclamata. Astfel, instanța de fond a reținut că împrejurarea că petentul a fost nemulțumit de măsurile dispuse nu poate conduce la concluzia existentei infracțiunii pe care acesta a indicat-o în plângerea sa.

Instrumentând cauza în care petentul a fost parte (Dosar nr. x/2/2013) și pronunțând o sentință, care l-a nemulțumit pe petentul A., intimații nu au făcut altceva decât să îndeplinească activități și acte date în competența lor prin lege, să dispună o soluție potrivit convingerii lor obiective și nepărtinitoare, apreciind complet și just probele administrate în cauză, motiv pentru care instanța a constatat că în sarcina acestora nu se poate retine săvârșirea vreunei fapte penale.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel petentul A. la data de 26 mai 2014, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, la data de 16 ianuarie 2017, sub nr. x/1/2017, fiind fixat termen la data de 30 ianuarie 2017.

Examinând apelul, cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, constată că este inadmisibil, urmând a îl respinge pentru următoarele considerentele:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, dar și exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac ordinare a apelului este condiționată de exercitarea căii de atac potrivit dispozițiilor legii procesual penale, care reglementează hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 408 alin. (1) C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

În cauză, petentul a exercitat calea de atac a apelului împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, [potrivit art. 341 alin. (8) C. proc. pen.] aspect de natură a nesocoti coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză, petentul A. a declarat apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, în conformitate cu dispozițiile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a raportat la prevederile art. 408 și art. 341 alin. (8) C. proc. pen. Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat împotriva Sentinței nr. 218 din data de 05 martie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2013.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen. apelantul petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul A. împotriva Sentinței nr. 218 din data de 05 martie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2013.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă apelantul petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2017.

Procesat de GGC - GV