Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.12.2017
inadmisibil

ÎCCJ, Decizia nr. 320/2017

HOTĂRÂRE
04.12.2017
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 320/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia civilă nr. 320/2017 Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Hotărârea atacată În fapt, prin Încheierea nr. 1.025 din camera de consiliu de la 7 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2016, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de recuzare a completului 2 compus din doamnele judecător: A., B., C. formulată de petenta D. și s-a anulat, ca netimbrată, cererea formulată de aceeași petentă privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/1748/2014 al Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

I.2. Cererea de recurs La data de 11 iulie 2017, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, recursul declarat de Asociația pentru Cinstirea Memoriei împotriva Încheierii din camera de consiliu de la 7 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2016. II. Procedura de filtrare a recursului Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului de recurs și procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ. Prin Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul este inadmisibil, întrucât vizează provocarea controlului judiciar asupra încheierii pronunțate într-un dosar de strămutare, care, potrivit dispozițiilor art. 144 alin. (2) teza finală C. proc.

civ., este definitivă, nemaiputând fi supusă controlului judiciar specific reformării. Prin Încheierea din camera de consiliu de la 9 octombrie 2017, Completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către părți. III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății în speță. Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed.

Potrivit art. 129 din Constituția României, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și M.P. pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei". În raport cu principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii. Întrucât, în speță, recursul vizează o încheiere pronunțată cu privire la o cerere de strămutare soluționată de secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, încheiere care, potrivit dispozițiilor art. 144 alin. (2) teza finală C. proc.

civ., este definitivă, astfel încât, nu mai poate fi supusă controlului judiciar specific reformării. Se constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 483 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de lege. Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor. Așadar, în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de D. nu poate fi primit. În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de D. împotriva Încheierii nr. 1.025 din camera de consiliu de la 7 iunie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2016. Fără cale de atac, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 decembrie 2017. Procesat de GGC - N

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-02-27
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 64/2017
Decizia civilă nr. 64/2017 Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin Încheierea nr. 2209 din camera de consiliu de la 15 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2016,
ÎCCJ 2017-06-12
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 177/2017
Decizia civilă nr. 177/2017 Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei; 1.1. Hotărârea atacată; În fapt, prin Încheierea nr. 228 din camera de consiliu de la 1 februarie 2017, pr
ÎCCJ 2017-06-12
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 176/2017
Decizia civilă nr. 176/2017 Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei; 1.1.Hotărârea atacată; În fapt, prin Încheierea nr
ÎCCJ 2017-06-12
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 178/2017
Decizia civilă nr. 178/2017 Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei; 1.1. Hotărârea atacată; În fapt, prin Decizia nr. 359 din camera de consiliu de la 17 februarie 2016, pron
ÎCCJ 2017-11-27
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 301/2017
Decizia civilă nr. 301/2017 Asupra admisibilității în principiu a recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin încheierea nr. 925 din camera de consiliu de la 23 mai 2017, pron
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă