ÎCCJ, Decizia nr. 320/2017
ÎCCJ, Decizia nr. 320/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia
civilă nr. 320/2017
Asupra
admisibilității în principiu a recursului de față, în
conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată
următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
I.1. Hotărârea atacată
În fapt, prin Încheierea nr. 1.025 din
camera de consiliu de la 7 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul
nr. x/1/2016, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de recuzare a
completului 2 compus din doamnele judecător: A., B., C. formulată de
petenta D. și s-a anulat, ca netimbrată, cererea formulată de
aceeași petentă privind strămutarea judecării cauzei ce
formează obiectul Dosarului nr. x/1748/2014 al Curții de Apel
București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori
și familie.
I.2. Cererea
de recurs
La data de 11
iulie 2017, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație
și Justiție, completul de 5 judecători, recursul declarat de
Asociația pentru Cinstirea Memoriei împotriva Încheierii din camera de
consiliu de la 7 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul
nr. x/1/2016.
II. Procedura
de filtrare a recursului
Recursul
fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de
pregătire a dosarului de recurs și procedura de filtrare
reglementată de art. 493 C. proc. civ.
Prin Raportul
asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor
a concluzionat în sensul că recursul este inadmisibil, întrucât
vizează provocarea controlului judiciar asupra încheierii pronunțate
într-un dosar de strămutare, care, potrivit dispozițiilor art. 144
alin. (2) teza finală C. proc. civ., este definitivă, nemaiputând fi
supusă controlului judiciar specific reformării.
Prin
Încheierea din camera de consiliu de la 9 octombrie 2017, Completul de filtru a
analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu
dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și a dispus
comunicarea acestuia către părți.
III.
Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
În temeiul
dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C.
proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de
atac deduse judecății în speță.
Analizând
recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ.,
Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru
considerentele ce se succed.
Potrivit art.
129 din Constituția României, "împotriva hotărârilor
judecătorești, părțile interesate și M.P. pot exercita
căile de atac, în condițiile legii".
Conform art.
457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este
supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în
condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de
mențiunile din dispozitivul ei".
În raport cu
principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei
căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui
control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de
exercitarea acesteia în condițiile legii.
Întrucât, în
speță, recursul vizează o încheiere pronunțată cu
privire la o cerere de strămutare soluționată de secția a
II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
încheiere care, potrivit dispozițiilor art. 144 alin. (2) teza finală
C. proc. civ., este definitivă, astfel încât, nu mai poate fi supusă
controlului judiciar specific reformării.
Se
constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca
urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 483 C. proc.
civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de
reformare pe această cale, determinată ca atare de lege.
Recunoașterea
unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea
procesuală, constituie o încălcare a principiului
legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc.
civ., precum și a principiului constituțional al egalității
în fața legii și a autorităților și, din acest motiv,
apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele
procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și
soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege
sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin.
(2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind
sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești
pronunțate cu nesocotirea lor.
Așadar,
în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la
existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind
susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea
acestei căi de atac, recursul declarat de D. nu poate fi primit.
În
consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge
recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE
MOTIVE,
ÎN NUMELE
LEGII,
D E C I D E
Respinge, ca
inadmisibil, recursul declarat de D. împotriva Încheierii nr. 1.025 din camera
de consiliu de la 7 iunie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație
și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2016.
Fără
cale de atac, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 4 decembrie 2017.
Procesat de