ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 424/2018

Decizia nr. 424/2018 Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: I). Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 20 decembrie 2013, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, obligarea acesteia la plata daunelor interese în sumă de 20.000 lei, reprezentând contravaloarea indemnizației de administrator aferentă celor 6 luni neefectuate din mandatul de 4 ani. Totodată, a solicitat obligarea pârâtei și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, începând cu anul 2006, a făcut parte din consiliul de administrație ai pârâtei, iar prin hotărârea A.G.A, nr. 88 din 29 octombrie 2013 a fost revocat din funcție, în timpul celui de al doilea mandat de administrator, care s-ar fi terminat la 27 aprilie 2014, În procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reclamantul A. a înaintat precizări la acțiune, prin care a arătat că valoarea veniturilor aferente celor 6 luni rămase până la expirarea mandatului său era de 10.908 lei, reprezentând 20% raportat la salariul de bază al directorului general realizat în luna octombrie 2013, sumă pe care a solicitat-o de la pârâtă. Totodată, reclamantul a arătat că mai solicită de la pârâtă și suma de 10.908 lei, reprezentând 20% din suma pe care o încasa directorul general, pe care o primea o dată pe an.

Prin Sentința nr. 190 din 26 ianuarie 2015, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea restrânsă formulată de reclamant Prin Decizia nr. 320 din 17 mai 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 190 din 26 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Prahova. A schimbat în tot sentința, în sensul că, a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pârâta la plata sumei de 10.622 lei, cu titlu de daune-interese și a sumei de 2.836 lei, cheltuieli de judecată la instanța de fond, către reclamant. A obligat intimata la plata sumei de 318 lei, cheltuieli de judecată către apelant.

În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, revocarea administratorului din funcție poate fi decisă oricând de către adunarea generală ordinară a asociaților (sau de către asociatul unic), fără ca aceasta să depindă de o culpă a administratorului în îndeplinirea mandatului. În acest caz, administratorul este îndreptățit la plata de daune-interese dacă demonstrează că revocarea a intervenit fără justă cauză, fără a putea obține, însă, pe cale judecătorească, reintegrarea sa în funcție. Apelantul A. avea calitatea de administrator în cadrul consiliului de administrație al intimatei pârâte SC B. SA, nefiind angajat în această societate.

A.N.A.R., în calitate de unic acționar al intimatei pârâte, a formulat o plângere penală împotriva apelantului, însă nu pentru activitatea acestuia de administrator în consiliul de administrație al SC B. SA, ci în legătură cu activitatea acestuia de angajat al A.N.A.R., fiindu-i suspendat și contractul de muncă. Această decizie privind suspendarea contractului individual de muncă al apelantului a fost anulată în mod definitiv de către instanță, conform Deciziei nr. 530 din 17 octombrie 2013 a Curții de Apei Ploiești. Față de situația de fapt, având în vedere și prezumția de nevinovăție a apelantului, curtea de apel a constatat că revocarea acestuia s-a făcut fără justă cauza. În aceste condiții se impune acordarea daunelor-interese către apelantul reclamant.

Apărările intimatei referitoare la împrejurarea că decizia de revocare a mandatului nu îi aparține, fiind decizia acționarului unic al societății, nu au fost reținute, cât timp intimata nu a atacat soluția instanței de fond dată excepției lipsei calității procesuale pasive, Instanța de apel a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pârâta la plata sumei de 10.622 lei, cu titlu de daune interese pentru perioada noiembrie 2013 - aprilie 2014 inclusiv, reținând că acest prejudiciul produs prin revocarea fără justă cauză a reclamantului a fost dovedit. Curtea de apel a respins, în rest, acțiunea precizată cu privire la suma de 10.908 lei, reprezentând 20% din premiul anual încasat de directorul general după depunerea bilanțului pentru anul 2013. Sub acest aspect, curtea a reținut că, începând cu data de 1 ianuarie 2014, prin hotărârea A.G.A.

nr. 90 din 18 decembrie 2013 a intimatei, a fost aprobat referatul cu indicatorii de performanță propuși și avizați, urmând să fie preluate în mandatul acordat directorului general și administratorilor nivelul indemnizațiilor fixe și variabile ale administratorilor și modalitatea de acordare. Apelantul-reclamant nu a administrat dovezi cu privire ia aprobarea, cu această ocazie, de către A.G.A., a acordării premiului anual directorului general pentru anul 2013 și, în consecință, nu a justificat cererea de acordare a sumei de 10.908 lei (20 % din premiul anual ai directorului general), deși îi revenea sarcina probei în acest sens. II).

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, la data de 21 decembrie 2015, ulterior declinată în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București, reclamanta SC B. SA a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 111.640 lei, reprezentând indemnizație de ședință încasată necuvenit pentru perioada 2009 - 2011, precum și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, s-a arătat că, prin Raportul de inspecție economică D.G.R.F.P. a jud. Prahova s-a stabilit că, în perioada 2009 - 2011 au fost acordate indemnizații de ședință reprezentanților acționariatului unic în organele de conducere și de control, precum și persoanelor desemnate să îndeplinească atribuțiile de secretari în ședințele A.G.A.

și C.A. la SC B. S.A" peste limitele legale. Prin Sentința civilă nr. 9.788 din 18 noiembrie 2016, Judecătoria sectorului 6 București a respins cererea formulată de reclamanta SC B. SA, în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată. Prin Decizia nr. 1.975 din 14 iunie 2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a luat act de renunțarea la judecata apelului incident. A admis apelul principal formulat de reclamanta SC B. SA împotriva Sentinței civile nr. 9.788 din 18 noiembrie 2016, pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București. A schimbat în parte sentința apelantă, în sensul ca; A admis în parte acțiunea. A obligat pârâtul la plata sumei de 79.603 lei, reprezentând indemnizație de ședință încasată necuvenit pentru perioada 2009 - 2011. A obligat intimatul la plata către apelantă a sumei de 5.006,7 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și apel.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, prin Dispoziția obligatorie nr. 1.872 din 03 aprilie 2013 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Prahova - Activitatea de Inspecție Fiscală - Biroul de Inspecție Economico-Financiară, s-a reținut că, în perioada 2009 - 2011, cu excepția lunii mai 2009, indemnizația de ședință plătită reprezentanților desemnați de acționarul unic în Adunarea Generală a Acționarilor, membrilor Consiliului de Administrație și cenzorilor a fost menținută la nivelul celei stabilite prin Hotărârea A.G.A. nr. 2 din 26 iulie 2006 respectiv "la valoarea de 20% din venitul lunar al directorului general", contrar prevederilor legale în vigoare care plafonează această indemnizație la 1% din remunerația directorului/directorului general sau a președintelui consiliului de administrație.

Ca urmare, în perioada analizată au fost acordate nelegal indemnizații brute în cuantum total de 1.183.871 lei, din care: 300.369 lei reprezentanților desemnați în Adunarea Generală a Acționarilor, 558.200 lei membrilor Consiliului de Administrație și 325.302 lei cenzorilor. Prin Sentința nr. 39 din 24 februarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/42/20135 a fost respinsă cererea formulată de apelanta-reclamantă SC B. SA privind anularea Dispoziției obligatorii nr. 1.872 din 03 aprilie 2013. Prin Decizia civilă nr. 3.330 din 27 octombrie 2015 pronunțată de Înalte Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, în Dosarul nr. x/42/2013, a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de SC B. SA împotriva Sentinței nr. 39 din 24 februarie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Tribunalul București a reținut că, în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 992 din vechiul C. civ. și respectiv, art. 1341 din noul C. civ., cu privire la plata nedatorată. Astfel, prestația pe care apelanta-reclamantă a executat-o a avut semnificația operației juridice a unei plăți, a fost făcută cu titlu de plată, având ca obiect sume de bani; apelanta-reclamantă a depus la dosar situația centralizatoare a indemnizațiilor acordate și plătite lui A. în perioada 2009 - 2011 și ordinele de plată prin care s-a făcut plata indemnizațiilor. Pe de altă parte, datoria în vederea căreia s-a făcut plata nu a existat, din punct de vedere juridic, în raporturile dintre apelanta-reclamantă și apelantul-pârât, plata fiind făcută din eroare.

Astfel, apelanta-reclamantă a plătit apelantului-pârât în perioada 2009 - 2011 pentru activitatea desfășurată ca membru în Consiliul de Administrație o indemnizație la un nivel superior celui de 1% din indemnizația directorului general, așa cum prevedeau dispozițiile legale în vigoare, fiind fără nicio relevanță, sub acest aspect, împrejurarea că nu a fost anulată hotărârea A.G.A. nr. 2 din 26 iulie 2006, care dispunea acordarea de indemnizații membrilor Consiliului de Administrație peste limitele legale. De altfel, în considerentele Sentinței nr. 39 din 24 februarie 2014, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă s-a reținut, cu putere de lucru judecat, faptul că au fost acordate de apelanta-reclamantă SC B. SA drepturi de natură salarială directorului general și indemnizație de ședință pentru reprezentanții acționarului unic în organele de conducere și control peste limitele legale, eludându-se dispozițiile O.U.G nr. 79/2008.

Având în vedere aspectul pozitiv al puterii de lucru judecat, cele statornicite prin hotărârea judecătorească mai sus-menționată, în sensul că apelanta-reclamantă a plătit indemnizație de ședință pentru reprezentanții acționarului unic în organele de conducere și control peste limitele legale nu pot fi contrazise cu ocazia unei alte judecăți. În ceea ce privește valoarea sumelor plătite în mod necuvenit apelantului-pârât, din situația centralizatoare a indemnizațiilor acordate și plătite lui A. în perioada 2009 - 2011 și din ordinele de plată depuse la dosar, tribunalul a reținut că, diferența dintre indemnizația achitată apelantului-pârât în temeiul Hotărârii A.G.A. și cea legal datorată, pentru perioada menționată, s-a ridicat la suma de 79.603 lei, iar nu la 111.640 lei, astfel cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată.

Referitor la susținerile apelantului-pârât cu privire la prescripția dreptului la acțiune, acestea nu au fost analizate de către instanță, având în vedere că excepția prescripției a fost respinsă de prima instanță prin încheierea de ședință din data de 9 mai 2016, iar apelantul-pârât a renunțat la apelul formulat împotriva acestei încheieri, situație în care soluția primei instanțe cu privire la excepția prescripției a dobândit autoritate de lucru judecat. La data de 12 iulie 2017, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, a fost înregistrată cererea de revizuire a Deciziei nr. 1.975 din data de 14 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, formulată de revizuentul A. În temeiul motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., revizuentul a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii formulate de SC B. SA, ca neîntemeiată. În motivarea cererii de revizuire, s-a arătat că în Dosarul nr. x/299/2015, în care s-a pronunțat Hotărârea nr. 1.975 din 14 iunie 2017, pârâtul a solicitat instanței, prin întâmpinare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind plata nedatorată și îmbogățirea fără justă cauză. Suma pe care revizuentul a încasat-o cu titlu de indemnizație nu este o sumă nedatorată, ci dimpotrivă, această sumă îi era datorată în temeiul Hotărârii A.G.A. nr. 2 din 26 iulie 2006, coroborată cu art. 19 alin. (6) din H.G.

nr. 1.176/2005, potrivit căruia indemnizația membrilor C.A. era de 20% din venitul lunar al directorului general. Indemnizația astfel cuvenită a fost achitată de către SC B. SA din veniturile proprii, conform dispozițiilor art. l alin. (2) coroborat cu art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 107/2002 și art. 15 din H.G. nr. 1.176/2005. Date fiind aceste considerente, indemnizația încasată de către revizuent nu reprezintă o plată nedatorată, prin urmare, în cazul de față nu poate fi vorba de aplicarea prevederilor art. 1341 C. civ., întrucât aceasta presupune efectuarea unei plăți de o persoană care nu era obligată și care nu avea intenția de a executa obligația altuia. De altfel, în privința indemnizației datorate revizuentului de către SC B. SA pentru activitatea desfășurată în calitate de membru al C.A.

s-a pronunțat definitiv Curtea de Apel Ploiești prin Decizia nr. 320 din 17 mai 2016, în Dosarul nr. x/105/2013, în sensul obligării SC B. SA la plata către revizuent a sumei de 10.622 lei reprezentând daune interese pentru perioada noiembrie 2013 - aprilie 2014 inclusiv, cuantumul sumei astfel datorate reprezentând 20% raportat la salariul de bază al directorului general al SC B. SA, cuvenit revizuentului în calitate de membru al C.A. Astfel, în condițiile în care prin Decizia nr. 320 din 17 mai 2016, Curtea de Apel Ploiești statuează cu titlu definitiv că indemnizația de ședință cuvenită revizuentului, în calitatea de membru al C.A.

al SC B. SA este în cuantum de 20% raportat la salariul de bază al directorului general al acestei societăți, prin pronunțarea de către Tribunalul București a Deciziei nr. 1.975 din 14 iunie 2017, se încalcă autoritatea de lucru judecat cu privire la cuantumul indemnizației de ședință cuvenită revizuentului, în calitate de membru al C.A. al SC B. SA Revizuentul a arătat și faptul că, în cauze similare celei a cărei revizuire o solicită, instanțele de judecată au pronunțat soluții diferite. Astfel, în cauzele inițiate de către SC B. SA împotriva membrilor C.A. și membrilor A.G.A. către care a achitat sume reprezentând indemnizația de ședință cuvenită membrilor C.A., instanțele de judecată învestite cu soluționarea acțiunii în pretenții, au pronunțat soluții diferite, deși cauza dedusă judecății este aceeași.

într-un număr de 10 dosare, indicate, instanțele au admis excepția prescripției dreptului material la acțiune. Având în vedere aceste considerente, menținerea unei soluții prin care instanța obligă revizuentul să achite către SC B. SA suma de 79.603 lei, reprezentând indemnizație de ședință încasată necuvenit pentru perioada 2009 - 2011, încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 320 din 17 mai 2016, prin care Curtea de Apel Ploiești statuează cu titlu definitiv că indemnizația de ședință cuvenită revizuentului, în calitatea de membru al C.A. al SC B. SA este în cuantum de 20% raportat la salariul de bază al directorului general al acestei societăți și, pe de altă parte, contravine soluțiilor majoritate pronunțate de alte instanțe învestite cu soluționarea cauzelor similare, rezultate din aceleași raporturi juridice stabilite între SC B. SA și membrii C.A., printre care și revizuentul.

Prin Decizia nr. 2.754 din 7 septembrie 2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport de prevederile art. 510 alin. (2) C. proc. civ. Cererea de revizuire urmează a fi respinsa pentru următoarele considerente: Revizuentul A. a solicitat instanței schimbarea în tot a Deciziei nr. 1.975 din 14 iunie 2017 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, pronunțată în contradictoriu cu intimata SC B. SA, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., normă care deschide părților calea acestei căi extraordinare de atac, de retractare, pentru cazul în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

S-a susținut că decizia a cărei anulare se cere este contrară Deciziei civile nr. 320 din 17 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, prin care s-a statuat, cu titlu definitiv, că indemnizația de ședință cuvenită revizuentului, în calitatea sa de membru al C.A. al SC B. SA este în cuantum de 20%, raportat la salariul de bază al directorului general al acestei societăți. De asemenea, revizuentul a susținut că decizia atacată cu revizuire este în contradicție și cu alte decizii ale unor instanțe (Tribunalul Prahova, Tribunalul Vrancea, Tribunalul București, Curtea de Apel Ploiești), pronunțate în pricini similare, rezultate din aceleași raporturi juridice stabilite între SC B. SA și membrii C.A.

În aplicarea dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că revizuirea este inadmisibilă, întrucât pentru a fi incidentă teza de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se cer a fi întrunite cumulativ anumite condiții, care nu se verifică în cauza de față. Astfel, este necesar să fie vorba despre hotărâri definitive ale căror dispozitive sunt contradictorii; hotărârile să fi fost pronunțate în același litigiu (ceea ce presupune să fi existat tripla identitate de părți, obiect și cauză); hotărârile contradictorii să fi fost pronunțate nu în același proces (dosar), ci în procese diferite și, în cea de-a doua cauză, să nu se fi invocat excepția puterii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu fi fost analizată de cea dintâi instanță.

Așadar, una dintre cerințele de admisibilitate a cererii de revizuire, care rezultă din chiar textul procedural, este cea ca hotărârile indicate ca fiind contradictorii să fi fost pronunțate în aceeași cauză, în rezolvarea aceluiași raport juridic dedus judecății, deci între aceleași părți, pentru același obiect și pentru aceeași cauză. Dispozițiile citate au în vedere situația în care se pronunță soluții contradictorii, în una și aceeași cauză, înfrângându-se principiul puterii lucrului judecat. Rațiunea reglementării acestui motiv de revizuire o constituie necesitatea înlăturării încălcării acestui principiu și conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu.

Pentru existența acestui caz de revizuire este necesară existența triplei identități de părți, obiect și cauză, condiție fundamentală față de finalitatea mai sus exprimată a revizuirii, aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea autorității de lucru judecat. În speță, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru însăși admisibilitatea cererii de revizuire și anume, ca între hotărârile pretins a fi contradictorii să existe identitate de părți, obiect și cauză. Astfel, nu exista identitate de obiect în privința hotărârilor pretins potrivnice. Litigiul finalizat prin Decizia nr. 320 din 17 mai 2016 a Curții de Apel Ploiești a vizat obligarea pârâtei SC B. SA la plata daunelor interese reprezentând contravaloarea indemnizației de administrator aferentă celor 6 luni neefectuate din mandatul de 4 ani, adică pentru perioada noiembrie 2013 - aprilie 2014 inclusiv.

Litigiul în care s-a pronunțat Decizia nr. 1.975 din 14 iunie 2017 a Tribunalului București a vizat obligarea pârâtului A. la plata indemnizației de ședință încasată necuvenit pentru perioada 2009 - 2011. Ca urmare, cele două pricini au avut ca obiect plata indemnizației de administrator/indemnizației de ședința pentru perioade diferite de timp. Așa fiind, cum între hotărârile pretins contradictorii nu există identitate de obiect, se constată că prin pronunțarea deciziei a cărei revizuire se solicită nu s-a încălcat principiul puterii lucrului judecat. Pe de altă parte. în. speță, nu se verifică motivul de revizuire invocat nici în cealaltă ipoteză susținută de revizuent, prin care se afirmă o pretinsă contrarietate între hotărâri definitive ale instanțelor pronunțate în cauze similare (iar nu identice), în privința altor părți ce au fost membrii în C.A.

al SC B. SA În această situație nu se poate obține anularea Deciziei nr. 1.975 din 14 iunie 2017 pronunțată de Tribunalul București, întrucât practica neunitară nu poate fi remediată pe calea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (l pct. 8 C. proc. civ. Pentru situația descrisă nu este întrunită cerința ca hotărârile să fi fost pronunțate în cazul unui litigiu cu privire la care să se verifice tripla identitate de părți, obiect și cauza, față de cel anterior și a cărui autoritate de lucru judecat o încalcă. Instituirea normei de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

răspunde acestui imperativ al respectării puterii de lucru judecat, dar și celui al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-un "apel deghizat", de natură a permite rejudecarea cauzei, pentru simplul fapt că "există două puncte de vedere diferite asupra aceleiași chestiuni", constantă a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, afirmată (de ex.), în Cauza Stanca Popescu c. României din 7 iulie 2009. Având în vedere toate considerentele reținute, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. este inadmisibilă, urmând a fi respinsă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1.975 din data de 14 iunie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă. Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare, la completul de 5 judecători. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 februarie 2018. Procesat de GGC - ED