ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 424/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 424/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Decizia nr.
424/2018
Asupra
cererii de revizuire de față, constată următoarele:
I). Prin
cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul
Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și
fiscal, la data de 20 decembrie 2013, reclamantul A. a solicitat, în
contradictoriu cu pârâta SC B. SA, obligarea acesteia la plata daunelor
interese în sumă de 20.000 lei, reprezentând contravaloarea
indemnizației de administrator aferentă celor 6 luni neefectuate din
mandatul de 4 ani. Totodată, a solicitat obligarea pârâtei și la
plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea
acțiunii, reclamantul a arătat că, începând cu anul 2006, a
făcut parte din consiliul de administrație ai pârâtei, iar prin
hotărârea A.G.A, nr. 88 din 29 octombrie 2013 a fost revocat din
funcție, în timpul celui de al doilea mandat de administrator, care s-ar
fi terminat la 27 aprilie 2014,
În procedura
de regularizare a cererii de chemare în judecată, reclamantul A. a
înaintat precizări la acțiune, prin care a arătat că
valoarea veniturilor aferente celor 6 luni rămase până la expirarea
mandatului său era de 10.908 lei, reprezentând 20% raportat la salariul de
bază al directorului general realizat în luna octombrie 2013, sumă pe
care a solicitat-o de la pârâtă.
Totodată,
reclamantul a arătat că mai solicită de la pârâtă și
suma de 10.908 lei, reprezentând 20% din suma pe care o încasa directorul
general, pe care o primea o dată pe an.
Prin
Sentința nr. 190 din 26 ianuarie 2015, Tribunalul Prahova, secția a
II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca
neîntemeiată, cererea restrânsă formulată de reclamant
Prin Decizia
nr. 320 din 17 mai 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a
civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul
declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 190 din 26 ianuarie
2015, pronunțată de Tribunalul Prahova.
A schimbat în
tot sentința, în sensul că, a admis în parte acțiunea
precizată și a obligat pârâta la plata sumei de 10.622 lei, cu titlu
de daune-interese și a sumei de 2.836 lei, cheltuieli de judecată la
instanța de fond, către reclamant.
A obligat
intimata la plata sumei de 318 lei, cheltuieli de judecată către
apelant.
În motivarea
deciziei, instanța de apel a reținut că, potrivit
dispozițiilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale,
revocarea administratorului din funcție poate fi decisă oricând de
către adunarea generală ordinară a asociaților (sau de
către asociatul unic), fără ca aceasta să depindă de o
culpă a administratorului în îndeplinirea mandatului.
În acest caz,
administratorul este îndreptățit la plata de daune-interese dacă
demonstrează că revocarea a intervenit fără justă cauză,
fără a putea obține, însă, pe cale
judecătorească, reintegrarea sa în funcție.
Apelantul A.
avea calitatea de administrator în cadrul consiliului de administrație al
intimatei pârâte SC B. SA, nefiind angajat în această societate.
A.N.A.R., în
calitate de unic acționar al intimatei pârâte, a formulat o plângere
penală împotriva apelantului, însă nu pentru activitatea acestuia de
administrator în consiliul de administrație al SC B. SA, ci în
legătură cu activitatea acestuia de angajat al A.N.A.R., fiindu-i
suspendat și contractul de muncă.
Această
decizie privind suspendarea contractului individual de muncă al
apelantului a fost anulată în mod definitiv de către
instanță, conform Deciziei nr. 530 din 17 octombrie 2013 a
Curții de Apei Ploiești.
Față
de situația de fapt, având în vedere și prezumția de
nevinovăție a apelantului, curtea de apel a constatat că
revocarea acestuia s-a făcut fără justă cauza. În aceste
condiții se impune acordarea daunelor-interese către apelantul
reclamant.
Apărările
intimatei referitoare la împrejurarea că decizia de revocare a mandatului
nu îi aparține, fiind decizia acționarului unic al
societății, nu au fost reținute, cât timp intimata nu a atacat
soluția instanței de fond dată excepției lipsei
calității procesuale pasive,
Instanța
de apel a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pârâta
la plata sumei de 10.622 lei, cu titlu de daune interese pentru perioada
noiembrie 2013 - aprilie 2014 inclusiv, reținând că acest prejudiciul
produs prin revocarea fără justă cauză a reclamantului a
fost dovedit.
Curtea de
apel a respins, în rest, acțiunea precizată cu privire la suma de
10.908 lei, reprezentând 20% din premiul anual încasat de directorul general
după depunerea bilanțului pentru anul 2013.
Sub acest
aspect, curtea a reținut că, începând cu data de 1 ianuarie 2014,
prin hotărârea A.G.A. nr. 90 din 18 decembrie 2013 a intimatei, a fost
aprobat referatul cu indicatorii de performanță propuși și
avizați, urmând să fie preluate în mandatul acordat directorului
general și administratorilor nivelul indemnizațiilor fixe și
variabile ale administratorilor și modalitatea de acordare.
Apelantul-reclamant
nu a administrat dovezi cu privire ia aprobarea, cu această ocazie, de
către A.G.A., a acordării premiului anual directorului general pentru
anul 2013 și, în consecință, nu a justificat cererea de acordare
a sumei de 10.908 lei (20 % din premiul anual ai directorului general),
deși îi revenea sarcina probei în acest sens.
II). Prin
cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul
Judecătoriei sectorului 1 București, la data de 21 decembrie 2015,
ulterior declinată în favoarea Judecătoriei sectorului 6
București, reclamanta SC B. SA a chemat în judecată pe pârâtul A.,
solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se
dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 111.640 lei, reprezentând
indemnizație de ședință încasată necuvenit pentru
perioada 2009 - 2011, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea
cererii, s-a arătat că, prin Raportul de inspecție
economică D.G.R.F.P. a jud. Prahova s-a stabilit că, în perioada 2009
- 2011 au fost acordate indemnizații de ședință
reprezentanților acționariatului unic în organele de conducere
și de control, precum și persoanelor desemnate să
îndeplinească atribuțiile de secretari în ședințele A.G.A.
și C.A. la SC B. S.A" peste limitele legale.
Prin
Sentința civilă nr. 9.788 din 18 noiembrie 2016, Judecătoria
sectorului 6 București a respins cererea formulată de reclamanta SC
B. SA, în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată.
Prin Decizia
nr. 1.975 din 14 iunie 2017, Tribunalul București, secția a V-a
civilă, a luat act de renunțarea la judecata apelului incident.
A admis
apelul principal formulat de reclamanta SC B. SA împotriva Sentinței
civile nr. 9.788 din 18 noiembrie 2016, pronunțată de
Judecătoria sectorului 6 București.
A schimbat în
parte sentința apelantă, în sensul ca;
A admis în
parte acțiunea.
A obligat
pârâtul la plata sumei de 79.603 lei, reprezentând indemnizație de
ședință încasată necuvenit pentru perioada 2009 - 2011.
A obligat
intimatul la plata către apelantă a sumei de 5.006,7 lei, cu titlu de
cheltuieli de judecată în fond și apel.
Pentru a
hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, prin
Dispoziția obligatorie nr. 1.872 din 03 aprilie 2013 emisă de Direcția
Generală a Finanțelor Publice a județului Prahova - Activitatea
de Inspecție Fiscală - Biroul de Inspecție
Economico-Financiară, s-a reținut că, în perioada 2009 - 2011,
cu excepția lunii mai 2009, indemnizația de ședință
plătită reprezentanților desemnați de acționarul unic
în Adunarea Generală a Acționarilor, membrilor Consiliului de
Administrație și cenzorilor a fost menținută la nivelul
celei stabilite prin Hotărârea A.G.A. nr. 2 din 26 iulie 2006 respectiv
"la valoarea de 20% din venitul lunar al directorului general",
contrar prevederilor legale în vigoare care plafonează această
indemnizație la 1% din remunerația directorului/directorului general
sau a președintelui consiliului de administrație. Ca urmare, în
perioada analizată au fost acordate nelegal indemnizații brute în
cuantum total de 1.183.871 lei, din care: 300.369 lei reprezentanților
desemnați în Adunarea Generală a Acționarilor, 558.200 lei
membrilor Consiliului de Administrație și 325.302 lei cenzorilor.
Prin
Sentința nr. 39 din 24 februarie 2014, pronunțată de Curtea de
Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/42/20135 a
fost respinsă cererea formulată de apelanta-reclamantă SC B. SA
privind anularea Dispoziției obligatorii nr. 1.872 din 03 aprilie 2013.
Prin Decizia
civilă nr. 3.330 din 27 octombrie 2015 pronunțată de Înalte
Curte de Casație și Justiție, secția de contencios
administrativ, în Dosarul nr. x/42/2013, a fost respins, ca nefondat, recursul
formulat de SC B. SA împotriva Sentinței nr. 39 din 24 februarie 2014 a
Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.
Tribunalul
București a reținut că, în cauză sunt îndeplinite
condițiile prevăzute de art. 992 din vechiul C. civ. și
respectiv, art. 1341 din noul C. civ., cu privire la plata nedatorată.
Astfel,
prestația pe care apelanta-reclamantă a executat-o a avut
semnificația operației juridice a unei plăți, a fost
făcută cu titlu de plată, având ca obiect sume de bani;
apelanta-reclamantă a depus la dosar situația centralizatoare a
indemnizațiilor acordate și plătite lui A. în perioada 2009 -
2011 și ordinele de plată prin care s-a făcut plata
indemnizațiilor.
Pe de
altă parte, datoria în vederea căreia s-a făcut plata nu a
existat, din punct de vedere juridic, în raporturile dintre
apelanta-reclamantă și apelantul-pârât, plata fiind făcută
din eroare. Astfel, apelanta-reclamantă a plătit apelantului-pârât în
perioada 2009 - 2011 pentru activitatea desfășurată ca membru în
Consiliul de Administrație o indemnizație la un nivel superior celui
de 1% din indemnizația directorului general, așa cum prevedeau
dispozițiile legale în vigoare, fiind fără nicio
relevanță, sub acest aspect, împrejurarea că nu a fost
anulată hotărârea A.G.A. nr. 2 din 26 iulie 2006, care dispunea
acordarea de indemnizații membrilor Consiliului de Administrație
peste limitele legale.
De altfel, în
considerentele Sentinței nr. 39 din 24 februarie 2014, pronunțate de
Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă s-a reținut,
cu putere de lucru judecat, faptul că au fost acordate de
apelanta-reclamantă SC B. SA drepturi de natură salarială
directorului general și indemnizație de ședință pentru
reprezentanții acționarului unic în organele de conducere și
control peste limitele legale, eludându-se dispozițiile O.U.G nr. 79/2008.
Având în
vedere aspectul pozitiv al puterii de lucru judecat, cele statornicite prin
hotărârea judecătorească mai sus-menționată, în sensul
că apelanta-reclamantă a plătit indemnizație de
ședință pentru reprezentanții acționarului unic în
organele de conducere și control peste limitele legale nu pot fi
contrazise cu ocazia unei alte judecăți.
În ceea ce
privește valoarea sumelor plătite în mod necuvenit apelantului-pârât,
din situația centralizatoare a indemnizațiilor acordate și
plătite lui A. în perioada 2009 - 2011 și din ordinele de plată
depuse la dosar, tribunalul a reținut că, diferența dintre
indemnizația achitată apelantului-pârât în temeiul Hotărârii
A.G.A. și cea legal datorată, pentru perioada menționată,
s-a ridicat la suma de 79.603 lei, iar nu la 111.640 lei, astfel cum s-a
solicitat prin cererea de chemare în judecată.
Referitor la
susținerile apelantului-pârât cu privire la prescripția dreptului la
acțiune, acestea nu au fost analizate de către instanță,
având în vedere că excepția prescripției a fost respinsă de
prima instanță prin încheierea de ședință din data de
9 mai 2016, iar apelantul-pârât a renunțat la apelul formulat împotriva
acestei încheieri, situație în care soluția primei instanțe cu
privire la excepția prescripției a dobândit autoritate de lucru
judecat.
La data de 12
iulie 2017, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a
civilă, a fost înregistrată cererea de revizuire a Deciziei nr. 1.975
din data de 14 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul București,
secția a V-a civilă, formulată de revizuentul A.
În temeiul
motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.
civ., revizuentul a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate, în
sensul respingerii cererii formulate de SC B. SA, ca neîntemeiată.
În motivarea
cererii de revizuire, s-a arătat că în Dosarul nr. x/299/2015, în
care s-a pronunțat Hotărârea nr. 1.975 din 14 iunie 2017, pârâtul a
solicitat instanței, prin întâmpinare, respingerea cererii de chemare în
judecată, ca neîntemeiată, deoarece nu sunt îndeplinite
condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind plata
nedatorată și îmbogățirea fără justă
cauză.
Suma pe care
revizuentul a încasat-o cu titlu de indemnizație nu este o sumă
nedatorată, ci dimpotrivă, această sumă îi era
datorată în temeiul Hotărârii A.G.A. nr. 2 din 26 iulie 2006,
coroborată cu art. 19 alin. (6) din H.G. nr. 1.176/2005, potrivit
căruia indemnizația membrilor C.A. era de 20% din venitul lunar al
directorului general. Indemnizația astfel cuvenită a fost
achitată de către SC B. SA din veniturile proprii, conform
dispozițiilor art. l alin. (2) coroborat cu art. 4 alin. (1) din O.U.G.
nr. 107/2002 și art. 15 din H.G. nr. 1.176/2005. Date fiind aceste
considerente, indemnizația încasată de către revizuent nu
reprezintă o plată nedatorată, prin urmare, în cazul de
față nu poate fi vorba de aplicarea prevederilor art. 1341 C. civ.,
întrucât aceasta presupune efectuarea unei plăți de o persoană
care nu era obligată și care nu avea intenția de a executa
obligația altuia.
De altfel, în
privința indemnizației datorate revizuentului de către SC B. SA
pentru activitatea desfășurată în calitate de membru al C.A. s-a
pronunțat definitiv Curtea de Apel Ploiești prin Decizia nr. 320 din
17 mai 2016, în Dosarul nr. x/105/2013, în sensul obligării SC B. SA la
plata către revizuent a sumei de 10.622 lei reprezentând daune interese
pentru perioada noiembrie 2013 - aprilie 2014 inclusiv, cuantumul sumei astfel
datorate reprezentând 20% raportat la salariul de bază al directorului
general al SC B. SA, cuvenit revizuentului în calitate de membru al C.A.
Astfel, în
condițiile în care prin Decizia nr. 320 din 17 mai 2016, Curtea de Apel
Ploiești statuează cu titlu definitiv că indemnizația de
ședință cuvenită revizuentului, în calitatea de membru al
C.A. al SC B. SA este în cuantum de 20% raportat la salariul de bază al
directorului general al acestei societăți, prin pronunțarea de
către Tribunalul București a Deciziei nr. 1.975 din 14 iunie 2017, se
încalcă autoritatea de lucru judecat cu privire la cuantumul
indemnizației de ședință cuvenită revizuentului, în
calitate de membru al C.A. al SC B. SA
Revizuentul a
arătat și faptul că, în cauze similare celei a cărei
revizuire o solicită, instanțele de judecată au pronunțat
soluții diferite.
Astfel, în
cauzele inițiate de către SC B. SA împotriva membrilor C.A. și
membrilor A.G.A. către care a achitat sume reprezentând indemnizația
de ședință cuvenită membrilor C.A., instanțele de
judecată învestite cu soluționarea acțiunii în pretenții,
au pronunțat soluții diferite, deși cauza dedusă judecății
este aceeași. într-un număr de 10 dosare, indicate, instanțele
au admis excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Având în
vedere aceste considerente, menținerea unei soluții prin care
instanța obligă revizuentul să achite către SC B. SA suma
de 79.603 lei, reprezentând indemnizație de ședință
încasată necuvenit pentru perioada 2009 - 2011, încalcă autoritatea
de lucru judecat a Deciziei nr. 320 din 17 mai 2016, prin care Curtea de Apel
Ploiești statuează cu titlu definitiv că indemnizația de
ședință cuvenită revizuentului, în calitatea de membru al
C.A. al SC B. SA este în cuantum de 20% raportat la salariul de bază al
directorului general al acestei societăți și, pe de altă
parte, contravine soluțiilor majoritate pronunțate de alte instanțe
învestite cu soluționarea cauzelor similare, rezultate din aceleași
raporturi juridice stabilite între SC B. SA și membrii C.A., printre care
și revizuentul.
Prin Decizia
nr. 2.754 din 7 septembrie 2017, Tribunalul București, secția a V-a
civilă, a admis excepția necompetenței materiale și a
declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea
Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport de
prevederile art. 510 alin. (2) C. proc. civ.
Cererea de
revizuire urmează a fi respinsa pentru următoarele considerente:
Revizuentul
A. a solicitat instanței schimbarea în tot a Deciziei nr. 1.975 din 14
iunie 2017 a Tribunalului București, secția a V-a civilă,
pronunțată în contradictoriu cu intimata SC B. SA, în temeiul
dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., normă care
deschide părților calea acestei căi extraordinare de atac, de
retractare, pentru cazul în care există hotărâri definitive
potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite,
care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
S-a
susținut că decizia a cărei anulare se cere este contrară
Deciziei civile nr. 320 din 17 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel
Ploiești, prin care s-a statuat, cu titlu definitiv, că
indemnizația de ședință cuvenită revizuentului, în
calitatea sa de membru al C.A. al SC B. SA este în cuantum de 20%, raportat la
salariul de bază al directorului general al acestei societăți.
De asemenea,
revizuentul a susținut că decizia atacată cu revizuire este în
contradicție și cu alte decizii ale unor instanțe (Tribunalul
Prahova, Tribunalul Vrancea, Tribunalul București, Curtea de Apel
Ploiești), pronunțate în pricini similare, rezultate din
aceleași raporturi juridice stabilite între SC B. SA și membrii C.A.
În aplicarea
dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată
că revizuirea este inadmisibilă, întrucât pentru a fi incidentă
teza de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se cer a fi întrunite
cumulativ anumite condiții, care nu se verifică în cauza de
față.
Astfel, este
necesar să fie vorba despre hotărâri definitive ale căror
dispozitive sunt contradictorii; hotărârile să fi fost
pronunțate în același litigiu (ceea ce presupune să fi existat
tripla identitate de părți, obiect și cauză);
hotărârile contradictorii să fi fost pronunțate nu în
același proces (dosar), ci în procese diferite și, în cea de-a doua
cauză, să nu se fi invocat excepția puterii de lucru judecat
sau, dacă a fost invocată, să nu fi fost analizată de cea
dintâi instanță.
Așadar,
una dintre cerințele de admisibilitate a cererii de revizuire, care
rezultă din chiar textul procedural, este cea ca hotărârile indicate
ca fiind contradictorii să fi fost pronunțate în aceeași
cauză, în rezolvarea aceluiași raport juridic dedus
judecății, deci între aceleași părți, pentru
același obiect și pentru aceeași cauză.
Dispozițiile
citate au în vedere situația în care se pronunță soluții
contradictorii, în una și aceeași cauză, înfrângându-se
principiul puterii lucrului judecat. Rațiunea reglementării acestui
motiv de revizuire o constituie necesitatea înlăturării
încălcării acestui principiu și conduce, în final, la anularea
ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu.
Pentru
existența acestui caz de revizuire este necesară existența triplei
identități de părți, obiect și cauză,
condiție fundamentală față de finalitatea mai sus
exprimată a revizuirii, aceea de a remedia erorile determinate de
nesocotirea autorității de lucru judecat.
În
speță, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege
pentru însăși admisibilitatea cererii de revizuire și anume, ca
între hotărârile pretins a fi contradictorii să existe identitate de
părți, obiect și cauză.
Astfel, nu
exista identitate de obiect în privința hotărârilor pretins
potrivnice. Litigiul finalizat prin Decizia nr. 320 din 17 mai 2016 a
Curții de Apel Ploiești a vizat obligarea pârâtei SC B. SA la plata
daunelor interese reprezentând contravaloarea indemnizației de
administrator aferentă celor 6 luni neefectuate din mandatul de 4 ani,
adică pentru perioada noiembrie 2013 - aprilie 2014 inclusiv. Litigiul în
care s-a pronunțat Decizia nr. 1.975 din 14 iunie 2017 a Tribunalului
București a vizat obligarea pârâtului A. la plata indemnizației de
ședință încasată necuvenit pentru perioada 2009 - 2011. Ca
urmare, cele două pricini au avut ca obiect plata indemnizației de
administrator/indemnizației de ședința pentru perioade diferite
de timp.
Așa
fiind, cum între hotărârile pretins contradictorii nu există
identitate de obiect, se constată că prin pronunțarea deciziei a
cărei revizuire se solicită nu s-a încălcat principiul puterii
lucrului judecat.
Pe de
altă parte. în. speță, nu se verifică motivul de revizuire
invocat nici în cealaltă ipoteză susținută de revizuent,
prin care se afirmă o pretinsă contrarietate între hotărâri
definitive ale instanțelor pronunțate în cauze similare (iar nu
identice), în privința altor părți ce au fost membrii în C.A. al
SC B. SA
În
această situație nu se poate obține anularea Deciziei nr. 1.975
din 14 iunie 2017 pronunțată de Tribunalul București, întrucât
practica neunitară nu poate fi remediată pe calea unei cereri de
revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (l pct. 8 C. proc.
civ.
Pentru
situația descrisă nu este întrunită cerința ca
hotărârile să fi fost pronunțate în cazul unui litigiu cu
privire la care să se verifice tripla identitate de părți,
obiect și cauza, față de cel anterior și a cărui
autoritate de lucru judecat o încalcă.
Instituirea
normei de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. răspunde acestui
imperativ al respectării puterii de lucru judecat, dar și celui al
asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce
înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată
într-un "apel deghizat", de natură a permite rejudecarea cauzei,
pentru simplul fapt că "există două puncte de vedere
diferite asupra aceleiași chestiuni", constantă a
jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, afirmată
(de ex.), în Cauza Stanca Popescu c. României din 7 iulie 2009.
Având în
vedere toate considerentele reținute, cererea de revizuire formulată
de revizuentul A. este inadmisibilă, urmând a fi respinsă.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge
cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr.
1.975 din data de 14 iunie 2017 pronunțată de Tribunalul
București, secția a V-a civilă.
Cu recurs în
termen de 30 zile de la comunicare, la completul de 5 judecători.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 14 februarie 2018.
Procesat de