ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.01.2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 224/2018

HOTĂRÂRE
25.01.2018
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 224/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Decizia nr. 224/2018

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2015 la data de 28 iulie 2015, reclamanții A., B., C. și SC D. SRL, au solicitat, în contradictoriu cu pârâta E. SA, obligarea acesteia la plată; cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale și morale, a următoarelor sume: 46.000.000 lei, cu titlu de prejudiciu material, reclamantei D. SRL; 46.000.000 iei, cu titlu de prejudiciu material, reclamantului A.; 200.000 lei, cu titlu de prejudiciu moral, reclamantului A.; 100.000 lei, cu titlu de prejudiciu moral, reclamantei B.; 100.000 lei, cu titlu de prejudiciu moral, reclamantei C.; plata dobânzii legale de la data producerii fiecărui prejudiciu și până la data plății efective.

Prin Sentința civilă nr. 1624F din 7 decembrie 2015, Tribunalul Ialomița a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamanta SC D. SRL în contradictoriu cu E. și a respins, ca nefondată, cererea formulată de către reclamanții A., B. și C..

Prin Decizia nr. 851A din 9 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanți A., B., C. și SC D. SRL; s-a anulat, în parte, sentința apelată și în consecință: s-a respins excepția inadmisibilității cererii formulate de reclamanta SC D. SRL, și, evocându-se fondul, s-a respins cererea formulată de reclamanta SC D. SRL, ca neîntemeiată, menținându-se restul dispozițiilor sentinței.

Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamanții A., B., C. și SC D. SRL, și invocând ca temei general dispozițiile art. 488 C. proc. civ., au solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârilor pronunțate anterior și reluarea judecății cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale conferite prin lege.

Pârâta E. SA a formulat la data de 31 octombrie 2017 recurs incident.

Prin acesta s-a solicitat admiterea recursului și casarea, în parte, a deciziei atacate, în sensul admiterii excepției inadmisibilității acțiunii în pretenții formulate de reclamanta persoana juridică SC D. SRL, în temeiul Legii nr. 677/2001.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin rezoluția din 20 septembrie 2017 a dispus comunicarea recursului către intimata-pârâtă, după efectuarea formalităților de comunicare menționate în art. XV din Legea nr. 2/2013, procedându-se la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor declarate.

Completul de filtru C11, la data de 11 decembrie 2017, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) din cod.

Nu s-au depus puncte de vedere la raport.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, prin rezoluția din 11 ianuarie 2018, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la data de 25 ianuarie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în camera de consiliu, fără citarea părților.

Înalta Curte constată ca recursul declarant de reclamanții A., B., C. și SC D. SRL este tardiv, în considerarea argumentelor ce succed:

Referitor la termenul în care poate fi exercitată calea extraordinară de atac, se reține, potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., că termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

În speță, se constată că Decizia civilă nr. 851/A din data de 9 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost comunicată reclamanților la data de 12 iulie 2017, iar recursul a fost declarat, la 18 august 2017, potrivit datei ce rezultă din ștampila poștei aplicată pe plic, cu depășirea termenului procedural, calculat potrivit dispozițiilor art. 181 C. proc. civ., și care se împlinea la 16 august 2017, având în vedere că termenul legal ce s-a împlinit într-o sâmbătă, zi nelucrătoare, la 12 august 2017, s-a prorogat până la 16 august 2017, întrucât zilele de 14 și 15 august au fost: zi liberă - 14 august și sărbătoare legală - 15 august.

Conform art. 185 C. proc. civ., termenul de recurs este un termen legal imperativ, a cărui nerespectare atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac.

Pentru cele ce preced, reținând sancțiunea reglementată de art. 185 C. proc. civ. pentru neîndeplinirea în termen a actului procedural (în cauză, exercițiul căii extraordinare de atac), recursul va fi respins ca tardiv declarat.

Recursul incident declarat depărată E., va fi respins, ca rămas fără efect.

Astfel, potrivit art. 491 C. proc. civ. recursul incident se poate exercita în cazurile prevăzute la art. 472 și art. 473, care se aplică în mod corespunzător.

Conform art. 472 alin. (2) C. proc. civ., dacă apelantul își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect.

Aceasta este situația și în cauză, unde recursul reclamanților se constată ca este tardiv formulat, astfel că recursul incident formulat de pârâtă, rămâne fără efect.

Pentru aceste considerente, recursul declarat de reclamanți și recursul incident declarat de pârâtă se vor respinge în consecință.

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanții A., C., C. și SC D. SRL împotriva Deciziei nr. 851/A din data de 9 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Respinge recursul incident declarat de pârâta E., ca rămas fără efect.

Fără nici o cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-02-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 422/2018
Decizia nr. 422/2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții A., B., C., D., E. și F. au solicitat obligarea pârâtei SC G. SA la plata următoarelor sume: 6.480,67 lei, cu titlu de da
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2490/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava, la data de 20.03.2015, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., a solicitat instanței ca, prin h
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3238/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 451 din 21 februarie 2017, pronunțată de Judecătoria Bistrița, s-a dispus după cum urmează: S-a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu c
ÎCCJ 2023-03-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 677/2023
că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanții A., B. și C., cât și pârâta D. S.A., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Prin decizia civilă nr. 742/2016 din 27 aprilie
ÎCCJ 2018-11-20
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4011/2018
ul D., ca fiind introdusă de persoane lipsite de calitate procesual activă. Tribunalul a constatat că lipsesc de la dosar documentele de stare civilă care să ateste o legătură de rudenie de natura celei prevăzute la art. 1391 din C. civ. Pr
Sursă