ÎCCJ, Decizia nr. 8/2019
ÎCCJ, Decizia nr. 8/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Înalta Curte de Casație și Justiție
COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII
Decizie nr. 8/2019 din 11/03/2019 Dosar nr. 190/1/2019 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 427 din 30/05/2019 Ilie Iulian Dragomir - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele completului Laura-Mihaela Ivanovici - președintele Secției I civile Eugenia Voicheci - președintele Secției a II-a civile Corina-Alina Corbu - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal Daniel Grădinaru - președintele Secției penale Simona Daniela Encean - judecător la Secția penală Ionuț Mihai Matei - judecător la Secția penală Oana Burnel - judecător la Secția penală Rodica Cosma - judecător la Secția penală Dan Andrei Enescu - judecător la Secția penală Ioana Alina Ilie - judecător la Secția penală Leontina Șerban - judecător la Secția penală Ana-Hermina Iancu - judecător la Secția penală Ștefan Pistol - judecător la Secția penală Simona Cristina Neniță - judecător la Secția penală Mirela Sorina Popescu - judecător la Secția penală Rodica Aida Popa - judecător la Secția penală Lucia Tatiana Rog - judecător la Secția penală Săndel Lucian Macavei - judecător la Secția penală Adina Georgeta Nicolae - judecător la Secția I civilă Beatrice Ioana Nestor - judecător la Secția I civilă Marian Budă - judecător la Secția a II-a civilă Paulina Lucia Brehar - judecător la Secția a II-a civilă Liliana Vișan - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Luiza Maria Păun - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 190/1/2019 este legal constituit, conform dispozițiilor art. 473 alin. (1) din Codul de procedură penală și art. 27 1 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ședința este prezidată de către vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, domnul judecător Ilie Iulian Dragomir. La ședința de judecată participă doamna procuror Marinela Mincă, șef Serviciu judiciar penal, Biroul de reprezentare, Secția judiciară din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
La ședința de judecată participă doamna Simona Dănăilă, magistrat-asistent în cadrul Completului pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, conform art. 27 3 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara referitor la competența soluționării cererii prin care persoana privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza Legii nr. 169/2017 privind restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară și cumulat cu pedeapsa în a cărei executare se află.
Magistratul-asistent referă cu privire la obiectul recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 190/1/2019, aflat pe rolul completului de judecată, precum și cu privire la faptul că la dosarul cauzei s-a depus raportul întocmit de judecătorul-raportor desemnat conform art. 473 alin. (4) din Codul de procedură penală. După prezentarea referatului cauzei, președintele completului, constatând că nu sunt cereri prealabile, a acordat cuvântul reprezentantului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut că, deși titularul sesizării a depus în susținerea cererii de recurs în interesul legii un număr insuficient de hotărâri judecătorești considerate relevante, la nivel național au fost identificate hotărâri judecătorești definitive prin care s-a soluționat diferit problema dedusă azi judecății, iar dovada existenței practicii neunitare a fost făcută cu anexele la punctele de vedere transmise la dosar, astfel încât recursul în interesul legii poate fi considerat admisibil. Pe fondul sesizării, a arătat că instanțele interpretează diferit dispozițiile legale în materie, în practica judiciară conturându-se două opinii.
Astfel, într-o primă opinie se apreciază că judecătorul de supraveghere a privării de libertate este competent a soluționa astfel de cereri, întrucât măsura compensatorie prevăzută de art. 55 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal constituie un drept al persoanelor condamnate, cererile fiind soluționate în temeiul dispozițiilor art. 56 alin. (8) și (12) din același act normativ. Într-o a doua orientare jurisprudențială s-a apreciat că instanța de judecată, respectiv instanța de executare sau instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de detenție este competentă să soluționeze astfel de cereri, pe calea contestației la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală.
Punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este în sensul că soluționarea cererilor astfel formulate este în competența instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere, făcând obiectul contestației la executare, întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală. Din considerentele Deciziei nr. 7/2018 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală rezultă că în sfera de aplicare a art. 55 1 alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal intră nu doar persoanele aflate în executarea pedepsei cu închisoarea la momentul intrării în vigoare a acestor dispoziții legale și care au vocație de liberare condiționată, ci și persoanele care au fost deja liberate condiționat anterior pronunțării deciziei sus-menționate.
În acest sens a opinat că recalcularea perioadei executate efectiv din pedeapsa anterioară, în considerarea condițiilor de detenție necorespunzătoare, va avea ca efect reducerea restului rămas neexecutat și, implicit, reducerea pedepsei rezultante aplicate ca urmare a săvârșirii unei noi infracțiuni, operație care intră în sfera noțiunii de cauză de micșorare a pedepsei, în accepțiunea art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, iar cererile condamnaților trebuie analizate prin prisma dispozițiilor legale referitoare la contestația la executare. Președintele completului competent să judece recursul în interesul legii, constatând că nu sunt întrebări din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare asupra recursului în interesul legii.
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, deliberând, asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
Problema de drept care a generat practica neunitară Prin Hotărârea nr. 1 din 10 ianuarie 2019 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Timișoara a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție cu un recurs în interesul legii având ca obiect "competența soluționării cererii prin care persoana privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza Legii nr. 169/2017 privind restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară și cumulat cu pedeapsa în a cărei executare se află".
Examenul jurisprudențial. Soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești În susținerea recursului în interesul legii, Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara a arătat că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la competența de soluționare a cererilor prin care persoane aflate în executarea unor pedepse privative de libertate solicită, în baza art. 55 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, introdus prin Legea nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, acordarea zilelor compensatorii cu privire la restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară și care se regăsește în pedeapsa în a cărei executare se află. 2.1. Astfel, în cadrul primei orientări jurisprudențiale s-a apreciat că într-o asemenea ipoteză cererea este de competența judecătorului de supraveghere a privării de libertate, întrucât măsura compensatorie prevăzută de art. 55 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal constituie un drept al persoanelor condamnate, astfel încât soluționarea unor astfel de cereri se face potrivit procedurii prevăzute de art. 56 alin. (9) și (12) din actul normativ sus-menționat. 2.2. Într-o a doua orientare jurisprudențială, cererile condamnaților au fost soluționate de instanța de executare sau instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere, pe calea contestației la executare conform art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, fiind vorba despre o cauză de micșorare a pedepsei.
Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Punctul de vedere exprimat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este în sensul că cererile prin care persoane aflate în executarea unor pedepse privative de libertate solicită aplicarea dispozițiilor art. 55 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal și recalcularea restului de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară și care se regăsește în pedeapsa în a cărei executare se află sunt de competența instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere în care condamnatul se găsea la data formulării cererii. Interpretând dispozițiile art. 55 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, prin Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018 Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat că pentru determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancționator de la art. 104 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (1) din Codul penal, trebuie recalculată, începând cu data de 24 iulie 2012, perioada executată efectiv din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă eliberarea condiționată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor calculate ca executate în considerarea condițiilor de detenție necorespunzătoare. Eficientizarea dispozițiilor acestei decizii presupune recalcularea perioadei executate efectiv și, implicit, a restului rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, ceea ce conduce la scăderea duratei pedepsei pe care condamnatul o execută în prezent, în ipoteza în care aceasta înglobează în urma revocării liberării condiționate și restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa anterioară. În doctrină s-a apreciat că cererile formulate atât de persoanele aflate în executarea pedepsei, cât și de cele liberate condiționat față de care nu s-a împlinit termenul de supraveghere, având ca obiect stabilirea incidenței art. 55 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, pot fi analizate pe calea contestației la executare întemeiate pe art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală dispozițiile privind recursul compensatoriu reprezentând o cauză de micșorare sau, după caz, de stingere a pedepsei. În acest caz de contestație, competența este exclusivă, conform art. 598 alin. (2) din Codul de procedură penală, aceasta aparținând instanței în circumscripția căreia se află locul de deținere în care condamnatul se găsea la data formulării cererii. Pe de altă parte, s-a arătat că judecătorul de supraveghere a privării de libertate nu poate fi considerat competent să soluționeze cererile prin care persoanele private de libertate solicită recalcularea restului de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară, ca efect al aplicării art. 55 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, întrucât, potrivit art. 9 alin. (2) lit. a) din aceeași lege, judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluționează plângerile deținuților privind exercitarea drepturilor prevăzute în prezenta lege, drepturi expres prevăzute în art. 56-80 din titlul III capitolul V - Drepturile persoanelor condamnate. Or, remediul compensatoriu introdus prin Legea nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal nu poate fi considerat un drept în sensul legii de executare a pedepselor, el fiind doar o compensare, un beneficiu acordat celor care și-au executat pedeapsa în condiții necorespunzătoare, voința expresă a legiuitorului fiind instituirea unui sistem de compensare pentru condițiile necorespunzătoare din penitenciare. De altfel, acest fapt este ilustrat și prin plasarea dispozițiilor art. 55 1 privind compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare în cadrul cap. IV din aceeași lege.
Raportul asupra recursului în interesul legii Judecătorul-raportor a constatat că recursul în interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara este admisibil, întrucât jurisprudența aflată la dosar demonstrează că problema de drept supusă analizei a primit soluții diferite din partea instanțelor. Rezumând problema de drept care a generat practica neunitară, judecătorul-raportor a apreciat că soluția corectă este exprimată în cea de-a doua orientare jurisprudențială, întrucât zilele considerate ca executate, ca măsură compensatorie prevăzută de dispozițiile art. 55 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, intră în sfera noțiunii de "cauză de micșorare a pedepsei", iar cererile formulate de condamnați având ca obiect acordarea zilelor compensatorii pentru restul neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară urmează a fi analizate pe calea contestației la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală. Având în vedere dispozițiile art. 598 alin. (2) din Codul de procedură penală, competența de soluționare a unor asemenea cereri aparține instanței de executare sau instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere.
Dispoziții legale aplicabile Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, modificată și completată prin Legea nr. 169/2017 Activitatea judecătorului de supraveghere a privării de libertate Art. 9. - (1) Judecătorul de supraveghere a privării de libertate supraveghează și controlează asigurarea legalității în executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate, prin exercitarea atribuțiilor stabilite prin prezenta lege. Pe durata exercitării atribuțiilor privind supravegherea executării pedepselor și a măsurilor privative de libertate, judecătorii nu pot desfășura alte activități la instanța din cadrul căreia au fost desemnați. (2) Judecătorul de supraveghere a privării de libertate exercită următoarele atribuții administrative și administrativ- jurisdicționale: a) soluționează plângerile deținuților privind exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege; b) soluționează plângerile privind stabilirea și schimbarea regimurilor de executare a pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate; c) soluționează plângerile deținuților privind aplicarea sancțiunilor disciplinare; d) participă la procedura refuzului de hrană; e) participă, în calitate de președinte, la ședințele comisiei pentru liberare condiționată; f) exercită orice alte atribuții prevăzute de prezenta lege. (3) Atribuțiile administrativ-jurisdicționale se exercită în cadrul procedurilor speciale prevăzute în prezenta lege și se finalizează printr-un act administrativ-jurisdicțional, denumit încheiere. (4) În exercitarea atribuțiilor sale, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate audia orice persoană, poate solicita informații ori înscrisuri de la administrația locului de deținere, poate face verificări la fața locului și are acces la dosarul individual al deținuților, la evidențe și orice alte înscrisuri sau înregistrări necesare pentru exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege. (5) Încheierile judecătorului de supraveghere a privării de libertate devenite executorii, precum și dispozițiile scrise date administrației locului de deținere în procedura refuzului de hrană, potrivit legii, sunt obligatorii. (6) Administrația penitenciarului sau, după caz, a centrului de reținere și arestare preventivă, centrului de arestare preventivă, centrului educativ și centrului de detenție pune la dispoziția judecătorului un spațiu amenajat. Ministerul Justiției asigură dotarea spațiului cu mijloacele materiale necesare desfășurării în bune condiții a activității acestuia.
CAPITOLUL IV
Condițiile de detenție Cazarea persoanelor condamnate Art. 48. - (1) Administrația Națională a Penitenciarelor ia toate măsurile necesare pentru creșterea progresivă a numărului spațiilor de cazare individuală. (2) Reamenajarea spațiilor de deținere existente și construirea spațiilor de deținere noi se fac cu respectarea prevederilor alin. (1) și a recomandărilor internaționale, în special ale Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și Tratamentelor sau Pedepselor Inumane ori Degradante. (3) Persoanele condamnate sunt cazate individual sau în comun. (4) Camerele de cazare și celelalte încăperi destinate persoanelor condamnate dispun de iluminat natural și de instalațiile necesare asigurării iluminatului artificial corespunzător.
(5) Normele minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor condamnate se stabilesc prin ordin al ministrului justiției. (6) Fiecărei persoane condamnate i se pune la dispoziție un pat și cazarmamentul stabilit prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor. (7) Condițiile de cazare în penitenciare-spital trebuie să respecte normele sanitare stabilite de Ministerul Sănătății. (8) În cazul în care capacitatea legală de cazare a penitenciarului este depășită, directorul acestuia are obligația de a informa directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor în vederea transferării persoanelor condamnate în alte penitenciare. Directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor stabilește dacă transferul se impune, cu precizarea penitenciarelor în care se transferă persoanele condamnate.
Compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare Art. 55 1 . - (1) La calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, și executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată. (2) În sensul prezentului articol, se consideră condiții necorespunzătoare cazarea unei persoane în oricare centru de detenție din România care a avut lipsuri la condițiile impuse de standardele europene.
(3) În sensul prezentului articol, se consideră executare a pedepsei în condiții necorespunzătoare cazarea în oricare dintre situațiile următoare: a) cazarea într-un spațiu mai mic sau egal cu 4 mp/deținut, care se calculează, excluzând suprafața grupurilor sanitare și a spațiilor de depozitare a alimentelor, prin împărțirea suprafeței totale a camerelor de deținere la numărul de persoane cazate în camerele respective, indiferent de dotarea spațiului în cauză; b) lipsa accesului la activități în aer liber; c) lipsa accesului la lumină naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilație; d) lipsa temperaturii adecvate a camerei; e) lipsa posibilității de a folosi toaleta în privat și de a se respecta normele sanitare de bază, precum și cerințele de igienă; f) existența infiltrațiilor, igrasiei și mucegaiului în pereții camerelor de detenție.
(4) Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător și la calcularea pedepsei executate efectiv ca măsură preventivă/pedeapsă în centrul de reținere și arestare preventivă în condiții necorespunzătoare. (5) În sensul prezentului articol, nu se consideră executare a pedepsei în condiții necorespunzătoare ziua sau perioada în care persoana a fost: a) internată în infirmerii din cadrul locurilor de deținere, în spitale din rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor, a Ministerului Afacerilor Interne sau din rețeaua sanitară publică; b) în tranzit. (6) Dispozițiile prezentului articol nu se aplică în cazul în care persoana a fost despăgubită pentru condiții necorespunzătoare de detenție, prin hotărâri definitive ale instanțelor naționale sau ale Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru perioada pentru care s-au acordat despăgubiri și a fost transferată sau mutată într-un spațiu de detenție având condiții necorespunzătoare.
(7) Beneficiul aplicării dispozițiilor alin. (1) nu poate fi revocat. (8) Perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiții necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012.
CAPITOLUL V
Drepturile persoanelor condamnate Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate Art. 56. - (1) Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate nu poate fi îngrădită decât în limitele și în condițiile prevăzute de Constituție și lege. (2) Împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege, luate de către administrația penitenciarului, persoanele condamnate pot face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoștință de măsura luată. (3) Persoana condamnată este ascultată, în mod obligatoriu, la locul de deținere, de judecătorul de supraveghere a privării de libertate.
(4) În cazul în care persoana condamnată este transferată la un alt penitenciar, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate asculta persoana în cauză, în condițiile art. 29, sau poate solicita ascultarea acesteia de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la noul loc de deținere, care înaintează declarația luată. (5) Judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate proceda la ascultarea oricărei altei persoane din sistemul penitenciar, în vederea aflării adevărului.
(6) Judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluționează plângerea, prin încheiere motivată, în termen de 15 zile de la primirea acesteia și pronunță una dintre următoarele soluții: a) admite plângerea, în tot sau în parte, și dispune anularea sau modificarea măsurii luate de către administrația penitenciarului ori obligă administrația penitenciarului să ia măsurile legale care se impun; b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată, rămasă fără obiect, tardivă sau inadmisibilă, după caz; c) ia act de retragerea plângerii. (7) Încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate se comunică persoanei condamnate și administrației penitenciarului, în termen de 3 zile de la data pronunțării acesteia.
(8) Competența de soluționare a plângerii aparține judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la penitenciarul care a dispus măsurile cu privire la exercitarea drepturilor. (9) Împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată și administrația penitenciarului pot formula contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii. (10) Contestațiile se depun la judecătorul de supraveghere a privării de libertate care a pronunțat încheierea. (11) Contestațiile se înaintează judecătoriei, împreună cu dosarul cauzei, în termen de două zile de la primirea acestora. (12) Dispozițiile art. 39 alin. (14)-(19) se aplică în mod corespunzător.
Dreptul la hrană, ținută, cazarmament și condiții minime de cazare Art. 80. - Persoanelor condamnate li se asigură dreptul la hrană, ținută, cazarmament și condiții minime de cazare, conform art. 48-50. Codul de procedură penală Titlul V Executarea hotărârilor penale Capitolul IV Dispoziții comune Art. 597. - Procedura la instanța de executare (1) Când rezolvarea situațiilor reglementate în prezentul titlu este dată în competența instanței de executare, președintele completului de judecată dispune citarea părților interesate și, în cazurile prevăzute la art. 90, ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu. La judecarea cazurilor de întrerupere a executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață se citează și administrația penitenciarului în care execută pedeapsa condamnatul.
(2) Condamnatul aflat în stare de detenție sau internat într-un centru educativ este adus la judecată. (2 1 ) Condamnatul aflat în stare de detenție sau internat într-un centru educativ poate participa la judecată în vederea rezolvării situațiilor reglementate în prezentul titlu și prin intermediul videoconferinței, la locul de deținere, cu acordul său și în prezența apărătorului ales sau numit din oficiu și, după caz, și a interpretului. (3) Participarea procurorului este obligatorie. (4) După ascultarea concluziilor procurorului și a părților, instanța se pronunță prin sentință. (5) Dispozițiile cuprinse în titlul III al părții speciale privind judecata care nu sunt contrare dispozițiilor prezentului capitol se aplică în mod corespunzător.
(6) Dispozițiile alin. (1)-(5) se aplică și în cazul în care rezolvarea uneia dintre situațiile reglementate în prezentul titlu este dată în competența instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere. În acest caz, soluția se comunică instanței de executare. (7) Hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare. (8) Judecarea contestației la hotărârea primei instanțe se face în ședință publică, cu citarea persoanei condamnate. Condamnatul aflat în stare de detenție sau internat într-un centru educativ este adus la judecată. Participarea procurorului este obligatorie.
Decizia instanței prin care se soluționează contestația este definitivă. Prevederile alin. (5) se aplică în mod corespunzător. Art. 598. - Contestația la executare (1) Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei. (2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.
În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală Prin Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 2 iulie 2018, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că "în interpretarea dispozițiilor art. 55 1 din Legea nr. 254/2013, pentru determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancționator de la art. 104 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (1) din Codul penal, trebuie recalculată, începând cu data de 24.07.2012 - perioada executată efectiv din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă liberarea condiționată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor calculate ca executate în considerarea condițiilor de detenție necorespunzătoare." Prin Decizia nr. 15 din 26 septembrie 2018 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 975 din 19 noiembrie 2018, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că "în interpretarea dispozițiilor art. 43 alin. (1) și (5) din Codul penal, prin pedeapsa «executată sau considerată ca executată», ce constituie primul termen al recidivei, se are în vedere pedeapsa recalculată ca urmare a aplicării art. 55 1 din Legea nr. 254/2013".
Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorul- raportor și dispozițiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reține următoarele: Dispozițiile art. 55 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, cu modificările și completările ulterioare, introduse prin Legea nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017, reglementează o măsură compensatorie în favoarea persoanelor care au executat pedepse ori măsuri preventive privative de libertate în condiții necorespunzătoare, prin cazarea în centre de detenție ori de reținere și arestare preventivă lipsite de condițiile impuse de standardele europene. În esență, această măsură presupune considerarea ca executate, suplimentar, a 6 zile din pedeapsa aplicată pentru fiecare 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare începând cu 24.07.2012, cu consecințe asupra cuantumului pedepsei executate efectiv și, implicit, asupra restului de pedeapsă rămas neexecutat, în ipoteza liberării condiționate. Prin Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 55 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, pentru determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancționator de la art. 104 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (1) din Codul penal, trebuie recalculată, începând cu data de 24.07.2012, perioada executată efectiv din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă liberarea condiționată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor calculate ca executate în considerarea condițiilor de detenție necorespunzătoare. Din considerentele acestei decizii rezultă că în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 55 1 alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal intră nu doar persoanele aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a acestor dispoziții legale, care au vocația de a beneficia de liberarea condiționată, ci și persoanele care au fost liberate condiționat anterior acestui moment. Deși această decizie are în vedere determinarea restului rămas neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară în vederea aplicării tratamentului sancționator în caz de recidivă postcondamnatorie, ceea ce presupune, ca situație premisă, existența unui proces penal pendinte, considerentele deciziei sunt deopotrivă aplicabile, pentru identitate de rațiune, și persoanelor aflate în executarea unor pedepse rezultante în cuprinsul cărora se regăsește, cumulat cu pedeapsa aplicată pentru o nouă infracțiune, un rest rămas neexecutat dintr-o pedeapsă pentru care aceste persoane au beneficiat de liberare condiționată anterior intrării în vigoare a dispozițiilor art. 55 1 alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal și Deciziei nr. 7 din 26 aprilie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Într-o asemenea ipoteză, recalcularea părții executate efectiv din pedeapsa anterioară, prin luarea în considerare a zilelor compensatorii acordate pentru executarea acesteia în condiții de detenție necorespunzătoare, va avea ca efect reducerea restului rămas neexecutat și, prin aceasta, reducerea pedepsei rezultante definitiv aplicate, în condițiile în care restul neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară s-a adăugat la pedeapsa stabilită pentru noua infracțiune. În aceste condiții, în ipoteza analizată, zilele considerate ca executate, ca măsură compensatorie prevăzută de art. 55 1 alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, intră în sfera noțiunii de "cauză de micșorare a pedepsei" în accepțiunea art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, iar cererile condamnaților având ca obiect acordarea zilelor compensatorii pentru restul neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară urmează a fi analizate prin prisma dispozițiilor legale referitoare la contestația la executare. În consecință, având în vedere dispozițiile art. 598 alin. (2) din Codul procedură penală raportat la dispozițiile art. 597 alin. (1) și (6) din Codul de procedură penală, competența de soluționare a unor asemenea cereri formulate în faza de executare a pedepsei aparține instanței de executare sau instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere. În privința atribuțiilor judecătorului de supraveghere a privării de libertate, acestea sunt strict reglementate în art. 9 alin. (2) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, iar între ele nu se regăsește și aceea de a soluționa cererile prin care condamnații solicită acordarea zilelor compensatorii, în ipoteza analizată. Este adevărat că potrivit art. 9 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluționează plângerile deținuților privind exercitarea drepturilor prevăzute de lege, între care se află și dreptul la condiții minime de cazare (art. 80 teza finală din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal). Încălcarea acestui drept de către administrația penitenciarului, datorată însă condițiilor obiective ale locului de deținere, nu poate face obiectul plângerii adresate judecătorului de supraveghere a privării de libertate, în condițiile art. 9 alin. (2) lit. a) și art. 56 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, ci conduce la reducerea pedepsei executate în condiții necorespunzătoare, în baza mecanismului compensatoriu prevăzut de art. 55 1 din aceeași lege și aplicat conform art. II-VI din Legea nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Dispozițiile art. 55 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, care reglementează "compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare", se regăsesc în titlul III, cap. IV al legii menționate referitor la "Condițiile de detenție", în timp ce "Drepturile persoanelor condamnate" fac parte din cap. V al aceleiași legi. În accepțiunea legii, "compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare" nu este un drept, ci o măsură compensatorie pentru încălcarea unui drept, aplicată în temeiul legii, iar nu ca urmare a procedurii desfășurate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în condițiile art. 56 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Întrucât "compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare" nu se regăsește în categoria drepturilor persoanelor condamnate, nu există un temei legal pentru stabilirea competenței judecătorului de supraveghere a privării de libertate în soluționarea cererilor prin care persoana privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 55 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. De altfel, așa cum rezultă explicit din dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, atribuțiile judecătorului de supraveghere a privării de libertate au caracter administrativ sau, după caz, administrativ-jurisdicțional. Or, având în vedere cele expuse anterior privind natura juridică a zilelor considerate ca executate, ca măsură compensatorie prevăzută de art. 55 1 alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, incidența unei cauze de micșorare a pedepsei nu poate fi analizată în procedura administrativ-jurisdicțională prevăzută de art. 56 raportat la art. 9 alin. (2) lit. a) din aceeași lege. În considerarea celor expuse, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 55 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, competența soluționării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 55 1 din Legea nr. 254/2013 pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară și care se regăsește în pedeapsa în a cărei executare se află revine instanței de executare sau instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere, pe calea contestației la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală. În consecință, în temeiul art. 473 și 474 din Codul de procedură penală,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii D E C I D E: Admite recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 55 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, modificată prin Legea nr. 169/2017, stabilește următoarele: Competența soluționării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 55 1 din Legea nr. 254/2013 pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară și care se regăsește în pedeapsa în a cărei executare se află revine instanței de executare sau instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere, pe calea contestației la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală. Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 martie 2019.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
ILIE IULIAN DRAGOMIR
Magistrat-asistent, Simona Dănăilă
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.