ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1892/2018

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1892/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 9455 din data de 3 octombrie 2017, Judecătoria Brașov a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în favoarea Tribunalului Brașov, având în vederea evaluarea obiectului litigiului (suma de 1.025.553 RON - pentru imobilele clădiri și suma de 314.424 RON - pentru terenuri).

Prin sentința civilă nr. 12/S din data de 25 ianuarie 2018, Tribunalul Brașov, secția I civilă a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român.

A respins acțiunea civilă formulată de reclamanta A., ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a declarat apel.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 11 aprilie 2018, fiind repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru CF 5.

Prin rezoluția completului din data de 16 aprilie 2018, s-a fixat termen la data de 17 mai 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs.

La termenul de judecată din data de 17 mai 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea apelului, în raport de dispozițiile art. 96 pct. 2 C. proc. civ., coroborate cu art. 5 alin. (3) și art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Analizând excepția, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Calea de atac intitulată "apel" este exercitată împotriva sentinței nr. 12/S din data de 25 ianuarie 2018 pronunțată în primă instanță de Tribunalul Brașov, secția I civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 96 pct. 2 C. proc. civ., Curțile de apel judecă: (...) 2. ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în primă instanță.

În conformitate cu dispozițiile art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor anterior menționate din C. proc. civ., rezultă că curtea de apel este instanța competentă să soluționeze apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în primă instanță, în timp ce Înaltei Curți îi revine competența de soluționare a recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate în apel de curtea de apel.

Cum hotărârea supusă analizei a fost pronunțată de către tribunal în primă instanță, în aplicarea dispozițiilor legale ce determină competența instanțelor judecătorești după materie, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a apelului declarat împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță către Tribunalul Brașov revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Brașov, instanță în favoarea căreia Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ., urmează a declina competența de soluționare a cauzei.

Declină competența de soluționare apelului declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 12/S din data de 25 ianuarie 2018 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Brașov.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17.05.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-03-28
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1119/2018
ția Județeană a Finanțelor Publice Brașov, pentru Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ce au fost transmise, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție prin adresa din data de 23 februarie 2018 a Tribunalului Brașov
ÎCCJ 2018-03-20
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 898/2018
țiunea având ca obiect acțiune în răspundere delictuală, formulată de reclamanta Statul Roman, prin ANAF, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, în contradictoriu cu pârâtul A. Soluția primei instanțe a fost menținută pri
ÎCCJ 2018-05-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1867/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1364 din 18 mai 2017, Judecătoria Tulcea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință,
ÎCCJ 2018-03-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 852/2018
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 837 din 28 iunie 2016, Judecătoria Făgăraș a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Administrația
ÎCCJ 2018-05-09
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1668/2018
ă, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. A obligat pârâtul la plata sumei de 70.000 RON către reclamantă și la plata sumei de 4.505 RON, cheltuieli de judecată către recla
Sursă