ÎCCJ, decizie (scj.ro #142102)

Acțiunea disciplinară Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară, Inspecția Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pârâtului X., judecător în cadrul Judecătoriei Y., cu privire la săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) și art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constând în atitudini nedemne în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu față de colegi, celălalt personal al instanței, inspectori judiciari, avocați, experți, martori, justițiabili ori reprezentanții altor instituții și, respectiv, exercitarea funcției cu gravă neglijență . În drept, Inspecția Judiciară și-a întemeiat acțiunea disciplinară pe dispozițiile art. 98 - 101 din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată și pe cele ale art. 44 - 46 din Legea nr. 317/2004, republicată și modificată.

Soluția instanței de disciplină Prin Hotărârea nr. 6 J din 28.03.2017, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii – Secția pentru judecători în materie disciplinară, s-a admis în parte acțiunea disciplinară și, în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a aplicat pârâtului X. - judecător în cadrul Judecătoriei Y., sancțiunea disciplinară constând în suspendarea din funcție pe o perioadă de 3 luni, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din același act normativ. Totodată, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea disciplinară exercitată pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II a raportat la art. 99 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Cu privire la abaterea prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instanța disciplinară a reținut, în esență, că faptele pârâtului judecător, astfel cum au fost redate în acțiunea disciplinară cu referire la atitudinea adoptată pe parcursul desfășurării ședinței de judecată din data de 8 iulie 2016 și cum rezultă din ansamblul probelor administrate, întrunesc elementele constitutive impuse de textul legal menționat pentru atragerea răspunderii disciplinare. Referitor la abaterea prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a raportat la art.99 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instanța de disciplină a reținut, în esență, că, raportat la particularitățile speței, nu se poate stabili existența unei nesocotiri, sub forma gravei neglijențe, a normelor de drept procesual, în condițiile în care, titularul acțiunii disciplinare pune în discuție însuși modul de interpretare și aplicare a unor norme de drept de către magistrat și, implicit, raționamentul logico-juridic al acestuia, aspecte care nu pot forma obiectul unei verificări disciplinare, putând fi cenzurate doar în cadrul căilor de atac expres prevăzute de lege. La individualizarea sancțiunii, s-au avut în vedere împrejurările, gravitatea concretă, consecințele faptelor săvârșite de magistratul în cauză. Sub aspectul gravității deosebite a faptei, s-a reținut ca fiind relevantă împrejurarea că atitudinea manifestată de pârât în respectiva ședință de judecată a ajuns la cunoștința publicului, fiind intens mediatizată în presa locală și națională și atrăgând un cert prejudiciu de imagine, credibilitate și reputație.

Cererea de recurs Împotriva Hotărârii nr. 6/J/2017, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii – Secția pentru judecători în materie disciplinară, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din Codul de procedură civilă, a declarat recurs pârâtul X. Chiar dacă nu în mod explicit, recurentul a criticat soluția dată acțiunii disciplinare exclusiv cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr.303/2004, învederând, în esență, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia. Cu referire punctuală la situația factuală reținută din această perspectivă în hotărâre, respectiv, la particularitățile concrete ale cauzei penale examinate și la modul în care a condus dezbaterile în acea cauză în ședința de judecată din data de 8.07.2014, autorul recursului a susținut legalitatea măsurilor pe care le-a dispus în dosar și a arătat, în esență, că, atât prin întreaga sa atitudine, cât și prin măsurile dispuse, nu a făcut altceva decât să respecte dispozițiile procedurale incidente. Consideră recurentul că instanța de disciplină s-a subrogat în atribuțiile judecătorului de caz și a redat sau a interpretat în mod incorect comportamentul său, fără a indica probele în dovedirea faptei sau a vinovăției și dispozițiile legale încălcate și fără a avea în vedere și atitudinea procesuală a celorlalți participanți la actul de justiție. Magistratul a menționat că, în speța penală de referință, a existat, într-adevăr, o stare de tensiune a părților, care, însă, nu-i poate fi imputată, cum nu i se poate reproșa nici lipsa de sensibilitate, deoarece judecătorul cauzei trebuie să soluționeze cauza imparțial și detașat de aspectele emoționale ale pricinii. Tot astfel, s-a arătat că a existat și o provocare a sa la manifestările reproșate, generată de înverșunarea avocaților părților împotriva sa. Cât privește dialogul pe care l-a avut cu părțile și cu avocații, apreciază că acesta s-a impus pentru respectarea principiului contradictorialității și s-a realizat în limitele procedurale și regulamentare. Recurentul apreciază că, în mod greșit, s-a stabilit existența urmărilor prejudiciabile ale faptei imputate, în condițiile în care, pe de o parte, nu s-a dovedit, în opinia sa, existența unei atitudini defăimătoare în ședință și nici în afara acesteia (discuțiile fiind purtate în mod public, în sală), iar, pe de altă parte, minorii nu au fost prezenți la dezbateri. S-a mai susținut prin recurs că instanța nu a analizat și nu a acordat semnificația cuvenită nici procesului-verbal întocmit de inspectorii judiciari la data de 22.07.2016, cu ocazia verificărilor directe efectuate la sediul judecătoriei, invocat în apărare, în care s-a consemnat faptul că „ președintele completului de judecată a condus ședința de judecată într-o manieră echilibrată, calmă și echidistantă " și că „ în cauzele apelate anterior dosarului nr. x/212/2014, dezbaterile s-au desfășurat fără a se remarca incidente”. În concluzie, recurentul a solicitat „ interpretarea cu bună credință ” a dispozițiilor legale în baza cărora a fost sancționat, admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii disciplinare exercitate împotriva sa.

Apărările intimatei Intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, solicitând punctual și motivat, în esență, în principal, în temeiul art. 489 alin. (l) și (2), cu aplicarea art. 486 alin. (3) teza întâi din Codul de procedură civilă, constatarea nulității cererii de recurs, întrucât aceasta nu ar fi motivată potrivit exigențelor procedurale, iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, hotărârea atacată fiind legală și temeinică. 5.Procedura derulată în recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din codul menționat. Având în vedere că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 din Codul de procedură civilă, precum și condițiile de admisibilitate, conform prevederilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, prin încheierea din data de 13.11.2017, în acord cu concluziile raportului, completul de filtru a respins, ca nefondată, excepția nulității cererii de recurs, invocată de intimata Inspecția Judiciară și a admis în principiu recursul dedus judecății.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurent, cu apărările intimatei, precum și cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce urmează. Pentru angajarea răspunderii disciplinare a recurentului, instanța de disciplină a reținut că, prin atitudinea adoptată pe parcursul desfășurării ședinței de judecată din data de 8.07.2016, judecătorul X. a depășit cadrul legal de desfășurare a procesului penal, întrucât a inițiat și a menținut un dialog cu un avocat, manifestând o atitudine amuzată, improprie caracterului solemn al ședinței de judecată, făcând aprecieri nepotrivite cu privire la calitatea și conținutul memoriilor depuse la acel termen de părțile civile, memorii care vizau demersul părinților de a determina instanța să revină asupra măsurii de audiere a minorilor. De asemenea, s-a stabilit că, în timpul aceleiași ședințe de judecată, magistratul a inițiat, cu fiecare dintre părțile civile, discuții directe, care au căpătat aspectul unui veritabil interogatoriu la care au fost supuși părinții minorilor cu privire la care, anterior, completul de judecată dispusese audierea. Instanța de disciplină a considerat că maniera în care pârâtul judecător a condus respectiva ședință de judecată, din perspectiva discuțiilor neprocedurale avute cu părțile civile și cu avocații acestora, a fost de natură a afecta solemnitatea ședinței. S-a subliniat că ședința de judecată din data de 8.07.2017 s-a desfășurat pe fondul unor tensiuni determinate de măsura dispusă anterior de judecător cu privire la audierea minorilor, astfel încât, procedând în modalitatea arătată, pârâtul nu a făcut decât să amplifice această stare, generând discuții conflictuale, care au avut un impact negativ asupra imaginii judecătorului și a justiției în general. Secția pentru judecători a mai reținut că modalitatea de interpelare a părților civile și a avocaților acestora în ședința de judecată, precum și susținerea unui dialog judecător – avocat - părți civile, fără relevanță juridică, ci doar cu intenția de a șicana și de a evidenția eventualele greșeli de drept material sau procesual ale acestora, insistând că instanța este suverană în luarea unei decizii, se circumscriu laturii obiective ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr.303/2004. Primul motiv de recurs, invocat generic, vizează lipsa motivelor pe care se întemeiază soluția instanței de disciplină, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă . Potrivit acestui text legal, casarea unei hotărâri se poate cere atunci „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei” . Aspectele expuse de recurent nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de norma procedurală menționată, fiind contrazise de conținutul hotărârii. Examinând modul în care instanța de disciplină a analizat pe fond acțiunea disciplinară și apărările recurentului, Înalta Curte constată că hotărârea atacată respectă atât prevederile art. 425 din Codul de procedură civilă, cât și dispozițiile art. 50 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privitoare la: descrierea faptelor, încadrarea juridică a acestora, temeiul de drept al aplicării sancțiunii, la sancțiunea aplicată și la motivele care au stat la baza aplicării acesteia, precum și la motivele pentru care au fost înlăturate apărările pârâtului judecător, astfel încât nu se poate reține o nemotivare a acesteia. Susținerea recurentului, în sensul că nu au fost indicate dispozițiile legale încălcate, este lipsită de fundament, întrucât, în cuprinsul hotărârii atacate, s-a reținut în mod explicit că atitudinea și comportamentul magistratului contravin dispozițiilor art. 4 alin. (1) și art. 90 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, art. 5 alin.(2) lit. d) și e) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, art. 14 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor și nu corespund nici Avizului nr. 3 din 19 noiembrie 2002 emis de Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni și nici Declarației privind etica judiciară de la Londra din 2010. Chiar și eventualele ipoteze privind motivarea contradictorie sau străină cauzei sunt contrazise de conținutul hotărârii Secției pentru judecători, în care se regăsesc considerentele care susțin soluția instanței de disciplină, cu referire punctuală la aspectele invocate în apărare, ca și argumentele pentru care acestea au fost înlăturate ca neconcludente, expunerea fiind logică și coerentă, precum și în acord cu normele legale incidente. De asemenea, din conținutul hotărârii, se constată că faptele au fost examinate prin prisma împrejurărilor rezultate din materialul probator administrat, fiind avute în vedere aspecte esențiale pentru pronunțarea soluției, astfel încât, nu este incident nici cazul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă, motivarea corespunzătoare permițând verificarea conformității hotărârii atacate, cu legea. Și în ceea ce privește criticile expuse, chiar dacă nu în mod explicit, prin prisma ipotezei de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă , Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt neîntemeiate. În ceea ce privește fapta prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, legiuitorul a stabilit că reprezintă abatere disciplinară „ atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu față de colegi, celălalt personal al instanței sau parchetului în care funcționează, inspectori judiciari, avocați, experți, martori, justițiabili ori reprezentanții altor instituții ”. Potrivit dispozițiilor art. 104 din Legea nr. 161/2003: „ magistraților le este interzisă orice manifestare contrară demnității funcției pe care o ocupă ori de natură să afecteze imparțialitatea sau prestigiul acesteia”. Aceste dispoziții se completează cu cele ale art. 4 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, să respecte Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor. În acest context, se impun a fi reținute dispozițiile art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, conform cărora: „ Judecătorii și procurorii sunt datori să se abțină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcție și în societate” . De altfel, în Codul deontologic aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005, un întreg capitol reglementează „ Demnitatea și onoarea profesiei de judecător sau procuror”. Din interpretarea literală, sistematică și teleologică a tuturor textelor normative mai sus menționate, rezultă că modelarea statutului disciplinar al magistraților, integrat statutului profesional al acestora, implică respectarea obligației de a avea o comportare corectă, demnă și rezervată, de natură a menține neștirbit prestigiul justiției, responsabilitatea în menținerea imaginii justiției și a statutului magistratului fiind o îndatorire profesională. În speță, i se impută recurentului atitudinea inadecvată caracterului solemn al ședinței de judecată și comportamentul nepotrivit pe care le-a manifestat în ședință publică, la două termene, în timp ce judeca o cauză penală. Cu just temei, pe baza materialul probator administrat, instanța de disciplină a dedus existența laturii obiective a abaterii în discuție, fiind demonstrat fără dubiu că, în timpul soluționării dosarului nr. x/212/2014, recurentul judecător a avut un comportament inadecvat față de persoanele vătămate și față de avocații acestora, făcând aprecieri nepotrivite și înțelegând să își impună punctul de vedere prin inițierea unui dialog fără relevanță juridică, perceput ca un veritabil interogatoriu, cu fiecare dintre părțile civile prezente (părinți ai minorilor), insistând cu privire la aducerea minorilor în fața instanței, fără să manifeste grijă și considerație față de sentimentele acestora, fapt ce a fost de natură a induce dubiul cu privire la preocuparea magistratului de a asigura respectarea intereselor minorilor sub aspectul unei audieri care să nu-i afecteze emoțional. Din această perspectivă și având în vedere că relativ la abaterea prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II a raportat la art.99 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 acțiunea disciplinară a fost respinsă, se vor înlătura, ca lipsite de relevanță, mențiunile recurentului privind preocuparea pentru respectarea dispozițiilor procedurale, aspect ce nu a fost analizat sau contestat, fapta ce a condus la sancționarea sa constând în nerespectarea obligațiilor de a manifesta calm, răbdare, politețe și imparțialitate față de justițiabili, martori, avocați și alte persoane, în timpul exercitării atribuțiilor profesionale, precum și de a se abține de la orice comportament, act sau manifestare, de natură să altereze încrederea în imparțialitatea sa. Dat fiind că toate criticile formulate vizează exclusiv abaterea prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, semnificativ pentru soluționarea recursului pendinte nu este dacă măsurile dispuse de judecător au fost sau nu legale, ci dacă atitudinea și comportamentul domnului judecător au corespuns standardelor profesionale. Nu se poate reține, în sensul propus de autorul recursului, că judecătorul ar fi fost provocat de către avocații părților și că discuția respectivă s-ar fi impus în context procedural, pentru asigurarea solemnității ședinței de judecată, deoarece, așa cum s-a expus, nu se reproșează magistratului demersul procedural în sine, care, în situația în care ar fi fost exercitat într-o manieră indiscutabilă de calm, răbdare, politețe, rezervă și imparțialitate, nu putea constitui element material al unei abateri disciplinare. Nu are semnificația acordată de autorul recursului nici procesul-verbal întocmit de inspectorii judiciari la data de 22.07.2016, cu ocazia verificărilor directe efectuate la sediul judecătoriei, în care s-a consemnat într-un anume context că „ președintele completului de judecată a condus ședința de judecată într-o manieră echilibrată, calmă și echidistantă " și că „în cauzele apelate anterior dosarului nr. x/212/2014, dezbaterile s-au desfășurat fără a se remarca incidente , pentru că aceste aspecte excedează obiectul cenzurii în speță, acțiunea disciplinară vizând atitudinea și comportamentul judecătorului manifestate în timpul dezbaterilor de la termenul din 8 iulie 2016. Ca atare, se impune a se considera că fapta în discuție, sub aspectul laturii obiective, întrunește cerințele prevăzute de textul legal incriminator mai sus menționat. Nici în privința existenței laturii subiective, concluzia instanței disciplinare nu este criticabilă, Secția pentru judecători deducând în mod corect, din interpretarea întregului context factual conturat de probele administrate, existența intenției indirecte, întrucât atitudinea psihică a judecătorului a fost aceea de a fi prevăzut și acceptat rezultatele faptelor sale, chiar dacă nu le-a urmărit. Ca atare, și în ceea ce privește latura subiectivă, se constată că Secția pentru judecători în materie disciplinară a reținut corect vinovăția recurentului pârât, redarea exactă a conținutului dialogului judecătorului cu părțile dovedind existența elementului intențional, volitiv, de natură a atrage răspunderea disciplinară. Consecința imediată și directă a acestei conduite, pe care recurentul încearcă să o minimalizeze, constă în deteriorarea încrederii și a respectului față de funcția de magistrat, cu consecința afectării imaginii și prestigiului justiției, ca sistem și serviciu public. Aprecierile personale ale judecătorului recurent, cu privire la lipsa urmărilor imediate ale conduitei sale, sunt, pe de o parte, în contradicție cu opiniile exprimate atât de către participanții la actul de justiție, cât și de către mass-media, replicile și comportamentul magistratului fiind prezentate și dezbătute public. Pe de altă parte, aceste aprecieri sunt irelevante, întrucât răspunderea disciplinară a judecătorului derivă din exigența de care acesta trebuie să dea dovadă prin comportamentul său, atât în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cât și în afara acestora, respectiva exigență fiind stabilită în temeiul unor aspecte obiective și nu pe baza evaluărilor personale. Conținutul articolului apărut pe site-ul www(…)ro în data de 11.07.2016 confirmă nu numai starea de fapt corect reținută de instanța de disciplină, dar și îndoielile create cu privire la probitatea judecătorului, la lipsa de părtinire a acestuia, precum și deteriorarea imaginii justiției, a încrederii și a respectului opiniei publice față de funcția de magistrat și de eficiența sistemului judiciar. Aspectele ce vizează aprecierile pozitive ale activității profesionale a recurentului, în susținerea cărora s-au depus înscrisuri, nu pot înlătura caracterul culpabil al faptei ce-i este imputată. În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, susținerile recurentului-pârât nu pot atrage aplicarea unei sancțiuni mai puțin aspre. În contextul examinat, se constată că, la individualizarea sancțiunii, s-au respectat pe deplin criteriile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, precum și principiul proporționalității și gradualității, dându-se o corectă valență caracterului grav al faptei, în raport cu care, aspectele pozitive privitoare la propria carieră profesională nu pot să-l îndreptățească pe recurentul-pârât la aplicarea unei sancțiuni mai ușoare. Cu pregătirea profesională meritorie pe care o invocă, magistratul în cauză ar fi trebuit să cunoască și să respecte obligațiile legale și deontologice care incumbă statutului de judecător. Se constată, așadar, pe de o parte, că faptele reproșate recurentului judecător intră în sfera de reglementare a dispozițiilor art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, după cum în mod just și cu bună-credință, a fost reținut de către instanța de disciplină, prin hotărârea atacată fiind reliefate corect existența faptelor, a conduitei ilicite, a vinovăției, a urmărilor prejudiciabile și a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și rezultatul produs, ceea ce susține legalitatea încadrării lor în abaterea disciplinară prevăzută de textul legal menționat iar, pe de altă parte, că sancțiunea a fost judicios aplicată. Prin urmare, în baza dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul.