ÎCCJ, decizie (scj.ro #122531)

Contract de asociere în participațiune încheiat cu încălcarea limitelor capacității de folosință a persoanei juridice. Consecințe

Cuprins pe materii : Drept comercial. Contracte

Index alfabetic : acțiune în constatare

-          nulitate absolută

-          capacitate de folosință

-          principiul specialității capacității de folosință

Legea nr. 69/2000, art. 79 alin. (1), art. 80 alin. (10)

H.G. nr. 759/2003, art. 17

Decretul nr. 31/1954, art. 34

Legea nr. 71/2011, art. 3, art. 4, art. 102 alin. (1)

O persoană juridică poate dobândi drepturi și asuma obligații, indiferent de natura și izvorul lor, însă în limitele stabilite de lege, limitele capacității de folosință a persoanei juridice fiind circumscrise scopului pentru care aceasta este constituită.

Sunt încălcate limitele capacității de folosință în cazul încheierii de către o persoană juridică - instituție publică - a unui contract de asociere în participațiune, care nu servește la realizarea obiectului său de activitate și a scopului pentru care a fost înființată, prin care a fost stabilită posibilitatea transferului unei părți însemnate din baza sa materială către celălalt asociat - societate comercială, fără a se ține seama de dispozițiile legale care reglementează destinația și regimul juridic al bunurilor sale de care mu poate dispune liber, precum o persoană juridică cu capital privat, fiind corectă soluția instanței de anulare a contractului astfel încheiat.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1578 din 9 iunie 2015

Notă

: Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice a fost abrogat de art. 230 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 71/2011 la data de 1 octombrie 2011.

Prin sentința civilă nr. 2488 din 25.03.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a civilă s-au respins excepția lipsei de interes și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârâta M.M. SRL, ca neîntemeiate.

S-a admis cererea principală, astfel cum a fost precizată formulată de reclamantul-pârât Ministerul Tineretului și Sportului în contradictoriu cu pârâții Complexul Sportiv Național „L.M.” și SC M.M. SRL și, pe cale de consecință:

S-a constatat nulitatea absolută a contractului de asociere nr. 3459/19.08.1992 încheiat între Completul Sportiv Național „L.M.” și SC M.M. SRL astfel cum a fost modificat la data de 10.03.2006.

S-a respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 400 din 25.10.2013, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă, s-a admis apelul pârâtei SC M.M. SRL, s-a anulat sentința civilă nr. 2488/25.03.2013 pronunțată de Tribunalul București și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Decizia pronunțată în apel privind anularea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare a reținut, în esență, că prima instanță s-a pronunțat atât asupra excepțiilor invocate, în sensul respingerii acestora, dar și asupra fondului cauzei, fără ca acesta să fi fost pus în dezbaterea contradictorie a părților și fără ca, în prealabil, să fi fost acordat părților cuvântul asupra probelor pe care înțeleg să le administreze în susținerea pozițiilor procesuale.

În rejudecarea cauzei, Tribunalul a disjuns cererea reconvențională prin încheierea din 29.05.2014.

Prin sentința civilă nr. 3022 din 12.06.2014 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a civilă s-a admis acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Tineretului și Sportului în contradictoriu cu pârâții Complexul Sportiv Național L.M. și SC M.M. SRL.

Pe cale de consecință, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de asociere în participațiune nr. 3459/19.08.1992 astfel cum a fost modificat în forma unică și actualizată la 10.03.2006, încheiat între Complexul Sportiv Național „L.M.” și SC M.M. SRL.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut, în esență, următoarele considerente:

Contractul de asociere în participațiune este încheiat cu încălcarea principiului specialității capacității de folosință a pârâtului Complexul Sportiv Național „L.M.” care, deși are ca scop administrarea bazei materiale destinate cu prioritate pregătirii loturilor naționale și olimpice, precum și organizarea competițiilor sportive la nivel național și internațional, a încheiat contractul de asociere cu SC M.M. SRL, aducând în asociere imobilele – teren și construcții, cu o suprafață totală de 7650 mp, în scopul exploatării acestora.

S-a reținut că, potrivit art. 7 din contract, la împlinirea termenului contractual sau în orice altă situație în care contractul se desființează, mai înainte de împlinirea duratei acestuia, indiferent de cauză sau de culpă, SC M.M. SRL rămâne proprietara tuturor construcțiilor noi și a celor modificate, îmbunătățite ori amenajate de către ea, având drept de superficie asupra terenului aferent, căilor de acces pentru clienți, pentru aprovizionare ori pentru parcare.

S-a relevat și art. 13 din contract referitor la prelungirea duratei contractului, de drept, pe o perioadă de încă 25 ani. Instanța de fond a motivat că, prin contractul de asociere în participațiune s-a urmărit schimbarea destinației imobilului din cantină pentru sportivi în restaurant, cu consecința lipsirii activității sportive de o bază materială importantă pe o perioadă de timp îndelungată, la finele căreia se transferă proprietatea construcțiilor noi sau îmbunătățite către societatea comercială cu o sultă modică.

Instanța de fond a mai reținut și caracterul ilicit al cauzei actului juridic - contractul de asociere în participațiune, întrucât lipsește contraprestația pârâtei SC M.M. SRL și încălcarea prevederilor art. 79 și 92 din Legea nr. 69/2000 a educației fizice și sportului referitoare la schimbarea destinației sau desființarea unor baze sportive.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a declarat apel pârâta SC M.M. SRL.

Prin decizia nr. 1177 din 28.11.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă, s-a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă SC M.M. SRL în contradictoriu cu intimatul-reclamant Ministerul Tineretului și Sportului și intimatul-pârât Complexul Sportiv Național „L.M.”.

S-a schimbat, în tot, sentința apelată în sensul că:

S-a respins acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Tineretului și Sportului în contradictoriu cu pârâții SC M.M. SRL și Complexul Sportiv Național ”L.M.”, ca neîntemeiată.

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de apel și-a fundamentat decizia pe următoarele considerente:

Critica privind greșita disjungere a cererii reconvenționale nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 287 C. proc. civ. pentru că vizează o măsură administrativă necenzurabilă în calea de atac.

Critica referitoare la obligația de plată a taxei judiciare de timbru în sarcina reclamantei s-a reținut a fi neîntemeiată pentru că, pe de o parte, legea permite reclamantului să continue judecata, chiar dacă nu a achitat taxa judiciară de timbru, câtă vreme instanța sesizată a omis a-i reține în sarcină obligația de timbrare. Pe de altă parte, Curtea nu a considerat necesar să rețină obligația de plată a taxei judiciare de timbru întrucât cererea este scutită de plata taxei de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997.

În ceea ce privește soluția de respingere a autorității de lucru judecat stabilită prin încheierea din 06.03.2014, Curtea a apreciat-o temeinică și legală, iar critica apelantei vădit nefondată. S-a motivat că, în mod corect, a reținut prima instanță că în cauzele înregistrate sub nr. xx580/2002 și nr. xx799/3/2006 nu s-au pus în discuție motivele de nulitate a contractului, invocate în cauza dedusă judecății și, din această perspectivă, nu este îndeplinită condiția triplei identități prevăzute de art. 1201 C. civ., mai exact identitatea de cauză juridică între cele două litigii.

S-a motivat că, în analiza cererii de chemare în judecată sub aspectul tuturor motivelor de nulitate invocate, prima instanță nu a depășit limitele învestirii.

Pe fondul cauzei, Curtea de apel a constatat că, în mod greșit, prima instanță a reținut încălcarea principiului specialității capacității de folosință.

S-a motivat, în acest sens, că încheierea unui contract de asociere în participație nu excede obiectului de activitate al pârâtului Complexul Sportiv Național ”L.M.”, prima instanță făcând o confuzie între acceptarea unor obligații contractuale, care ar fi contrare legii și principiul specialității. Niciodată un contract privat ce încalcă norme imperative nu ar putea fi anulat pentru că părțile nu au respectat principiul specialității, pentru că, niciodată, în obiectul de activitate al unei societăți private nu vor figura activități ilicite, ceea ce ar conduce - în interpretarea primei instanțe - la o neîncălcare a principiului specialității. Pentru aceste considerente, motivul de nulitate întemeiat pe încălcarea principiului specialității nu s-a reținut.

În ce privește cauza pretins ilicită a încheierii contractului, Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 966-968 C. civ. din 1864 - aplicabile în raport de data contractului și a actelor adiționale, cauza se prezumă ca existând și ca fiind licită. Reținerea cauzei ca fiind ilicită înseamnă proba faptului că toate părțile contractante au avut, la momentul încheierii actului, reprezentarea fraudării statului - Ministerul Tineretului și Sportului în consecința acordului lor contractual.

În forma agreată în anul 1992, contractul de asociere nu include nicio clauză atipică; dimpotrivă, toate clauzele agreate sunt clauze standard ale unui contract de asociere.

Faptul că asociatul CSNB primește 20% din încasări, deși în opinia reclamantului ar fi trebuit prevăzut un procent mai mare în considerarea aportului, substanțial, în asociere - nu are nicio relevanță sub aspectul cauzei de nulitate. Niciodată un contract negociat necorespunzător nu va permite contractantului insuficient pregătit repunerea în situația anterioară prin anularea contractului. Legea recunoaște, într-adevăr, nulitatea asocierii întemeiate pe o clauză leonină - art. 1513 C. civ. din 1864 prevede că este nul contractul prin care un asociat își stipulează totalitatea câștigurilor ori prin care s-a stipulat ca unul sau mai mulți asociați să fie scutiți de a participa la pierdere – însă, în speță, se afirmă o simplă disproporție între prestații, ipoteză ce nu poate fi asimilată celei interzise de lege.

A reținut instanța de apel că problema acordului ilicit se pune exclusiv în raport de clauzele acceptate prin Actul adițional înregistrat sub nr. 10972/06.08.2004.

Potrivit art. 2 din actul adițional, art. 7 din contract s-a modificat, iar noua redactare are următorul conținut: „La împlinirea termenului contractual (sau în orice altă situație în care Contractul de asociere se desființează, etc., mai înainte de împlinirea duratei acestuia, indiferent de cauză sau de culpă), Societatea rămâne proprietara tuturor construcțiilor noi, precum și a celor modificate, îmbunătățite ori amenajate de către ea, având drept de superficie asupra terenului aferent acestora, asupra căilor de acces pentru clienți, pentru aprovizionare ori pentru parcare, spații și căi pe care le are și în prezent în folosință, conform actelor adiționale la contract, a acordurilor, a avizelor, a schițelor și planurilor încheiate sau aprobate până în prezent de către CSNB prin reprezentanții săi. Pentru construcțiile vechi, modificate, îmbunătățite ori amenajate de către Societate, aceasta urmează a plăti către CSNB, cu titlu de sultă, o sumă ce urmează a fi stabilită prin expertiză în raport de valoarea contabilă a acestor construcții la data aportării lor în asociere.”

Potrivit art. 254 C. com. (în vigoare la data încheierii acordului - 06.08.2004), ”Participanții nu au niciun drept de proprietate asupra lucrurilor puse în asociațiune, chiar dacă au fost procurate de dânșii.

Cu toate acestea

, întrucât privește raporturile lor între dânșii, asociații

pot

să stipuleze ca lucrurile ce au adus să li se restituie în natură, având dreptul, în caz când restituțiunea nu s-ar putea face, la reparațiunea daunelor suferite. Afară de aceste cazuri, drepturile asociaților se mărginesc în a li se da cont de lucrurile ce au pus în asociațiune și de beneficii și pierderi.”.

Raportat la textul legal instanța de apel reține că legea nu conține nicio dispoziție imperativă și, mai mult chiar, prevede că doar prin excepție (în cazul existenței unui acord al părților) bunurile aportate revin, la sfârșitul asocierii, în patrimoniul asociatului ce deținea anterior asocierii, în proprietate, bunurile.

S-a constatat, totodată, că problema aportării bunurilor de către CSNB a fost tranșată prin Sentința comercială nr. 2464/24.02.2003 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a comercială în dosarul nr. xx580/2002, reținându-se că aportul corespunde dispozițiilor legii.

În consecință, faptul că părțile au stabilit că bunurile revin la finele asocierii nu asociatului ce le-a aportat, ci celuilalt asociat, nu atrage nulitatea acordului contractual. S-a constatat, totodată, că, și apreciindu-se în sens contrar și constatându-se iliceitatea clauzei, nulitatea nu ar putea fi decât parțială - în măsura în care nu se constată că această clauză ar constitui motivul determinant al încheierii contractului. Fiind introdusă printr-un act adițional, adică ulterior, clauza agreată la 06.08.2004 nu putea constitui motiv determinant al asocierii și, în consecință, sub acest aspect, soluția de anulare în tot a contractului s-a considerat a fi vădit nelegală.

În ce privește schimbarea destinației invocată ca motiv de nulitate, s-a motivat că o astfel de schimbare, chiar reală fiind, nu se poate situa temporal în chiar momentul încheierii contractului. Nerespectarea convenției părților ori a dispozițiilor legale (Legea nr. 69/2000, reținută de prima instanță) pe parcursul derulării contractului pune în discuție rezilierea, nicidecum nulitatea acordului contractual. Faptul că acordul încheiat în 1992 nu ar răspunde restricțiilor impuse prin Legea nr. 69/2000 nu determină nulitatea pentru că legea civilă nu retroactivează (art. 1 C. civ.). Situația de fapt, fiind diferită de cea avută în vedere în dosarul nr. xx799/3/2006, soluționat irevocabil prin Decizia civilă nr. 4196/4.11.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a constatat că dezlegările date în acel dosar nu se opun celor reținute mai sus.

Împotriva deciziei pronunțată de Curtea de apel a declarat recurs reclamantul Ministerul Tineretului și Sportului.

Prin cererea de recurs reclamantul a solicitat admiterea căii de atac declarate și modificarea, în tot, a deciziei pronunțate în apel, cu consecința menținerii, ca legală și temeinică, a hotărârii instanței de fond.

A criticat decizia recurată, ca fiind nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 alin. (1) pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat următoarele:

Raportându-se la motivul prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a susținut că instanța de apel a interpretat greșit natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al contractului de asociere nr. 3459/19.08.1992, respectiv forma unică și actualizată din 10.03.2006.

În mod neîntemeiat instanța de apel nu a reținut încălcarea principiului specialității capacității de folosință de către Complexul Sportiv Național „L.M.”, interpretând greșit înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al contractului de asociere nr. 3459/19.08.1992, respectiv forma unică și actualizată încheiată la 10.03.2006.

În acest sens, a învederat că intimatul-pârât Complexul Sportiv Național „L.M.” (denumit în continuare C.S.N. „L.M.”) este o persoană juridică de drept public, iar, prin raportare la dispozițiile art. 34 din Decretul nr. 31/1954, persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înființare sau statut, respectiv „Orice act juridic care nu este făcut în vederea realizării acestui scop este nul”.

A arătat că intimatul-pârât Complexul Sportiv Național „L.M.” a fost înființat prin Ordinul Ministerului Tineretului și Sportului nr. 322/19.02.1991, în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului, scopul constituirii fiind acela de asigurare a condițiilor optime de pregătire a sportivilor nominalizați în vederea obținerii de performanțe la nivel european, mondial și olimpic potrivit art. 6 din Regulamentul de funcționare, iar obiectul de activitate constă în administrarea bazelor sportive de interes național și internațional, destinate cu prioritate pregătirii loturilor olimpice, precum și organizării competițiilor sportive la nivel național și internațional.

Față de aceste aspecte consideră că hotărârea instanței de apel este nelegală deoarece contractul de asociere nr. 3459/19.08.1992 s-a încheiat cu încălcarea principiului specialității capacității de folosință.

Același principiu s-a încălcat și prin actul adițional nr. 10972/06.08.2004 prin care au fost modificate dispozițiile art. 5.5, 5.7., 5.8., 5.9, 6, 7, 8 și 13 din Contractul de asociere nr. 3459/19.08.1992.

Recurentul-reclamant arată că este lesne de observat că la încheierea acestui act adițional Complexul Sportiv Național „L.M.” nu a urmărit respectarea scopului pentru care a fost înființat, constituind în favoarea intimatei SC M.M. SRL drepturi reale fără ca aceasta să ofere o contraprestație financiară la momentul constituirii, ceea ce contravine scopului de activitate al Complexului Sportiv Național „L.M.” care privește administrarea bazei materiale afectate scopului pentru care a fost înființat complexul, respectiv satisfacerea unui interes public.

Printr-o altă critică recurentul a invocat că instanța de apel nu a stabilit dacă actul adițional nr. 10972/06.08.2004 prin care a fost modificat art. 5.5, 5.7., 5.8., 5.9, 6, 7, 8 și 13 din Contractul de asociere nr. 3459/19.08.1992 este sau nu lovit de nulitate absolută prin raportare la motivarea instanței de fond care a reținut, în mod corect, faptul că respectivul act adițional a fost încheiat cu nerespectarea principiului specialității capacității de folosință a Complexului Sportiv Național „L.M.”, motivat de faptul că nu a ținut cont de obiectul pentru care această instituție a fost înființată prin încheierea acestui contract. Acest aspect trebuie să se regăsească în toate actele juridice pe care le-a încheiat sub sancțiunea nulității absolute conform art. 948 C. civ. coroborat cu art. 34 din Decretul nr. 31/1954.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. a susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a legii prin prisma actelor normative care stabilesc regimul juridic al imobilului care a făcut obiectul contractului de asociere în participațiune nr. 3459/19.08.1992. A invocat în acest sens art. 1 din H.G. nr. 377/1999 privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului al unui teren și a construcțiilor existente pe acesta, astfel că de la momentul semnării contractului de asociere nr. 3459/19.08.1992 și până la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I a acestei hotărâri, 20.05.1999, imobilele aduse în asociere de către Complexul Sportiv Național L.M. au avut regimul juridic al bunurilor aparținând domeniului public al statului prin raportare la dispozițiile art. 475 alin. (2) din C. civ. din 1864 și art. 135 din Constituție.

Arată că decizia instanței de apel, care reține că la momentul semnării contractului de asociere nr. 3459/19.08.1992, acesta nu include nici o clauză atipică ci, dimpotrivă, toate clauzele agreate sunt clauze standard ale unui contract de asociere, contravine dispozițiilor art. 475 alin. (2) C. civ și art. 135 din Constituția României pentru că bunurile din domeniul public nu puteau face obiectul unui contract de asociere în participațiune.

Învederează faptul că încă de la semnare contractul de asociere nr. 3459/19.08.1992 este lovit de nulitate absolută pentru cauză nelicită conform art. 966 - 969 C. civ.

Bunurile care au făcut obiectul contractului aveau regimul bunurilor din domeniul public al statului iar, potrivit art. 12 alin. (3) din contractul de asociere nr. 3459/19.08.1992, asocierea încetează „în condițiile în care prezenta asociere devine nulă, în raport cu prevederile legale”.

Față de motivele arătate, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei pronunțate în apel, cu consecința menținerii, ca legală și temeinică, a hotărârii instanței de fond.

În drept, a invocat art. 304 alin. (1) pct. 8 și 9 C. proc. civ. raportat la art. 475, 948, 966 - 969 C. civ., art. 34 din Decretul nr. 31/1954, art. 135 din Constituție, art. 1 din H.G. nr. 377/1999, art. 18 alin. (1) lit. g

1

), art. 79, art. 80 alin. (10), art. 92 alin. (2) din Legea nr. 69/2000 cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr. 11/2013, Ordinul MTS nr. 322/19.02.1991 privind înființarea Complexului Sportiv Național București și art. 6 din Regulamentul de funcționare al Complexului Național București.

Intimata-pârâtă SC M.M. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului în considerarea următoarelor apărări:

Recursul este nul deoarece nu cuprinde o motivare în fapt și în drept proprie unei cereri de recurs.

Recursul este neîntemeiat cu privire la dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. deoarece în speță nu a fost vorba de nici o schimbare a naturii ori înțelesului actului juridic, instanța de apel arătând fără echivoc și expres că încheierea contractului de asociere nu include nici o clauză atipică, dimpotrivă toate clauzele agreate sunt clauze standard ale unui contract de asociere.

Aspectele legate de principiul specializării capacității de folosință nu au legătură cu motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., iar analizarea aspectelor în legătură cu acest principiu excede controlului de legalitate deoarece presupune aspecte de fapt și aprecierea probelor administrate.

În orice caz, intimata SC M.M. SRL susține că, în mod corect, instanța de apel a reținut că nu a fost încălcat principiul specialității capacității de folosință prin încheierea contractului de asociere.

Arată că acest principiu nu mai este prevăzut de Noul cod civil care a abrogat Decretul nr. 31/1954.

Complexul Sportiv L.M. a încheiat contractul de asociere în participațiune tocmai pentru a asigura exploatarea acestui imobil, în vederea administrării bunului dat în asociere și cu respectarea obiectului de activitate al Complexului Sportiv Național „L.M.”.

Instanța de fond a omis faptul că a exploata în condiții de rentabilitate nu înseamnă că SC M.M. SRL exploatează exclusiv și încasează în totalitate beneficiile asocierii.

Arată că potrivit art. 5.6 din acest contract de asociere, SC M.M. SRL s-a obligat să pună la dispoziția Complexului un procent de 20% din profitul anual realizat de asociere, obligație pe care și-a îndeplinit-o în permanență pe toată durata executării contractului.

Cu referire la motivul de recurs privind încălcarea principiului specialității capacității de folosință întrucât prin actul adițional nr. 10972/06.08.2004 s-ar fi constituit drepturi reale fără contraprestație, a susținut că acest principiu nu a fost încălcat.

În acest sens a arătat că, în mod corect, instanța de apel a reținut că legea nu prevede nicio dispoziție imperativă în sensul înapoierii bunurilor aportate în patrimoniul asociatului care le-a aportat la sfârșitul asocierii.

Referitor la construcțiile noi se arată că acestea au fost afectate realizării scopului și obiectului contractului de asociere în participațiune, iar prin intermediul construcțiilor noi s-au mărit veniturile asocierii și inclusiv cele care se cuvin Complexului sportiv. Fiind vorba de construcții noi realizate de SC M.M. SRL, consideră firesc ca la terminarea asocierii acestea să rămână proprietatea SC M.M. SRL.

De asemenea, în baza acelorași acte juridice, avize, acorduri și aprobări, M.M. a executat pe cheltuiala sa modificări, amenajări, extinderi, modernizări, supraetajări la construcțiile vechi, inițiale, aflate în proprietatea pârâtei Complexul Sportiv L.M. Prin actul adițional nr. 10792/6.08.2004 părțile au convenit ca în ipoteza încetării sau desființării duratei contractului de asociere în participațiune, pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără justă cauză aceste imobile să fie preluate în proprietatea apelantei cu plata unei sulte în raport cu valoarea contabilă a acestor construcții la data aportării lor în asociere. De asemenea, cu privire la terenul ocupat și aferent construcțiilor și căilor de acces, inclusiv asupra parcării, s-a convenit cu privire la constituirea unui drept de superficie.

Aceste drepturi au fost stabilite în considerarea investițiilor făcute - construcțiile noi au fost edificate de Mc Monis pe cheltuiala sa exclusivă, așa cum rezultă atât din înscrisurile depuse în fața instanței de fond, cât și din înscrisurile depuse la termenul din 21 noiembrie 2014. De asemenea, au fost făcute lucrări de investiții și modernizare la construcțiile vechi care au dus la transformarea acestora, lucrări care au fost absolut necesare în raport cu gradul avansat de uzură al respectivelor clădiri, împrejurare confirmată prin adresa din 21.05.1997 a CSN L.M., anterior citată.

În considerarea acestor investiții s-a prevăzut în contract dreptul de proprietate al M.M. asupra acestor construcții cu plata unei sulte corespunzătoare.

Așadar, există contraprestație care constă, pe de o parte, în investiția făcută de M.M., CSN L.M. beneficiind de această investiție pe parcursul executării contractului de asociere.

În consecință, nu este vorba de o cauză ilicită, ci de obligații sinalagmatice, obligația fiecărei părți având cauza în obligația celeilalte.

În consecință, nici raportat la dispozițiile art. 7 din contract și la actul adițional nr. 10972/6.08.2004 nu este vorba de o încălcare a principiului specialității capacității de folosință întrucât nu este vorba de cedarea fără contraprestație a unor bunuri proprietatea CSN L.M.

Instanța de fond a mai reținut în mod eronat, iar recurenta reia în recurs această susținere, că este vorba de o cauză ilicită a contractului de asociere în participațiune care determină nulitatea totală întrucât scopul urmărit Ia încheierea contractului a fost constituirea unui drept real de superficie în timp ce pârâta CSN L.M. trebuia să folosească aceste imobile pentru pregătirea loturilor naționale și olimpice precum și pentru organizarea competițiilor sportive de nivel național și internațional.

Pe lângă faptul că este în discuție doar o clauză a contractului cea prevăzută la art. 7, ceea ce după cum corect reține instanța de apel nu poate determina nulitatea totală a contractului, ci doar nulitatea parțială, susținerea este neîntemeiata și nu este vorba nici măcar de o nulitate parțială.

Arată că niciodată bunul adus în asociere nu a fost folosit altfel decât ca unitate de alimentație publică.

Concluzia instanței de fond că scopul urmărit la încheierea contractului a fost constituirea dreptului de superficie, reluată în recurs de recurentă sub ideea că scopul ar fi fost constituirea drepturilor reale, este total eronată. Scopul urmărit a fost, așa cum se arată la art. 1 din contract și cum corect reține instanța de apel, colaborarea între cele două părți în vederea eficientizării activității CSN L.M. și a rentabilității celor doi parteneri în vederea obținerii de profituri suplimentare de către CSNB și respectiv de profit de către Societate. În acest scop a fost încheiat contractul de asociere având ca obiect exploatarea bunului descris la   art. 2.

Chiar durata contractului menționată de instanța de fond - inițial 20 de ani, iar apoi 25 de ani - demonstrează că scopul asocierii a fost acela al colaborării pe termen lung în vederea exploatării bunului respectiv.

Dreptul de superficie prevăzut la art. 7 la care se referă instanța de fond se năștea numai în momentul împlinirii termenului contractual sau al încetării înainte de împlinirea duratei.

Instanța de fond invocă în justificarea nulității susținerile și cererile părții din cererea reconvențională, respectiv faptul că se pretind aproximativ 12.000 m.p. teren, în timp ce suprafața totală adusă în asociere ar fi de 7.650 m.p. Cauza de nulitate trebuie să fie concomitentă încheierii actului, și, în nici un caz, cererile unei părți în proces nu pot constitui cauza de nulitate a actului juridic.

Dacă cererea reconvențională este întemeiată sau nu instanța de judecată urma să stabilească după ce va administra probele necesare soluționării acesteia. În nici un caz însă, formularea unor pretenții prin respectiva cerere reconvențională, nu poate constitui motiv de nulitate absolută a unui contract.

Referitor la justificarea clauzei contractuale stipulată la art. 7 din contract arată că sunt aplicabile susținerile formulate anterior.

Arată că instanța de fond a fost în confuzie și, ca urmare, în mod corect instanța de apel a schimbat această hotărâre, reținând că este vorba de o nulitate absolută deoarece raportat la locul situării imobilului și la suprafața acestuia este vorba de un imobil cu valoare patrimonială importantă ce urma a fi dobândit de societatea comercială în condițiile în care singura a contribuție consta în exploatarea bunurilor.

Pârâta urma să dobândească doar construcțiile noi pe care ea le-a realizat, pe cheltuiala sa exclusivă, precum și cele pe care le-a modernizat, de asemenea, pe cheltuia sa, în privința acestora cu plata sultei corespunzătoare. Contribuția pârâtei nu s-a rezumat doar la exploatarea bunului din asociere, cum eronat reține judecătorul fondului, ci la edificarea unor noi construcții, la efectuarea unor ample și importante lucrări de modernizare a construcțiilor vechi din unitatea de alimentație publică, precum și în suportarea cheltuielilor administrativ gospodărești (apă, lumină, gaze etc.) atât pentru unitate, cât și pentru întregul complex. Instanța de fond nu a administrat probe asupra acestor aspecte, nu a permis pârâtei să administreze nici un fel de probe în legătură cu aceste chestiuni motivat de faptul că reclamantul și-a precizat acțiunea și motivele respective nu mai sunt invocate, pentru ca ulterior să pronunțe hotărârea pe baza respectivelor motive.

Ca urmare, soluția instanței de apel de a schimba această hotărâre este legală și temeinică.

Recurenta a mai susținut că, întrucât instanța de apel a apreciat că în raport cu această clauză a contractului de asociere modificată prin actul adițional nr. 10972/6.08.2004 nulitatea nu putea fi decât parțială, iar nu totală, instanța de apel nu s-ar fi pronunțat dacă actul la care a făcut referire este sau nu lovit de nulitate absolută prin raportare la motivarea instanței de fond care reținuse încălcarea principiului specialității capacității de folosință.

Consideră că susținerea recurentei este vădit neîntemeiată, instanța de apel s-a pronunțat în mod expres că nu este vorba de nulitate.

Astfel, instanța de apel explică de ce nu este vorba de nulitate și de încălcarea principiului specialității capacității de folosință în cazul acestui act adițional.

Menționează că, oricum, și dacă ar fi fost vorba de o cauză ilicită, ceea ce nu este însă cazul, nulitatea nu putea fi decât parțială, cu privire strict la acea clauză, iar nu la întregul contract. Așadar, este vorba de un ultim argument în motivarea instanței după ce anterior a demonstrat punctul său de vedere în sensul că nu este vorba de un motiv de nulitate.

În concluzie, în mod corect a reținut instanța de apel că în speță nu este vorba de încălcarea principiului specialității capacității de folosință a persoanei juridice. Dimpotrivă, acest contract de asociere a fost încheiat tocmai în conformitate cu obiectul de activitate al CSN L.M. în vederea administrării bunului dat în asociere.

Arată că și motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat pentru că bunul se afla în domeniul privat, iar nu în domeniul public.

Analizând recursul, în cadrul controlului de legalitate, Înalta Curte a reținut următoarele:

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. cu referire la interpretarea greșită a naturii și înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al contractului de asociere, astfel cum a fost modificat și completat prin actele adiționale ulterioare, trebuie analizat raportând termenii, textul și înțelesul conținutului actelor încheiate, respectiv drepturile și obligațiile stabilite, la scopul pentru care este constituit complexul sportiv și la obiectul de activitate, așa cum acestea sunt reglementate prin actele normative adoptate în acest sens.

Pentru a verifica în ce măsură conținutul contractului de asociere, astfel cum a fost modificat prin actele adiționale, se încadrează în limitele obiectului de activitate al complexului este necesar a evidenția obiectul de activitate al complexului și a analiza conținutul contractului modificat, prin prisma obiectului și scopului pentru care este constituit complexul.

Complexul Sportiv Național „L.M.” este persoană juridică, instituție publică în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului înființată prin Ordinul Ministerului Tineretului și Sportului nr. 322/19.02.1991.

Prin reorganizări succesive, Ministerul Tineretului și Sportului, înființat prin H.G. nr. 994/1990, a fost desființat, iar în baza H.G. nr. 759/2003 a fost înființată Agenția Națională pentru Sport. Potrivit art. 17 din H.G. nr. 759/2003, „Complexurile sportive naționale sunt instituții publice în subordinea Agenției, finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat. Obiectul de activitate al acestora constă în administrarea bazelor sportive de interes național și internațional, destinate cu prioritate pregătirii loturilor naționale și olimpice, precum și organizării competițiilor de nivel național și internațional”.

Prin H.G. nr. 1721/2008 a fost desființată Agenția Națională pentru Sport și reorganizat Ministerul Tineretului și Sportului.

Ulterior, prin H.G. nr. 81/2010 a fost înființată Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, iar prin art. 6 alin. (1) s-a prevăzut că „În domeniile sportului și tineretului, Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și Sportului exercită atribuțiile prin intermediul Autorității Naționale pentru Sport și Tineret, care se organizează și funcționează prin hotărâre a Guvernului”.

Organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Sport și Tineret a fost reglementată prin H.G. nr. 141/2010, în care la anexa nr. 2 la această hotărâre, pct. III se regăsește Clubul Sportiv „L.M.”, subordonat Autorității Naționale pentru Sport și Tineret.

Prin art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 96/2012 s-a înființat Ministerul Tineretului și Sportului prin reorganizarea Autorității Naționale pentru Tineret și Sport.

La data modificării contractului de asociere nr. 3459/19.08.1992 prin actele adiționale nr. 740/08.05.2003 și nr. 10972/06.08.2004, art. 80 alin. (10) din Legea nr. 69/2000 a educației fizice și sportului stabilește, cu referire la complexurile sportive, că acestea „sunt persoane juridice, înființate prin hotărâre a Guvernului ca instituții publice în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului. Obiectul de activitate al acestora îl constituie administrarea bazei materiale destinate cu prioritate pregătirii loturilor naționale și olimpice, precum și organizării competițiilor sportive de nivel național și internațional.

Complexurile sportive naționale se organizează și funcționează pe baza regulamentului aprobat prin ordin al ministerului tineretului și sportului.

Potrivit art. 6 și 7 din Regulamentul de organizare și funcționare aprobat prin art. 1 din Ordinul nr. 35/30.01.2002 al Ministrului Tineretului și Sportului, „Complexul are ca scop asigurarea condițiilor optime de pregătire a sportivilor nominalizați în loturile olimpice și naționale, în vederea obținerii de performanțe la nivel european, mondial și olimpic, obiectul de activitate constituindu-l administrarea bazei materiale destinate cu prioritate pregătirii loturilor naționale și olimpice, precum și organizării competițiilor sportive de nivel național și internațional”.

Potrivit art. 79 alin. (1) din Legea nr. 69/2000, „schimbarea destinației sau desființarea unor baze sportive aparținând domeniului public sau privat al statului (…) se va putea face numai cu aprobarea Ministrului Tineretului și Sportului și cu garanția constituirii altor baze sportive similare, dispoziții care se aplică și societăților comerciale care dobândesc active patrimoniale destinate activității sportive ce au aparținut statului”.

Dispozițiile legale care reglementează scopul pentru care s-a constituit complexul sportiv, precum și obiectul de activitate s-au menținut, în esență, în aceeași formă și același conținut, chiar dacă au existat de-a lungul timpului modificări legislative succesive în ceea ce privește autoritatea căreia i se subordonează complexul sportiv.

Contractul de asociere nr. 3459/19.08.1992 încheiat inițial între părți a fost modificat prin patru acte adiționale succesive iar, în urma tuturor modificărilor intervenite, s-a întocmit forma unică și actualizată a contractului din data de 10.03.2006. Modificările și completările succesive aduse contractului de asociere inițial (a cărui durată s-ar fi împlinit la 19.08.2012 dacă nu ar fi operat o modificare a art. 13.2 din contractul inițial, prin art. 3 din actul adițional nr. 10972/06.08.2004, în sensul prelungirii de plin drept a asocierii cu încă 25 de ani) au menirea de a schimba și transforma fundamental natura contractului inițial încheiat, prin conferirea unor drepturi intimatei pârâte SC M.M. SRL, și asumarea unor obligații în sarcina pârâtului Complexul Național Sportiv „L.M.” care exced obiectului de activitate și scopului pentru care este înființat complexul și fără a primi în schimb vreun beneficiu.

Cele mai importante modificări au fost aduse contractului prin actele adiționale nr. 740/08.05.2003 și nr. 10972/06.08.2004.

Prin actul adițional nr. 740/08.05.2003 a fost completat art. 2 la contractul de asociere nr. 3459/19.08.1992, în sensul că s-a instituit în favoarea pârâtei SC M.M. SRL un drept de folosință temporară asupra unei suprafețe de teren de 7650 mp, fără ca acestui drept să-i corespundă vreo obligație în sarcina pârâtei SC M.M. SRL sau să aducă vreun beneficiu complexului sportiv, corespunzător scopului pentru care este înființat. Trebuie precizat aici că, până la adoptarea actului adițional nr. 10972/06.08.2004, contractul de asociere cu toate modificările survenite nu a reglementat modalitatea în care se împart beneficiile asocierii, acestea revenind doar pârâtei SC M.M. SRL.

Abia prin art. 1 din actul adițional 10972/2004 s-a modificat art. 5.7 din contractul de asociere inițial, stabilindu-se că participarea părților la profitul și pierderea rezultate din asociere este în procent de 20% pentru Complexul Sportiv Național „L.M.”, deducându-se că restul de 80% aparține pârâtei SC M.M. SRL.

Prin actul adițional nr. 10972/06.08.2004, intimatei-pârâte SC M.M. SRL i s-au conferit drepturi care, de asemenea, depășesc limitele obiectului de activitate al complexului sportiv și contravin scopului pentru care este înființat.

Astfel, s-a convenit că la încetarea contractului sau în orice altă situație în care contractul de asociere se desființează, mai înainte de împlinirea duratei acestuia, indiferent din ce cauză sau de culpă, SC M.M. SRL rămâne proprietara construcțiilor noi, precum și a celor modificate, îmbunătățite ori amenajate de către ea, având drept de superficie asupra terenului aferent acestora, asupra căilor de acces pentru clienți, pentru aprovizionare ori pentru parcare, spații și căi pe care le are și în prezent în folosință, conform actelor adiționale la contract, a acordurilor, a avizelor, a schițelor și a planurilor încheiate sau aprobate de către Clubul sportiv național, prin reprezentanții săi, până la încheierea acestui act adițional.

S-a mai prevăzut prelungirea asocierii, de plin drept, pe o perioadă de încă 25 de ani la împlinirea duratei de funcționare și rezervarea unui drept de preemțiune în favoarea SC M.M. SRL pentru prelungirea contractului sau transformarea acestuia într-un alt tip de contract, precum și pentru cumpărarea terenului aferent restaurantului, cu obligația de plată doar a contravalorii acestuia și a sultei aferente construcțiilor.

Din analiza clauzelor contractului de asociere, astfel cum a fost modificat prin cele 4 acte adiționale succesive, rezultă că scopul real al asocierii a fost acela de a se crea toate premisele favorabile pentru ca intimata-pârâtă SC M.M. SRL să devină proprietara bunurilor care i-au fost predate în temeiul contractului de asociere și pe care le folosește din anul 1992, prin contract constituindu-se, în beneficiul exclusiv al pârâtei, drepturi reale cu încălcarea prevederilor art. 79 alin. (1) din Legea nr. 69/2000,

contrar scopului pentru care a fost înființat complexul, respectiv asigurarea condițiilor optime de pregătire a sportivilor pentru obținerea de performanțe deosebite și cu depășirea limitelor obiectului de activitate stabilit prin lege, acela de administrare a bazei materiale cu destinație specială.

În mod greșit și nelegal instanța de apel a reținut că prima instanță a făcut o confuzie între acceptarea unor obligații contractuale care sunt contrare legii și principiul specialității capacității de folosință, statuând, potrivit considerentului expus la fila 8 alin. 3 din decizia recurată, că „niciodată un contract privat ce încalcă norme imperative nu va fi anulat pentru că părțile nu au respectat principiul specialității, pentru că niciodată în obiectul de activitate nu vor figura activități ilicite”.

Este adevărat că, în principiu, o persoană juridică poate dobândi drepturi și asuma obligații, indiferent de natura și izvorul lor, însă în limitele stabilite de lege.

O trăsătură specifică a capacității de folosință a persoanei juridice, cum este și Complexul sportiv național „L.M.”, este reprezentată de aptitudinea de a dobândi drepturi și de a-și asuma obligații care decurg din raporturile juridice pe care le stabilește cu terții.

Deși, ca vocație, capacitatea de folosință este caracterizată printr-un grad mare de generalitate, totuși, în concret ea este limitată. Limitele capacității de folosință a persoanei juridice sunt circumscrise scopului pentru care persoana juridică este constituită. În acest sens, dispozițiile art. 34 din Decretul nr. 31/1954 sunt elocvente, stabilind că „persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înființare sau statut”.

Prin urmare, capacitatea de folosință este una specializată și determinată prin precizarea obiectului de activitate în temeiul legii.

Așa fiind, persoana juridică, în cauză Complexul Sportiv Național „L.M.” poate încheia numai acele acte juridice care servesc la realizarea obiectului de activitate. Orice act juridic care nu este făcut în vederea realizării acestui scop este lovit de nulitate conform art. 34 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, în vigoare la data încheierii contractului. Contractul de asociere, astfel cum a fost modificat prin actele adiționale succesive, nu servește la realizarea obiectului de activitate și scopului pentru care a fost înființat Complexul Sportiv Național „L.M.” și, pe cale de consecință, este lovit de nulitate absolută. Instanța de apel a săvârșit o greșeală în procedura de interpretare a contractului corelativ cu principiul specialității capacității de folosință, în sensul că a atribuit un înțeles autonom drepturilor și obligațiilor asumate prin contract, fără a le raporta și limita la specializarea capacității de folosință, noțiune care exclude în mod clar și neîndoielnic un atare înțeles.

Nu poate fi primită apărarea intimatei-pârâte SC M.M. SRL potrivit cu care instanța de fond a făcut o confuzie între acceptarea unor obligații contractuale și principiul specialității deoarece, așa cum s-a relevat mai sus, persoana juridică poate încheia numai acele acte juridice care servesc la realizarea obiectului său de activitate.

Intimata-pârâtă consideră că prin constituirea de drepturi reale în favoarea SC M.M. SRL nu s-a încălcat principiul specialității capacității de folosință câtă vreme art. 254 C. com., în vigoare la data încheierii actului adițional nr. 10972/06.08.2004, îngăduia ca la finele asocierii bunurile să nu revină asociatului care le-a aportat, ci celuilalt asociat. În cauză, însă, asociatul care a adus ca aport o parte însemnată din baza sa materială, este o instituție publică, subordonată Ministerului Tineretului și Sportului, care nu poate dispune liber, precum o persoană juridică cu capital privat, de bunurile sale, fără a ține seama de dispozițiile legale care reglementează destinația și regimul lor juridic. Stabilind posibilitatea transferului bazei materiale de la Complexul sportiv național către o societate comercială, părțile au eludat prevederile art. 79 din Legea nr. 69/2000.

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. referitor la nesocotirea dispozițiilor legale care reglementează regimul juridic al bunurilor din domeniul public al statului este neîntemeiat pentru că bunurile au trecut din domeniul public în domeniul privat al statului prin  H.G. nr. 377/1999, iar, ulterior, prin H.G. nr. 1034/1999 aceleași bunuri au fost transmise cu titlu gratuit din  domeniul privat al statului în patrimoniul pârâtului C.S.N. „L.M.”.

Analiza în detaliu a acestui motiv devine de prisos în condițiile în care s-a reținut întemeiat motivul de recurs relativ la încălcarea principiului specialității capacității de folosință, încălcare sancționată cu nulitatea actului, conform art. 34 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954.

Chiar dacă Decretul nr. 31/1954 a fost abrogat prin art. 230 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 71/2011 în cauză devin incidente prevederile art. 3 și art. 4 din Legea nr. 71/2011, cât și prevederile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 din conținutul cărora se desprinde regula că, în privința condițiilor de validitate și, pe cale de consecință, a nulității se aplică legea în vigoare la data încheierii actului juridic. Cum la data încheierii contractului de asociere și a actelor adiționale ulterioare de modificare a contractului Decretul nr. 31/1954 era în vigoare, dispozițiile acestuia sunt pe deplin aplicabile în cauză.

Față de considerentele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (2), (3) C. proc. civ. raportat la art. 304 alin. (1) pct. 8 și 9 C. proc. civ., s-a admis recursul, cu consecința modificării deciziei recurate, în sensul respingerii apelului declarat de pârâta SC M.M. SRL.