ÎCCJ, Decizia nr. 178/2015
ÎCCJ, Decizia nr. 178/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra cererii de apel de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 130 din 28 septembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 2407/1/2015 a fost respins, ca inadmisibil, apelul formulat de apelanta
A.
împotriva sentinței penale nr. 571 din 12 iunie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 1302/1/2014.
Prin
sentința penală nr. 571 din 12 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 1302/1/2014,
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă,
cererea de revizuire formulată de apelantă împotriva sentinței penale nr. 956 din 5 noiembrie 2013 pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. 3334/1/2013.
Înalta Curte, completul de 5 judecători, a constatat că
apelul declarat este de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.
În aceste condiții, Înalta Curte, completul de 5 judecători, a constatat că în cauză, apelanta a exercitat calea de atac a apelului împotriva unei hotărâri definitive, pentru care legea nu mai prevedea posibilitatea de reformare prin căile de atac.
Împotriva acestei decizii,
A.
a formulat apel, la data de 12 octombrie 2015, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, la data de 12 octombrie 2015, sub nr. 3683/1/2015, fiind fixat termen la data de 23 noiembrie 2015.
Examinând cererea de apel, cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea acesteia, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că este inadmisibilă și va fi respinsă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui la liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.
Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III C. proc. pen. admisibilitatea căii ordinare a apelului este condiționată de exercitarea acesteia potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 408 C. proc. pen. pot fi atacate cu apel exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.
În prezenta cauză, completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizat cu apelul declarat de către apelanta
A.
, împotriva unei hotărâri definitive, respectiv decizia penală nr. 130 din 28 septembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 2407/1/2015.
Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelanta
A.
împotriva deciziei penale nr. 130 din 28 septembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 2407/1/2015.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen. apelanta va fi obligată la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelanta
A.
împotriva deciziei penale nr. 130 din 28 septembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 2407/1/2015.
Obligă apelanta la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2015.