ÎCCJ, Decizia nr. 76/2013

Asupra cererii de contestație în anulare de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin Încheierea penală nr. 53 din 11 martie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 549/1/2013, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recurs, formulată de petenta A. împotriva Încheierii penale nr. 7 din ședința din Camera de Consiliu de la 14 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 7319/1/2012, reținând că hotărârea atacată nu este una dintre cele supuse recursului.

Împotriva încheierii penale nr. 53 din 11 martie 2013, A. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., întrucât nu a fost legal citată.

Examinând în principiu contestația în anulare, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, constată că este inadmisibilă.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestației în anulare constituie o garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. 1 lit. f) - i

1

), cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1) C. proc. pen.

Conform dispozițiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunța asupra cererii de contestație, instanța este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală instanța este obligată să examineze dacă cererea introdusă privește o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut în art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul din cele limitativ prevăzute în art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar toate aceste condiții trebuind a fi îndeplinite cumulativ.

Potrivit art. 388 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc. pen. poate fi introdusă cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, iar de către celelalte părți, în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că hotărârea, a cărei anulare se cere, a fost pronunțată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție și nu face parte din categoria celor prevăzute de art. 386 alin. (1) C. proc. pen.

Potrivit acestui din urmă articol, contestația în anulare poate fi formulată numai împotriva hotărârilor penale definitive.

Înțelesul sintagmei

hotărâri penale definitive dat de legiuitor este de hotărâri prin care a fost soluționat fondul cauzei. Or, încheierea atacată nu a vizat aspecte legate de fondul cauzei, neîncadrându-se astfel, în dispozițiile art. 386 alin. (1) C. proc. pen.

În aceste condiții se constată că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele impuse de art. 391 alin. (2) C. proc. pen.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de

A. împotriva Încheierii penale nr. 53 din 11 martie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 549/1/2013.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Încheierii penale nr. 53 din 11 martie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 549/1/2013.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2013.