ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.05.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2169/2020

HOTĂRÂRE
29.05.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2169/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 29 mai 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 11/2018 din 15 ianuarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a constatat perimată contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L., împotriva încheierii nr. 270 din data de 28 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, contestatoarea S.C. A. S.R.L., întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 16 octombrie 2018, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen pentru judecata pe fond a recursului, în data de 15.03.2019, cu citarea părților, în condițiile art. 494 -495 C. proc. civ.

Fiind luată în examinare cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. excepția nulității recursului pentru netimbrare, conform prevederilor art. 486 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., invocată din oficiu, Înalta Curte urmează să o admită, și să anuleze recursul, ca netimbrat, având în vedere următoarele considerente:

Cum recurenta- contestatoare nu a timbrat anticipat recursul, aceasta a fost legal citată pentru termenul din 15 martie 2019, dispoziție menținută și pentru termenul ulterior cu mențiunea de a timbra recursul cu 20 RON taxă judiciară de timbru, obligație căreia nu s-a conformat.

Or, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice și se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată, iar potrivit art. 33 alin. (1) din aceeași Ordonanță, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței", iar art. 32 din același act normativ prevede că "taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt și dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.

Potrivit art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., mențiunea prevăzută la alin. (2) al aceluiași articol este prevăzută sub sancțiunea nulității: "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Dispozițiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) și ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile".

Înalta Curte mai constată că prezenta cerere de recurs nu este legal scutită de la plata taxei judiciare de timbru, și nici nu a fost formulată de către recurenta -contestatoare S.C. A. S.R.L. o cerere de acordare facilități de la plata taxei judiciare de timbru, astfel cum prevăd dispozițiile art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Constatând că, în speță, recursul nu a fost timbrat anticipat; că recurenta- contestatoare a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 20 RON, însă aceasta nu s-a conformat obligației de timbrare; că, în cauză, nu operează scutirea legală - personală sau după obiect - de obligația timbrării, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor textelor de lege evocate mai sus,

Va face aplicarea prevederilor art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, conform cărora taxele de timbru se plătesc anticipat, precum și a dispozițiilor art. 197 C. proc. civ., ce prevăd că dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii formulate, iar netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii astfel formulate și, în temeiul art. 32 și art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, coroborate cu art. 486 alin. (2) și (3) și art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea recursului formulat, ca netimbrat, ținând seama și de prevederile art. 499 din același cod, decizia urmând a fi comunicată părților.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta - contestatoare S.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-02-07
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 696/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente nu
ÎCCJ 2020-10-15
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5197/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente nu
ÎCCJ 2019-12-05
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6224/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 din C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerent
ÎCCJ 2019-12-17
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6508/2019
Ședința publică din data de 17 decembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin încheierea nr. 329 din 11.06.2018 p
ÎCCJ 2020-07-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3191/2020
.12.2015-31.12.2017, o valoare de referință sectorială de 463,5 RON. 4. Apărările formulate în cauză Intimații - reclamanți nu au formulat intâmpinare la motivele de recurs. 5. Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția completulu
Sursă