ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 645/2018

Ședința publică din data de 01 martie 2018

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 642/A/04.07.2017 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr. x/2016 a fost respins ca nefondat apelul civil declarat de către contestatorul A., împotriva sentinței civile nr. 2886/27.10.2016 pronunțată de Judecătoria Deva, județul Hunedoara.

Împotriva acestei decizii a formulat la data de 04.10.2017 și la data de 27.10.2017, cerere de îndreptare a erorii materiale, contestatorul A., arătând că la fila x a deciziei instanța de apel "în mod greșit a reținut că creanța expirată este de 5000 ron în loc de 450 ron".

Prin încheierea de ședință din 05 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul București a fost respinsă ca nefondată cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de către contestatorul A., împotriva deciziei civile nr. 642/A/04.07.2017 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, județul Hunedoara în dosarul civil nr. x/2016

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs contestatorul A., înregistrat pe rolul Tribunalului Hunedoara la 08 ianuarie 2018.

Prin adresa emisă la 16 ianuarie 2018, Tribunalul Hunedoara, secția I Civilă a înaintat dosarul privind recursul formulat de A., împotriva încheierii de ședință din 05 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, spre competentă soluționare către Înalta Curte de Casație și Justiție.

La 19 ianuarie 2018 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă dosarul nr. x/2017 având ca obiect recursul declarat de recurentul A., împotriva încheierii de ședință din 05 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.

La termenul de judecată de la 01 martie 2018, Înalta Curte a luat în examinare excepția necompetenței materiale a instanței, raportat la dispozițiile art. 97 alin. (1) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ. și a constatat că este întemeiată pentru următoarele considerente:

În cauză nu sunt îndeplinite cerințele impuse de dispozițiile art. 446, prin raportare la dispozițiile art. 97, coroborat cu art. 483 C. proc. civ.

Încheierea prin care s-a respins cererea de îndreptare a erorilor materiale a fost pronunțată de Tribunalul Hunedoara.

În ceea ce privește interpretarea și aplicarea în cauză a dispozițiilor C. proc. civ., în conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"I. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile ".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență. În acest sens, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor.

Pe de altă parte, o asemenea competență nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel, ținând cont de faptul că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curțile de apel judecă recursuri doar "în cazurile anume prevăzute de lege."

Cu toate acestea, se impune a fi identificată o instanță competentă pentru soluționarea recursului de față, dat fiind că "Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă", astfel cum statuează art. 5 alin. (2) C. proc. civ.

În acest caz, devin aplicabile prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "În cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității".

După cum s-a arătat în doctrină, norma citată enumera izvoarele dreptului procesual civil și stabilește, totodată, ordinea de aplicare a acestora.

În absența unei norme privind competența de atribuțiune pentru soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare."

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză C. proc. civ., conform cărora "În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată".

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare a recursului declarat împotriva încheierii pronunțate de către Tribunalul Hunedoara privind îndreptarea erorii materiale revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Alba Iulia, motiv pentru care, Înalta Curte va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cererii în favoarea acestei instanțe.

În conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurentul-contestator A. în contradictoriu cu intimata-pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA - DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE împotriva încheierii din 05 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 martie 2018.