ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4680/2018

HOTĂRÂRE

06.11.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4680/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 6 noiembrie 2018

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea introdusă pe rolul Judecătoriei Sinaia la data de 12.12.2017, sub nr. x/2017, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtele C. S.A. și S.C. D. S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate caracterul abuziv al clauzelor vizând riscul valutar, comisioanele de risc și de penalizare, revizuirea ratei dobânzii și rata dobânzii majorate din contractul de credit nr. x/14.11.2007, să oblige pârâtele să restituie sumele de bani plătite nedatorat în baza acestor clauze, la care se adaugă dobânda legală aferentă și să dispună înghețarea cursului valutar franc elvețian/leu, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 609/24.07.2018, Judecătoria Sinaia a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut, în esență, că valoarea obiectului cererii precizate este de 301.448,76 de RON, sumă ce se situează peste pragul valoric de 200.000 RON, inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București la data de 01.08.2018, sub nr. x/2018.

Prin sentința civilă nr. 2671/19.09.2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a evocat dispozițiile art. 94, art. 95, art. 99 alin. (2) și art. 101 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și a subliniat că, raportat la aceste dispoziții legale, în speță competența de soluționare a litigiului se determină prin raportare la valoarea capetelor de cerere principale întemeiate pe același titlu, respectiv a capetelor de cerere ce au ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze inserate în contractul de credit încheiat de părți.

Totodată, având în vedere caracterul patrimonial al drepturilor și obligațiilor care intră în conținutul raportului juridic născut prin încheierea contractului de credit, astfel cum s-a stabilit cu caracter de principiu prin decizia în interesul legii nr. 32/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, tribunalul a subliniat că cererile prin care se solicită constatarea caracterului abuziv al unor clauze cuprinse în contracte bancare au caracter evaluabil în bani.

A mai subliniat tribunalul că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 12 din Legea nr. 193/2000, dar și că nu împărtășește susținerea judecătoriei potrivit căreia competența se stabilește în raport de valoarea întregului contract, având în vedere că reclamanta nu a supus analizei instanțe toate clauzele contractului, ci doar două, a căror valoare nu depășește suma de 200.000 RON.

Astfel, constatând că valoarea obiectului fiecărui capăt principal de cerere se situează sub pragul valoric de 200.000 RON impus de art. 94 C. proc. civ., tribunalul a apreciat că în speță competența soluționării cauzei aparține judecătoriei.

Prin urmare, tribunalul a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența soluționării acestei cereri în favoarea Judecătoriei Sinaia, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Competența materială este reglementată de norme de ordine publică și, având caracter absolut, părțile nu pot deroga de la aceste norme.

Normele de competență materială sunt stabilite sub aspect procesual după obiectul, valoarea sau natura cererii, determinând astfel categoria de pricini ce pot fi rezolvate în concret de o anumită categorie de instanțe judecătorești.

Înalta Curte constată că, față de obiectul cererii de chemare în judecată, care a fost prezentat în precedent, în speță instanța a fost învestită cu soluționarea unei cereri evaluabile în bani, iar câtimea obiectului acestei cereri se situează sub suma de 200.000 RON, astfel cum în mod judicios a argumentat tribunalul.

Reține, de asemenea, incidența în cauză a deciziei nr. 32/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, precum și inaplicabilitatea dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 193/2000, câtă vreme instanța nu este sesizată în condițiile art. 8 - 15 din același act normativ.

Constată instanța supremă că, potrivit art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști.

Totodată, potrivit art. 98 alin. (1) din același Cod, "competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale, precum dobânzile, penalitățile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenței și nici prestațiile periodice ajunse la scadență în cursul judecății."

De asemenea, art. 99 alin. (1) C. proc. civ. stipulează următoarele:

"când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența."

Conform dispozițiilor art. 101 alin. (1) și (2) C. proc. civ., în cererile privind constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită și repunerea părților în situația anterioară, pentru stabilirea competenței instanței se va ține seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părții din obiectul dedus judecății.

Înalta Curte constată că, în speță, reclamanții au precizat valoarea fiecărui capăt principal de cerere, arătând că valoarea celui vizând comisionul de risc valutar este de 62.703,41 RON, valoarea obiectului capătului de cerere privind comisionul de gestiune este de 400 RON, iar valoarea cererii privind înghețarea cursului valutar este de 136.322 RON.

Astfel, având în vedere că valoarea fiecărui capăt de cerere principal se situează sub pragul valoric de 200.000 RON, în conformitate cu dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., competența materială de soluționare a cauzei aparține judecătoriei, în speță judecătoriei Sinaia, inițial învestită de reclamanți.

Față de considerentele anterior expuse și văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia.