Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
30 mai 2013

ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 30.05.2013 — cerere de strămutare a dosarului nr. 134/59/2013

Procedura legal îndeplinită. Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită a fost soluționat la 30 aprilie 2013. Se mai referă că, deși citat cu mențiunea de a timbra cererea cu suma de 4 RON reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,3 RON, petentul nu s-a conformat și nu a timbrat cererea. Reprezentanta Ministerului Public solicită anularea cererii de strămutare ca netimbrată.

Analizând cererea, Înalta Curte, Constatând că potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările ulterioare, instanța a pus în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, acesta fiind citat cu mențiunea de timbra cererea cu suma de 4 RON reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,3 RON, iar petentul nu s-a conformat și nu a timbrat cererea; Față de dispozițiile art. 20 alin. (1) din aceeași lege, care statuează: „Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat” și alin. (3) potrivit căruia: „Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii”, DISPUNE Anulează ca netimbrată cererea formulată de petentul F.C.

privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 134/59/2013 al Curții de Apel Timișoara. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2013.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.