ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1765/2018

Ședința publică din data de 11 mai 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28 iulie 2016 sub nr. x/2016, contestatorul A. a formulat contestație la executare împotriva "titlului executoriu" nr. 602 din data 31 martie 2015 emis de Judecătoria Sectorului 5 București, secția Penală în dosarul penal nr. x/2015, solicitând desființarea acestuia și rectificarea soluției instanței sau exonerarea de la plata cheltuielilor judiciare.

În motivare, contestatorul a arătat că nu are bani să achite cheltuielile judiciare stabilite de instanță în sarcina sa și suferă de mai multe probleme de sănătate.

În dovedire, contestatorul a depus la dosar înscrisuri .

La termenul de judecată din data de 31 octombrie 2016, instanța a invocat din oficiu excepția inadmisibilității contestației la executare, asupra căreia a rămas în pronunțare.

Prin sentința civilă nr. 7621 din 31 octombrie 2016 pronunțată de Judecătoria Sector 5 București s-a admis excepția inadmisibilității, invocată de instanță din oficiu. A respins contestația la executare introdusă de contestatorul A., ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că s-a formulat contestație la executare împotriva comunicării emise de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. x/2015, prin care i s-a pus în vedere să achite cheltuielile judiciare în cuantum de 200 RON, la care a fost obligat în dosarul menționat.

Instanța a reținut că dispozițiile legale - art. 712 C. proc. civ., stabilesc în mod clar și fără echivoc care sunt actele împotriva cărora se poate formula contestație la executare.

Or, în speță, instanța a reținut că contestatorul a înțeles să atace înscrisul comunicat de către Judecătoria Sectorului 5 București, secția Penală intitulat "comunicarea titlului executoriu nr. x din 31 martie 2015", care însă nu reprezintă un act de executare, prin acest înscris punându-i-se în vedere contestatorului doar să se prezinte la sediul instanței pentru a achita suma de 200 RON stabilită în sarcina sa în dosarul penal nr. x/2015, precizându-se că în caz contrar încheierea respectivă va fi înaintată organului fiscal pentru executare silită.

Prin urmare, în speță nu este vorba despre niciun act de executare care să poată fi contestat pe calea procedurii contestației la executare prevăzute de dispozițiile legale precizate.

Împotriva acestei soluții în termen legal, motivat și timbrat a formulat apel contestatorul A., criticând sentința civilă nr. 7621 din 31 octombrie 2016 a Judecătoriei Sector 5 București pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. unic 17133/302/2016 la data de 23 februarie 2017.

În motivele de apel se arată, în esență, că instanța de fond nu a procedat în mod corect, deoarece instanța care a dat hotărârea este necompetentă funcțional deoarece a contestat comunicarea titlului executoriu penal nr. 602 din 31 martie 2015 emis în dosarul nr. x/2015, așadar cauza trebuia declinată la secția penală a Judecătoriei Sector 5 București. Instanța de judecată a considerat că cererea este inadmisibilă, deoarece trebuia citată Primăria Sector 5 București, D.I.T.L. Sector 5 București, pentru a se stabili dacă s-a început executarea silită.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 1099/A din 4 aprilie 2017, a respins apelul formulat de apelantul-petent A., cu domiciliul în sector 5, București, Aleea x, împotriva sentinței civile nr. 7621 din 31 octombrie 2016, pronunțată de Judecătoria Sector 5 în dosarul cu nr. x/2016, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-contestator A., recursul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, care, prin decizia nr. 576 din 22 noiembrie 2017, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe recurentul-petent A., împotriva deciziei civile nr. 1099A din 4 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția III-a civilă în dosarul nr. x/2016 în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța raportându-se în motivare la considerentele deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în apel, într-o cerere de competența judecătoriei în primă instanță.

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident și în această situație că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalității căii de atac și, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri pronunțate de curțile de apel.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanță de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă din această perspectivă nu se poate reține faptul că toate recursurile, indiferent de instanța care le-a pronunțat, vor fi soluționate de instanța supremă.

Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal ce are la bază judecătoriile și în vârful cărora se găsește Înalta Curte de Casație și Justiție, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanță de la un nivel intermediar.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Astfel, competența de soluționare a recursurilor aparține și altor instanțe decât Înalta Curte de Casație și Justiție, aspect ce reiese și din interpretarea sintagmei "instanța ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanței supreme competența de a soluționa orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe de o parte, și recursurile de competența celorlalte instanțe de control judiciar - tribunale și curți de apel, pe de altă parte.

În aplicarea dispozițiilor legale enunțate, competentă a soluționa calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel București, aceasta fiind instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat decizia în apel.

Având în vedere cele de mai sus și dispozițiile art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție și va declina competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în soluționarea recursului declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 1099 A din 4 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 11 mai 2018.