ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1800/2019

Ședința publică din data de 17 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, la data de 14 iulie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta Societatea, A. S.R.L. ROMAN-prin administrator judiciar B. S.P.R.L. NEAMȚ a chemat în judecată pe pârâta Societatea, C. S.R.L. ROVINARI, solicitând instanței: obligarea acesteia la plata sumei de 710.673,70 RON cu T.V.A., reprezentând preț datorat în baza contractului de furnizare nr. x/19.11.2012.

Pârâta, Societatea C. S.R.L. Rovinari a formulat întâmpinare la data de 18.09.2015, prin care a solicitat respingerea acțiunii promovate de reclamantă, ca fiind vădit nefondată.

La data de 24.04.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a depus la dosar o cerere de modificare a acțiunii, în sensul modificării câtimii obiectului cererii de chemare în judecată la suma de 1.627.092,58 RON, din care 710.673,7 RON debit și 916.418,88 RON, penalități de întârziere.

Prin sentința nr. 132, pronunțată la data de 27 noiembrie 2017, în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a admis, în parte, cererea formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L. Roman- Neamț, prin administrator judiciar B. SPRL Iași, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., având ca obiect pretenții, și a obligat pârâta S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 710.673,70 RON.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanta Societatea, A. S.R.L. Roman - prin administrator judiciar B. S.P.R.L. Neamț, la data de 02 aprilie 2018, cât și pârâta Societatea, C. S.R.L. Rovinari.

Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 739/2018, pronunțată la data de 15 iunie 2018, în dosarul nr. x/2015, a respins apelurile formulate de apelanta- pârâtă S.C. C. S.R.L. Rovinari și de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. Roman- Neamț - prin administrator judiciar B. S.P.R.L. Neamț, împotriva sentinței nr. 132 din 27 noiembrie 2017, pronunțate de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L.- prin administrator judiciar B. S.P.R.L. și prin administrator special D. și pârâta S.C. C. S.R.L.

Prin recursul său, recurenta-reclamantă Societatea, A. S.R.L. ROMAN- prin administrator judiciar B. S.P.R.L. NEAMȚ se raportează în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate și, în temeiul art. 497 C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Craiova, numai sub aspectul obligării intimatei-pârâte la plata sumei de 1.627.092,58 RON, din care 710.673,7 RON debit și 916.418,88 RON penalități de întârziere; cu obligarea intimatei - pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În recursul său, recurenta-reclamantă a invocat, în esență, următoarele motive:

În mod nelegal instanța de apel nu a analizat motivul său de apel privind greșita respingere a cererii de obligare a intimatei-parate la plata penalităților de întârziere, reținând în mod greșit că instanța de control judiciar ar putea constata intervenirea decăderii în urma calificării drept modificare tardivă a cererii de chemare în judecată, fără ca excepția tardivității să fi fost pusă în prealabil în discuția contradictorie a părților în apel.

Apreciază recurenta-reclamantă că decizia criticată încalcă dispozițiile art. 175-176 și art. 481 C. proc. civ. și arată că, în speța de față, nu a consimțit nici expres, nici tacit la înrăutățirea situației sale în propria cale de atac, și nici nu se află în vreuna din situațiile anume prevăzute de lege care ar îngădui o asemenea înrăutățire. Cu toate acestea, cererea sa de obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere, analizată și respinsă pe fond în primă instanță, nu a mai fost soluționată pe fond în apel, în niciun fel.

Solicită recurenta-reclamantă a se reține că intimata-pârâtă nu a formulat apel împotriva soluției de respingere pe fond a cererii de majorare a câtimii cererii de chemare în judecată, formulată în temeiul art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. împrejurare care împiedica, în faza procesuală a apelului, operarea decăderii ca urmare a unei recalificări, din oficiu, drept cerere modificatoare tardiv formulată, și, prin urmare, instanța de apel nu se poate pronunța asupra soluționării în primă instanță a excepției decât dacă partea interesată a formulat un motiv de apel cu privire la respectiva soluție, ceea ce în prezenta cauză nu s-a întâmplat.

Pe de altă parte, a mai arătat recurenta-reclamantă, art. 204 alin. (2) C. proc. civ. reglementează o formă a cererii adiționale, numită cerere precizatoare, cu un regim juridic diferit de cel trasat de dispozițiile alin. (1) și alin. (3) ale art. 204 din aceeași normă dispozitivă, și, în ceea ce privește cererea adițională reglementată de art. 204 alin. (2) C. proc. civ., nu este necesară forma scrisă, fiind una din excepțiile la care se face trimitere prin art. 148 alin. (4) din același act normativ.

Pentru stabilirea termenului legal în care se poate formula cererea adițională, mai arată recurenta, urmează a se face distincție între cererile formulate în temeiul art. 204 alin. (1) și art. 204 alin. (2) C. proc. civ. Astfel, cererea precizatoare se poate formula oricând, până la momentul închiderii dezbaterilor, iar depunerea sa nu atrage amânarea judecării cauzei, iar în cazul formulării acesteia în ședință publică, instanța va lua act prin încheiere de pretențiile astfel precizate.

În continuare, recurenta-reclamantă a relevat considerente pe fondul cauzei, cu referire la clauza penală stipulată la art. 11 pct. 2 din Contractul de furnizare nr. x/19.11.2012 și raportul de expertiză contabilă, prin care s-a stabilit valoarea penalităților de întârziere la nivelul sumei de 916.418,88 RON.

Prin recursul său, recurenta-pârâtă Societatea C. S.R.L. ROVINARI se raportează la art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., și susține că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și, de asemenea, cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material; pe cale de consecință, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-pârâtă a relevat pe larg situația de fapt în cauză și a invocat, în esență, următoarele motive:

Nu s-au avut în vedere clauzele contractuale cu privire la recepția echipamentelor livrate potrivit art. 13 din contract, în care se arată că recepția cantitativă privind echipamentele livrate trebuie făcută conform caietului de sarcini și să fie însoțită de certificatele de calitate și garanție emise de producător și de declarațiile de conformitate, efectuându-se doar recepția cantitativă, constatându-se lipsa echipamentelor din ofertă la punctele 3.2. și 3.3. din oferta, cu încălcarea prevederilor contractuale.

Față de lipsa celor 3 componente nelivrate necesare funcționării mașinii de frezat FLP 1600, pentru a nu afecta contractul de finanțare nr. x/2012, s-a trecut la o nouă procedură de achiziții încheindu-se contractul nr. x din data de 21.06.2015 cu E. S.R.L., pentru livrarea echipamentelor menționate la punctele 3.2. și 3.3. din caietul de sarcini și oferta.

Instanța de apel a reținut eronat că oferta făcută de furnizor este echivalentă cu cea prevăzută în caietul de sarcini, arătând recurenta-pârâtă că procesul-verbal de recepție din 05.10.2014 nu poate să fie asimilat unei recepții finale, fiind efectuat în contradicție cu prevederile art. 13 din contract întrucât s-a verificat funcționarea echipamentelor livrate de către achizitor fără a fi livrate și montate echipamente ce se regăsesc în ofertă la punctele 3.2. și 3.3., testarea funcționării echipamentelor montate efectuându-se cu servomotoarele ce aparțineau S.C. C. S.R.L.

Susține recurenta-pârâtă că recepția calitativă putea fi realizată doar potrivit dispozițiilor art. 13.2 din contract și în concordanță cu prevederile H.G. nr. 51/1996 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de montaj utilaje, echipamente, instalații tehnologice și a punerii în funcțiune a capacităților de producție, situație pe care furnizorul avea obligația să o notifice cu 15 zile înainte de data terminării lucrărilor și desemnarea unei comisii de recepție.

Recurenta-pârâtă a mai susținut că instanța de apel nu a avut în vedere clauzele contractuale potrivit cărora pentru neîndeplinirea obligațiilor, partea interesată poate să solicite rezilierea contractului, reținând eronat că este contrar bunei credințe în condițiile în care valoarea componentelor lipsă era mult mai mică decât a instalațiilor deja livrate și față de împrejurările derulării contractului, ca atare neexecutarea nu este justificată conform art. 1556 alin. (2) C. civ.. fiind ignorate dispozițiile art. 1552 și 1553 C. civ.. în care se arată că rezoluțiunea sau rezilierea contractului poate avea loc când părțile au convenit astfel nemaifiind subordonată punerii în intarziere atunci când rezultă din simplul fapt al neexecutării.

În fine, s-a arătat că, deși instanța de apel a reținut corect că reclamanta a depășit termenul contractual, depășire ce poate constitui temei al solicitării unor penalități de întarziere, nu a avut în vedere că prin notificarea nr. x din 03.10.2014 a comunicat furnizorului rezilierea de drept a contractului nr. x/2012, precum și deducerea din prețul contractului a unor penalități de întarziere în valoare de 374.211,40 RON conform art. 11.l din contract, ca urmare a neexecutării culpabile a obligațiilor contractuale, fiind evocată, sub acest aspect, clauza de la art. 11.1 din contract.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Analizând recursurile din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Recurenta reclamantă a învestit instanța de fond cu o cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 710.673,70 RON cu T.V.A., reprezentând preț datorat în baza contractului de furnizare nr. x/19.11.2012.

La data de 24.04.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a depus la dosar o cerere de modificare a acțiunii, în sensul modificării câtimii obiectului cererii de chemare în judecată la suma de 1.627.092,58 RON, din care 710.673,7 RON debit și 916.418,88 RON, penalități de întârziere.

Cu toate că reclamanta a intitulat-o cerere de modificare a câtimii obiectului cererii, astfel cum rezultă din finalitatea ei, cererea a vizat modificarea obiectului acțiunii prin adăugarea unui petit accesoriu nou și anume: obligarea pârâtei și la plata penalităților de întârziere aferente debitului principal.

Această cerere a fost formulată cu depășirea termenului prevăzut de art. 204 C. proc. civ. în confomitate cu care reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat.

Conform alin. (3) al aceluiași text de lege, modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părților.

Înalta Curte reține că pârâta nu a formulat ca motiv de apel tardivitatea cererii modificatoare a acțiunii însă, prin întâmpinare, a combătut apelul reclamantei din această perspectivă.

Prin răspunsul reclamantei la întâmpinarea formulată de pârâtă aceasta și-a expus punctul de vedere cu privire la susținerile pârâtei referitoare la tardivitatea formulării cererii modificatoare.

În aceste condiții, rezultă în mod evident faptul că ambele părți și-au expus în mod contradictoriu punctele de vedere cu privire la chestiunea tardivității formulării cererii modificatoare, judecata acestui aspect ținând seama de aceste apărări.

Pe baza cererilor de apel, a întâmpinărilor și a răspunsurilor la întâmpinări, în baza art. 479 C. proc. civ. instanța de apel a verificat stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță și constatând faptul că prima instanță a aplicat greșit dispozițiile art. 204 C. proc. civ. a schimbat motivarea pentru respingerea capătului de cerere privind penalitățile, în concordanță cu aceste dispoziții.

Ținând seama că cererea formulată de reclamantă este de modificare a petitului acțiunii printr-un capăt de cerere nou, iar nu de modificare a câtimii obiectului cererii introductive, cum a susținut reclamanta în titulatura cererii, în mod corect a reținut instanța de apel că nu au fost respectate dispozițiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ., întrucât a fost formulată cu depășirea termenului la care aceasta a fost legal citată, în condițiile în care la dosar nu există acordul expres al părții adverse pentru depunerea cererii peste termen.

Din modul de redactare al textului rezultă că modificarea petitului acțiunii peste termenul la care partea a fost legal citată, nu poate avea loc decât cu acordul tuturor părților. Dispoziția legală este imperativă și, ca atare, poate fi invocată și din oficiu de instanță.

Pentru considerentele arătate, susținerile recurentei privind incidența în cauză a situației reglementate de art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. nu pot fi primite, instanța de apel reținând corect că cererea nu modifică câtimea obiectului ci se constituie într-un capăt nou de cerere.

Nu sunt fondate nici susținerile recurentei-reclamante privind înrăutățirea situației sale în propria cale de atac deoarece prin cererea de apel pârâta nu a combătut soluția dată de instanța de fond capătului de cerere privind penalitățile, formulat de reclamantă cu depășirea termenului procedural.

Conform art. 481 C. proc. civ. apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai rea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte expres la aceasta sau în cazurile anume prevăzute de lege.

În acord cu aceste dispoziții, instanța de apel a menținut soluția dată de prima instanță de respingere a capătului de cerere privind penalitățile, așadar situația reclamantei nu s-a înrăutățit ci a rămas neschimbată. Faptul că instanța de apel a schimbat motivarea dată de prima instanță acestui capăt de cerere nu reprezintă o încălcare a principiului evocat mai sus, ci un atribut al instanței de control judiciar. Față de soluția reținută în privința acestui capăt de cerere, în sensul reținerii tardivității formulării acestuia, instanța de apel, în mod firesc, nu a mai intrat în analiza fondului pe acest aspect, astfel că nu este vorba de o omisiune, cum greșit susține recurenta, ci de aplicarea regulilor procedurale.

Prin recursul propriu, recurenta-pârâtă, Societatea, C. S.R.L. ROVINARI, s-a raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., arătând că nu s-au avut în vedere clauzele contractuale cu privire la recepția echipamentelor livrate potrivit art. 13 din contract, în care se arată că recepția cantitativă privind echipamentele livrate trebuie făcută conform caietului de sarcini, însoțită de certificatele de calitate și garanție emise de producător și de declarațiile de conformitate, în fapt efectuându-se doar recepția cantitativă, ocazie cu care s-a constatat lipsa echipamentelor din ofertă la punctele 3.2. și 3.3., fiind încălcate prevederile contractuale.

Înalta Curte reține că, din considerentele hotărârii atacate rezultă toate elementele obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 425 C. proc. civ., respectiv susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, ca atare, nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, instanța a analizat raporturile juridice dintre părți precum și obligațiile contractuale asumate și a reținut că pârâta a justificat neîndeplinirea obligației sale de plată a prețului pentru utilajul livrat de către reclamantă prin invocarea neîndeplinirii corespunzătoare a către apelanta reclamantă a propriilor obligații asumate prin contractul nr. x/19.11.2012, respectiv a obligației de livrare în termen și integrală a componentelor mașinii de frezat tip FLP 1600, ca și a celorlalte mașini unelte ce au făcut obiectul contractului și de punere în funcțiune a acestora.

Recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel nu a avut în vedere clauzele contractuale potrivit cărora, pentru neîndeplinirea obligațiilor, partea interesată poate să solicite rezilierea contractului, reținând eronat că este contrar bunei credințe invocarea neexecutării contractului, în condițiile în care valoarea componentelor lipsă era mult mai mică decât a instalațiilor deja livrate, criticând astfel modul de aplicare a art. 1556 alin. (2) C. civ..de către instanță.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 1556 alin. (1) C. civ., atunci când obligațiile născute dintr-un contract sinalagmatic sunt exigibile, iar una dintre părți nu execută sau nu oferă executarea obligației, cealaltă parte poate, într-o măsură corespunzătoare, să refuze executarea propriei obligații, afară de cazul în care din lege, din voința părților sau din uzanțe rezultă că cealaltă parte este obligată să execute mai întâi. Totodată, executarea nu poate fi refuzată dacă, potrivit împrejurărilor și ținând seama de mica însemnătate a prestației neexecutate, acest refuz ar fi contrar bunei-credințe, conform alin. (2) art. 1556 C. civ..

În mod corect a constatat instanța de apel că art. 1556 C. civ. instituie necesitatea îndeplinirii unor condiții pentru ca excepția de neexecutare a contractului invocată ca mijloc de apărare să poată avea efectul de suspendare a prestației celui ce o invocă, respectiv obligațiile reciproce ale părților să își aibă temeiul în același contract sinalagmatic, ambele să fie exigibile, iar raportul contractual să presupună regula executării simultane a obligațiilor, să existe o neexecutare a obligațiilor, chiar parțială, dar suficient de importantă, din partea celuilalt contractant, iar aceasta să nu se datoreze faptei celui care invocă excepția de neexecutare.

Din administrarea probelor a rezultat că reclamanta a livrat pârâtei mașina de frezat FLP 1600, mai puțin trei componente ale acesteia, ulterior termenului contractual convenit, recepția cantitativă având loc la data de 03.10.2014, procesul-verbal de predare recepție cantitativă de la acel moment nefiind contestat de către pârâtă.

În raport de totalitatea obligațiilor reclamantei, lipsa livrării a trei componente, pentru înlocuirea cărora reclamanta a propus o altă soluție tehnică, nu poate constitui o neexecutare suficient de importantă care să confere un caracter temeinic invocării excepției de neexecutare de către partea care refuză plata prețului componentelor livrate și instalate, astfel cum corect s-a reținut prin decizia atacată.

În aceste condiții excepția neexecutării obligației de plată este contrară bunei-credințe și nu este justificată, conform art. 1556 alin. (2) C. civ.. Lipsa bunei credințe rezultă și din faptul că deși pârâta a notificat reclamantei intenția sa de reziliere a contractului, aceasta nu a procedat și la o restituire a prestațiilor primite, respectiv a utilajelor livrate.

Recurenta pârâtă a criticat și modul în care s-a desfășurat recepția calitativă susținând că aceasta putea fi realizată doar potrivit dispozițiilor art. 13.2 din contract și în concordanță cu prevederile H.G. nr. 51/1996, însă aceste critici nu pot fi primite întrucât sunt lipsite de relevanță probatorie în susținerea caracterului însemnat al executării necorespunzătoare imputate reclamantei deoarece, astfel cum s-a arătat, aceasta a semnat procesele-verbale de recepție.

În ceea ce privește susținerea că prin notificarea nr. x din 03.10.2014 s-a comunicat reclamantei rezilierea de drept a contractului nr. x/2012, precum și deducerea din prețul contractului a unor penalități de întarziere în valoare de 374.211,40 RON conform art. 11.l din contract, ca urmare a neexecutării culpabile a obligațiilor contractuale, Înalta Curte nu o poate reține, având în vedere că instanța de fond nu a fost învestită cu analiza rezilierii contracului încheiat de părți și nici cu o cerere reconvențională de obligare a reclamantei la plată penalităților, ca urmare a intervenirii rezilierii.

Față de considerentele reținute, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ..va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L.- prin administrator judiciar B. S.P.R.L. și prin administrator special D. și de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 739/2018 din 15 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L.- prin administrator judiciar B. S.P.R.L. și prin administrator special D. și de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 739/2018 din 15 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2019.