ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1382/2019

Ședința publică din data de 19 septembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu sub nr. x/2017 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. și C. (România) S.A. - Sucursala Târgu Jiu, a solicitat instanței ca prin sentința ce va pronunța să se constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar inserate la pct. 6.1 din contractul de credit și eliminarea acesteia; să se constate nulitatea absolută a acestei clauze contractuale; să se dispună înghețarea cursului de schimb valutar CHF - Leu, efectuarea plăților în temeiul convențiilor încheiate la valoarea de la data încheierii și semnării contractului, respectiv 2.3680 RON/CHF; rambursarea creditului la valoarea RON/CHF la data semnării contractului, pe întreaga perioadă de valabilitate a acestuia și restituirea sumelor plătite în plus de către reclamant rezultate din diferența de curs valutar valabil de la momentul efectuării fiecărei plăți și cursul de la data semnării contractului de credit, sume actualizate cu dobânda legală și indicele de inflație anuală, de la data încasării fiecărei sume nedatorate și până la achitarea integrală a acestora de către pârâte; cât și stabilizarea plăților, având la bază principiile nominalismului monetar și impreviziunii consacrate de art. 78 și art. 970 C. civ. dar și de Regulamentul valutar BNR nr. 4/2005; suma solicitată, la data depunerii actinii, fiind de 47.756,42 RON (neactualizată). De asemenea, a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamantul a invocat prevederile următoarelor acte normative: C. civ.. Directiva C.E.E. nr. 93/13/CEE, O.G. nr. 21/1992, Legea nr. 193/2000, Legea nr. 296/2004, Legea nr. 363/2007, O.U.G. nr. 174/2008, Legea nr. 288/2010 - modificată.

Pârâtele B. S.A. și C. (ROMANIA) S.A. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția inadmisibilității capetelor de cerere nr. x, 3 și 4 prin care s-a solicitat stabilizarea cursului de schimb valutar cu efectul restituirii diferențelor de curs valutar și achitării ratelor la valoarea cursului de la momentul încheierii contractului.

Pârâtele au invocat și excepția prescripției dreptului material la acțiune, apreciind că, în soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune, se impune ca, în raport de motivarea cererii de chemare în judecată, în ceea ce privește solicitarea anularii clauzei privind riscul valutar, instanța de judecată să procedeze la o calificare juridică corectă a motivelor de nulitate invocate de reclamant și să aibă în vedere distincția între regimul juridic diferit al celor două forme de nulitate, respectiv nulitatea absolută și nulitatea relativă precum și consecințele acestor sancțiuni sub aspectul caracterului prescriptibil sau imprescriptibil al demersului judiciar.

De asemenea, au invocat pârâtele excepția lipsei de interes în formularea capetelor de cerere prin care se solicita constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale, apreciind că lipsește interesul in formularea cererii de chemare în judecată, din perspectiva caracterului prescriptibil al dreptului material la acțiune prin care se solicită eliminarea clauzelor pretins abuzive.

Prin sentința civilă nr. 2794 din 19 aprilie 2018 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2017 a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. B. S.A., invocată de către pârâtă. A fost admisă excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei C. (ROMÂNIA) S.A. - Sucursala Târgu - Jiu. A fost admisă excepția lipsei coparticipării procesuale pasive, invocată de către pârâtă. A fost respinsă cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. și C. (ROMANIA) S.A. - Sucursala Târgu Jiu.

Împotriva sentinței nr. 2794/2018 a Judecătoriei Târgu Jiu a fost formulat apel principal de apelantul reclamant și apel incident de către apelanta pârâta S.C. B. S.A..

Prin apelul principal a fost criticată soluția dată asupra excepției lipsei coparticipării procesuale pasive și s-a solicitat admiterea apelului cu reținerea cauzei spre judecarea fondului.

Apelul incident a vizat soluțiile date de prima instanță asupra excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. B. S.A., lipsei capacității de folosință a pârâtei C. S.A. - Sucursala Târgu Jiu.

Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 556 din 6 martie 2018 a admis apelul principal, formulat de apelantul reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 2794 din 19 aprilie 2018 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu apelanta pârâtă S.C. B. S.A. și intimata pârâtă C. (ROMANIA) S.A. - Sucursala Târgu Jiu având ca obiect - constatare nulitate act.

A anulat sentința apelată în privința soluției date asupra excepției lipsei coparticipării procesuale pasive.

A respins excepția lipsei coparticipării procesuale pasive.

A respins apelul incident formulat de apelanta pârâtă S.C. B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 2794 din 19 aprilie 2018 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2017.

A menținut soluțiile date asupra excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. B. S.A., lipsei capacității de folosință a pârâtei C. S.A. - Sucursala Târgu Jiu.

A reținut cauza în vederea judecării fondului la data de 23 ianuarie 2019.

În rejudecarea fondului, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 81 din 6 martie 2019, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A., C. (ROMANIA) S.A. - Sucursala Târgu Jiu.

A obligat apelanta la plata către intimata B. S.A. a sumei de 4.162,98 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-reclamant A., criticând-o pentru nelegalitate.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din același cod, reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Gorj, în apel, într-o cerere având ca obiect o obligație de a face, respectiv o decizie pronunțată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluționat o cerere care a declanșat procedura judiciară în fața judecătoriei.

În conformitate cu prevederile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, aceasta însemnând că, în concepția actualului C. proc. civ., tribunalul este instanța care are plenitudine de competență, în primă instanță, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanțe au competența în primă instanță.

Faptul că intră în competența curților de apel soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile care sunt soluționate în primă instanță de judecătorii, rezultă și din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situație tribunalul nu are plenitudine de competență, soluționarea litigiului de față, fiind dată, anume, în competența judecătoriilor.

Nu se poate reține că dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conținutul dispozițiilor alin. (3) al art. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție "în condițiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casație și Justiție examinează recursurile care sunt în competența sa "în condițiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanță de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiași articol, care nu a fost declarat neconstituțional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluționa de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, așa după cum s-a arătat mai sus, în speța de față avem de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curților de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situație ce nu se regăsește în speța de față.

Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanța supremă și că, pe lângă necesitatea existenței normative a recursului, este important a se avea în vedere condițiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziția legală menționată rezultă faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Așadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

Hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă se determină conform normei de competență stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speța supusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunțată de tribunal în apel în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuție aplicabilitatea deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, întrucât, aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenței ratione materiae de soluționare a recursului, anume cel al admisibilității căii extraordinare de atac.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicție, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziție care să permită "sărirea" vreunei instanțe imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanța competentă este cea imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Mai mult, o interpretare care să atribuie competența de drept comun a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, situație ce ar fi în contradicție cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție și cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

În lumina acestor considerente trebuie menționat și faptul că, prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, a pronunțat următoarea soluție:

"Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Cluj și, în consecință, stabilește că: În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2018."

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția de necompetență și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință:

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 81/2019 din 6 martie 2019, pronunțate de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 19 septembrie 2019.