ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5493/2019

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 992/2016 din 22 septembrie 2016, a respins recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 68 din 17.02.2016, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata Unitatea Administrativ- Teritorială Ruginești, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat, din nou, recurs, reclamanta A..

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 31 octombrie 2018, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen pentru judecata recursului, în data de 26.11.2019, termen ulterior preschimbat din oficiu, la data de 12.11.2019, cu citarea părților, în condițiile art. 494 -495 C. proc. civ., în ședință publică.

Fiind luată în examinare cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. excepția inadmisibilității recursului, conform art. 483 alin. (1), coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o admită și să respingă recursul, ca inadmisibil, având în vedere următoarele considerente:

Prin dispozițiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual- civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Din interpretarea acestor dispoziții, rezultă că, obiect al recursului poate fi o hotărâre dată în apel sau o hotărâre dată fără drept de apel, iar nu o hotărâre pronunțată, la rândul ei, într-un alt recurs exercitat de aceeași parte, admisibilitatea căii extraordinare de atac a recursului, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ, examinându-se restrictiv, în raport cu hotărârile prevăzute de art. 483 alin. (1) din Noul C. proc. civ.

Deopotrivă, prevederile art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. statuează că "Sunt hotărâri definitive: 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.".

Din dispozițiile art. 634 alin. (1) Noul C. proc. civ. cu referire la hotărârile definitive, raportat la art. 483 din același cod, rezultă că sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare; această prevedere legală este rațională și în concordanță cu principiul puterii de lucru judecat.

Drept urmare, posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, căci dreptul de recurs există numai în ce privește hotărârile de fond, neexistând posibilitatea să se declare recurs și împotriva hotărârii date într-un alt recurs.

Or, în speță, recurenta- reclamantă A. a declarat recurs împotriva unei decizii prin care s-a respins, ca nefondat, un alt recurs formulat de aceeași parte, hotărâre care este definitivă, conform dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ.

În atari condiții, decizia Curții de Apel Galați nu era susceptibilă de a face obiectul unui nou recurs, nefiind o hotărâre dintre cele enumerate de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., astfel că, sub acest aspect, se reține inadmisibilitatea căii ordinare de atac promovate de recurenta- reclamantă.

În lipsa unei dispoziții derogatorii, hotărârea prin care a fost soluționat recursul declarat de aceeași parte, nu poate fi atacată prin căile ordinare de atac, recursul declarat împotriva unei asemenea hotărâri fiind inadmisibil, întrucât, hotărârea recurată nu este din cea la care se referă textul art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ.

Așa fiind, în speță, decizia dată în recurs nu întrunește condiția cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., situație în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în această ipoteză, exercitarea căii ordinare de atac fiind inadmisibilă.

Dacă s-ar admite ipoteza în care o hotărâre astfel pronunțată să fie supusă recursului, în alte condiții decât cele prevăzute în art. 483 C. proc. civ., situația în speță, soluțiile pronunțate sub aspect procedural ar da naștere unor situații juridice aberante pentru ordinea de drept avută în vedere de legiuitor la stabilirea sistemului de jurisdicție.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Se reține, deci, că, decizia care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curții Constituționale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul la acces liber la justiție, așa cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reținute de art. 16 din Constituția României.

Față de cele de mai sus, nefiind întrunite condițiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu, cu consecința respingerii prezentului recurs dedus judecății, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 992 din 22 septembrie 2016 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2019.