ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3711/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița, la data de 10.09.2014, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Comuna Josenii Bârgăului, prin primar au solicitat să constate că au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune și joncțiunea posesiilor asupra unei porțiuni de teren, categoria de folosință "fânaț" în suprafață totală de 23.269 mp situat în extravilanul comunei Josenii Bârgăului ridul "Moine" sau "Frăsiniș", de o parte și de alta a drumului de exploatare, compusă dintr-o parcelă de 6.426 mp la nord de drumul de exploatare, o parcelă de 16.323 mp la sud de drumul de exploatare în Unitatea Administrativ Teritoriale Josenii Bârgăului și o parcelă de 520 mp tot la sud de drumul de exploatare în Unitatea Administrativ Teritoriale Livezile, între vecinii Comuna Josenii Bârgăului, C. (N), C. (E), D., E. (S) și Unitatea Administrativ Teritoriale Livezile (V), înscrisă în CF inițial x Dorolea nr. top x, transcris la 16.12.1943 în CF nr. x Dorolea în favoarea Statului Ungaria. Totodată, au solicitat să dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra terenului mai sus arătat pe numele lor conform raportului de expertiză tehnică întocmit de către expert F.; Fără cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1953/2017, Judecătoria Bistrița a admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, a respins cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtei, formulată de C. și G., ca neîntemeiată, și a constatat că reclamanții au dobândit, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 23,269 mp situat în extravilanul comunei Josenii-Bârgăului, ridul "Moine", de o parte și de alta a drumului de exploatare, compusă dintr-o parcelă de 6.426 mp la nord, o parcelă de 16.323 mp la sud în Unitatea Administrativ Teritoriale Josenii Bârgăului, respectiv o parcelă de 520 mp la sud în Unitatea Administrativ Teritoriale Livezile, teren înscris parțial în CF x Dorolea, nr. top x proprietatea comunei Josenii-Bârgăului.

S-a dispus întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamanților A. și B. asupra imobilului teren în suprafață de 23.269 mp, identificat în CF nr. x Dorolea, nr. topo. nou X, Y și Z, cu titlu de uzucapiune, potrivit tabelului de mișcare parcelară din raportul de expertiză extrajudiciară efectuat de expert H., vizat de O.C.P.I și care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

A fost obligată pârâta și intervenienții accesorii, în solidar, la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial în favoarea reclamanților.

A fost obligată pârâta și intervenienții accesorii, în solidar, la plata sumei de 1.202,1 RON în favoarea statului.

Tribunalul Bistrița Năsăud, secția I civilă, prin Decizia nr. 107/A din 27 martie 2018, a admis excepția nulității motivelor de apel cuprinse în înscrisul depus de intervenienții accesorii - apelanți C. și G. la Tribunalul Bistrița - Năsăud la data de 12.09.2017, excepție invocată de intimații A. și B.

A respins excepția tardivității motivelor de apel, invocată de intimații A. și B., ca rămasă fără obiect.

A respins, ca inadmisibil, apelul provocat formulat de pârâta Comuna Josenii-Bârgăului, prin primar, a respins excepția tardivității acestui apel, invocată de intimații A. și B., ca rămasă fără obiect și a respins, ca neavenit, apelul formulat de intervenienții accesorii C. și G.

A obligat pe apelanții C. și G., în solidar, la plata către intimații A. și B., a sumei de 400 RON reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în apel - onorariu avocat și a obligat pe apelanta Comuna Josenii-Bârgăului, prin primar la plata către intimații A. și B., a sumei de 400 RON reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în apel - onorariu avocat.

Împotriva acestei din urmă decizii, intervenienții C. și G. au declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Bistrița Năsăud, la data de 7 septembrie 2018.

Prin adresa din 27.09.2018, Tribunalul Bistrița Năsăud a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 1 octombrie 2018 și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 7.

Prin rezoluția completului din data de 2 octombrie 2018, s-a fixat termen de judecată la 19 octombrie 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față în raport de dispozițiile art. 97 alin. (1) coroborat cu art. 5 alin. (3) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ., excepție pe care o va admite, pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal, în apel, într-un litigiu având ca obiect uzucapiune.

În conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența să".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului, în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului ia edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora; "Reguli noi de competentă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că; "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, cu toate că aceasta s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență. în acest sens, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Pe de altă parte, o asemenea competență nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel, ținând cont de faptul că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curțile de apel judecă recursuri doar "în cazurile anume prevăzute de lege."

Cu toate acestea, se impune a fi identificată o instanță competentă pentru soluționarea recursului de față, dat fiind că "Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă", astfel cum statuează art. 5 alin. (2) C. proc. civ.

În acest caz, devin aplicabile prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "în cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității".

După cum s-a arătat în doctrină, norma citată enumera izvoarele dreptului procesual civil și stabilește, totodată, ordinea de aplicare a acestora.

În absența unei norme privind competența de atribuțiune pentru soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare ia situații asemănătoare.'’

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză C. proc. civ., conform cărora "în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată".

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Bistrița Năsăud revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Cluj, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului formulat de intervenienții C. și G. împotriva Deciziei civile nr. 107/A din 27 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Cluj.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19.10.2018.