ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5260/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu sub nr. x/2015 reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâta S.C. C. S.A. București - prin Sucursala Târgu Jiu, solicitând instanței ca prin sentința civilă ce va pronunța să dispună conversia creditului la cursul de schimb valutar la momentul acordării creditului; să se constate nulitatea absolută a clauzelor din contract privind sumele încasate în mod nelegal și abuziv, reprezentând comisioane menționate la punctul 5, lit. a), b), c), d), e) și f) din pagina nr. 2, art. 11; condiții speciale ale convenției din contractul de credit nr. x din 06 iunie 2007, sumele urmând să fie actualizate cu dobânda legală la data plății efective; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4608 din 06 iunie 2016, Judecătoria Târgu Jiu a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâtă.

A fost admisă excepția lipsei de obiect a cererii de constatare a nulității absolute a clauzelor privind comisionul de risc/administrare și restituirii cuantumului acestora și, prin urmare, a respins ca rămasă fără obiect această cerere.

A fost respinsă în rest acțiunea formulată de reclamanții A. și B.

Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții A. și B. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate și solicitând în temeiul art. 480 alin. (2) C. proc. civ. admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 214 din 22 martie 2017, a admis apelul civil declarat de apelanții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 4608 din 06 iunie 2016 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2015 și în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. S.A., având ca obiect constatare nulitate act.

A schimbat sentința în sensul că a respins excepția lipsei de obiect a cererii de constatare a nulității absolute a comisionului de risc/administrare.

A admis în parte acțiunea reclamanților A. și B., în contradictoriu cu pârâta D. S.A.

A constatat caracterul abuziv al clauzelor de la pct. 5 lit. a), d), din) contract, condiții speciale, art. 4.1 din condițiile generale, ce reprezintă clauza de risc valutar.

A obligat pârâta să restituie reclamanților sumele achitate de aceștia drept comision de risc și comision de gestiune, cu dobânda legală aferentă, calculată de la data introducerii acțiunii la data plății efective.

A respins cererea pentru art. 5 lit. b), c), e), f), art. 11 din condițiile speciale.

A dispus înghețarea cursului valutar CHF-LEU, de la momentul încheierii contractului, 06 iunie 2007, stabilirea și plata ratelor lunare în RON, la acest curs, pe toată durata contractului.

A obligat pârâta să restituie reclamantului diferența dintre ratele achitate de acesta și rata lunară stabilită la cursul valutar inițial, începând cu data încheierii contractului și până la recalcularea și plata ratelor conform prezentei, cu dobânda legală aferentă, calculată de la data introducerii acțiunii la data plății efective a respectivelor sume.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă D. S.A. - CLĂDIREA E.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Gorj revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Craiova, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. - CLĂDIREA E. împotriva deciziei nr. 214 din 22 martie 2017, pronunțată de Tribunalul Gorj.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2018.