ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4861/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instaței de fond Prin Sentința civilă nr. 317 din 5 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția de nelegalitate a dispozițiilor pct. 11.5 din Ordinul M.J. nr. 399/2007 și art. 4 alin. (3) și (4) din Decizia Directorului General al A.N.P. nr. 307/2007, invocată de reclamantul A.Ș. în contradictoriu cu pârâții Penitenciarul Craiova, M.F.P. – D.G.F.P. Dolj, M.J. și A.N.P., prin directorul general și A.N.P. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că inadmisibilitatea excepției de nelegalitate invocată de pârâta A.N.P.

este neîntemeiată deoarece caracterul de act administrativ cu caracter normativ a Ordinul M.J. nr. 399/C2007 și al Deciziei Directorului General al A.N.P. nr. 307/2007 nu atrage inadmisibilitatea excepției de nelegalitate. Interpretarea logică a fortiori a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/ 2004 conduce la aceeași concluzie, mai ales că și practica constantă a Înaltei Curți este în același sens. A fost reținută ca neîntemeiată și susținerea pârâtei A.N.P. potrivit cu care verificarea legalității unui act administrativ unilateral pe calea excepției de nelegalitate poate fi făcută oricând dar numai în perioada de valabilitate a actului normativ în baza căruia a fost emis, întrucât abrogarea nu produce efecte în privința legalității actului, ci cu privire la momentul până la care acesta produce efecte juridice.

Instanța a reținut că reclamantul invocă nelegalitatea dispozițiilor pct. 11.5 din Ordinul M.J. nr. 399/C/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, aprobată prin Legea nr. 462/2006 și a art. 4 alin. (3) și (4) din Decizia Directorului General al A.N.P. nr. 307 din 25 ianuarie 2007 în raport de art. 16 din O.G. nr. 64/2006 și art. 43 din Legea nr. 293/2004, după renumerotare art. 45. Pe fond, instanța a reținut că excepția de nelegalitate este neîntemeiată deoarece Ordinul M.J. nr. 399/C/2007 conține chiar normele metodologice de aplicare a ordonanței și scopul lor a fost expunerea în concret a modului în care se realizează salarizarea pentru orele lucrate suplimentar.

Din motivarea excepției de nelegalitate ar rezulta că singura critică a reclamantului vizează faptul că prevederile ordinului contravin prin adăugare la dispozițiile legale, întrucât „nu se transformă orele lucrate suplimentar în zile lucrate suplimentar”, căci se produc prejudicii rezultând din modul de remunerare a acestora, dar instanța de fond a considerat că aceste susțineri sunt nefondate pentru că art. 45 are în vedere ca unități de timp nu doar ora ci și ziua, săptămâna și respectiv luna, iar la pct. 11.5 din Ordinul M.J. nr. 339/2007 emitentul a arătat modul concret de calcul al orelor și respectiv zilelor lucrate suplimentar.

Chiar și propoziția de la pct. 11.5 lit. c) „fracțiunile de zile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează” nu adaugă la lege, căci nu instituie prin ea însăși o procedură diferită de calcul orelor/ zilelor lucrate suplimentar, iar instanța de fond a arătat că ea nu este în măsură să schimbe, să deturneze scopul și sensul prevederilor legii. S-a reținut că este evident că actele emise pe baza și în executarea unor alte acte normative nu trebuie să se rezume la o simplă preluare formală a dispozițiilor acestora din urmă, ci trebuie să ofere soluții concrete pentru punerea în executare a acestora, urmând însă scopul și spiritul legii. Mai mult, dispozițiile art. 11.5 din Ordinul M.J.

nr. 399/2007 reglementează situația specială a „lucrului în tură”, or, alin. (3) al art. 45 din Legea nr. 293/2004 prevede că „în cazul în care, pentru anumite categorii profesionale, durata programului normal de lucru este stabilită prin dispoziții legale specifice, se vor aplica aceste dispoziții legale”, iar a înlătura pe calea excepției de nelegalitate prevederile care reglementează o situație specială pentru care legea trimite la dispozițiile speciale, echivalează practic cu imposibilitatea punerii în executare chiar a normelor legale, fapt care contravine prevederilor art. 108 alin. (2) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000. 2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A.Ș., solicitând admiterea recursului și modificarea acesteia în sensul admiterii excepției de nelegalitate invocate.

În motivele de recurs se critică soluția ca fiind nelegală întrucât dispozițiile art. 11 pct. 5 din Ordinul M.J. nr. 339/2007 și a art. 4 din Decizia Directorului General al A.N.P. nr. 307/2007 sunt nelegale, venind în contradicție și adăugând la lege, în speța de față fiind vorba de O.U.G. nr. 64/2006 și Legea nr. 293/2006. Prin aplicarea art. 11 Ordinul M.J. nr. 399/2007, mai exact pct. 5 și art. 4 alin. (3) și (4) din Decizia nr. 307/2007 se ajunge la o situație aberantă, întrucât recurentul-reclamant are un număr de ore lucrate suplimentar dar acestea sunt transformate în zile lucrate suplimentar, iar dintr-o tură de 12 ore sau un multiplu de 12 ore se împarte la 8 ore, apărând zile suplimentare, iar fracțiile de zile rezultate suplimentar se neglijează.

S-a susținut că nu se transformă orele lucrate suplimentar în zile lucrate suplimentar, iar instanța de fond a interpretat în mod eronat dispozițiile legii întrucât a acceptat ca un mod de calcul să fie contrar dispozițiilor legale. Atâta timp cât legea stipulează într-un anumit sens nu este admis ca alte acte normative, inferioare în grad legii, să dispună contrariul, să adauge sau să modifice, ci doar trebuie să vină în aplicarea legii. Intimații Penitenciarul Craiova, A.N.P. și M.J. au formulat întâmpinare și au solicitat respingerea recursului ca nefondat. 3. Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate excepția tardivității recursului, invocată de această instanță din oficiu, Înalta Curte constată excepția întemeiată, pentru următoarele considerente.

Ca regulă, potrivit dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel .” În speță, obiectul cererii reclamantului - recurent îl constituie excepția de nelegalitate a unui act administrativ, invocată în condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Dispozițiile imperative ale art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 arată că hotărârea prin care instanța se pronunță asupra excepției de nelegalitate poate fi atacată numai cu recurs, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare.

Or, din examinarea înscrisurilor depuse în recurs, Înalta Curte constată că recurentul - reclamant a formulat recurs la data de 28 mai 2012, în condițiile în care sentința recurată a fost comunicată, potrivit ștampilei poștei, la 10 mai 2012 și, față de dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, termenul în care legea procedurală permitea declararea recursului, în cauză, s-a împlinit la data de 16 mai 2012. În cauză nu s-a făcut nici dovada existenței vreuneia din situațiile prevăzute de art. 103 alin. (1) teza a II- a C. proc. civ. În aceste condiții, Înalta Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 103 alin. (1) teza a I- a C. proc. civ., cu consecința admiterii excepției și respingerii prezentului recurs ca tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.Ș. împotriva Sentinței civile nr. 317 din 5 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2012.