ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1300/2017

HOTĂRÂRE

26.09.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1300/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 04.11.2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună, constatarea nulității absolute a clauzelor prevăzute de art. 1.3 lit. a) din Contractul de credit ipotecar nr. x din data de 28.03. 2008, respectiv restabilirea situației anterioare, cu restituirea comisionului de acordare în valoare de 872,00 CHF și art. 6.3, înghețarea cursului de schimb valutar CHF-RON și efectuarea plăților în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elvețian de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a acestuia urmând ca pârâta să restituie sumele plătite în plus.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 193/2000, art. 2, art. 4, art. 75-77 din Legea nr. 296/2004, art. 966-970 C. civ. de la 1864.

Prin sentința civilă nr. 10651/16.09.2016, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2015 a fost admisă excepția de necompetență teritorială invocată de pârâtă și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin întâmpinarea depusă, pârâta a susținut că, potrivit art. 13.5 din contractul de credit competența teritorială de soluționare a oricărui litigiu izvorât în legătură cu contractul de credit semnat de către părți, este de competența instanțelor din București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 1 București la data de 23 noiembrie 2016, sub nr. x/2016*.

Prin sentința civilă nr. 667/23.02.2017 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, în dosarul nr. x/2016 a fost admisă excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și s-a dispus declinarea soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova și constatând existența unui conflict negativ de competență s-a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului către Tribunalul București, în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, din analiza jurisprudenței CJUE, instanța a reținut dreptul și obligația instanței naționale de a analiza din oficiu caracterul abuziv al clauzei atributive de competență inserată în contractele bancare.

Astfel, clauza atributivă de competență inserată în contractul de credit s-a apreciat că intră în categoria celor având ca obiect sau ca efect excluderea sau obstrucționarea dreptului consumatorului de a introduce acțiuni în justiție, categorie prevăzută la pct. 1 lit. q) din anexa la Directiva nr. 93/13/CEE, drept pentru care, în considerarea, art. 6 din Legea nr. 193/2000, aceasta nu poate produce efecte asupra consumatorilor.

În acest context, instanța a reținut competența teritorială și materială ca aparținând Judecătoriei Craiova, raportat la domiciliul reclamanților și valoarea obiectului cererii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2017.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 1563 din 27 aprilie 2017 a admis excepția necompetentei materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând incidența dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, conflictul de competență ivit între două instanțe judecătorești se soluționează de instanța imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict.

În cauză, conflictul s-a născut între Judecătoria Craiova și Judecătoria sectorului 1 București, astfel că, instanța imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict este Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înalta Curte, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, pentru următoarele considerente:

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, constată că reclamanta, prin cererea introductivă, a învestit Judecătoria Craiova cu o acțiune în constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a unor clauze stipulate în contractul de credit ipotecar nr. x din data de 28.03. 2008, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori.

Prin întâmpinarea depusă în fața instanței inițial învestite, pârâta B. S.A. a invocat excepția necompetenței teritoriale, în temeiul clauzei atributive de competență stipulată la art. 13.5 din contractul de împrumut, solicitând declinarea competenței teritoriale în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, în a cărei rază teritorială se află sediul său.

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Prin urmare, norma evocată se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial.

Prin hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, pronunțată în procedura chestiunilor preliminare, în cauza C 137/08, privind pe VB Pénzügyi Lízing Zrt. împotriva C. s-a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, sistemul de protecție pus în aplicare prin directivă se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de un vânzător sau un furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de către vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora.

Astfel, pentru a asigura protecția urmărită de Directiva nr. 93/13/CEE, Înalta Curte a subliniat că situația de inegalitate existentă între consumator și vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr-o intervenție pozitivă, exterioară părților la contract, asigurată de instanța națională, care trebuie să verifice dacă o clauză din contractul care face obiectul litigiului cu care este sesizată intră în domeniul de aplicare al directivei.

În ceea ce privește o clauză nenegociată, inserată într-un contract încheiat între un consumator și un profesionist, care conferă competență exclusivă instanței în raza căreia era situat sediul profesionistului, Curtea a statuat, la punctul 24 din Hotărârea Océano Grupo Editorial și Salvat Editores, că trebuie considerată abuzivă în sensul art. 3 din directivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună-credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.

În consecință, referitor la competența teritorială, Înalta Curte reține că, clauza atributivă de competență inserată la art. 13.5 din convenția de credit nu poate produce efecte, în considerarea dispozițiilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ., care statuează că "în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire, orice convenție contrară fiind considerată nescrisă".

Astfel, având în vedere că dreptul la despăgubire se naște doar subsecvent constatării caracterului abuziv și anulării clauzelor, rezultă că inserarea clauzei atributive de competență în contractul de credit chiar la momentul încheierii acestuia lipsește de eficiență respectiva clauză.

Potrivit art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru cererile privind constatarea nulității absolute sau anularea contractelor încheiate cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor, cum este cazul în speță, legiuitorul a prevăzut o competență alternativă în favoarea instanțelor de la domiciliul consumatorului.

Cum în speță reclamanta are calitatea de consumator în raport cu pârâta profesionist, față de natura și obiectul acțiunii, competența teritorială de soluționare a cauzei revine instanței de la domiciliul reclamantului-consumator, respectiv Judecătoriei Craiova.

Totodată, se reține că prin înregistrarea acțiunii pe rolul acestei instanțe, reclamantul și-a exprimat opțiunea, conform art. 116 C. proc. civ., potrivit căruia reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, instanța nemaiputându-și declina competența, având în vedere că odată introdusă cererea la una din instanțele prevăzute de lege ca deopotrivă competente, respectiva instanță rămâne legal învestită, devenind competentă absolut să soluționeze cauza.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., în favoarea Judecătoriei Craiova.