Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.11.2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7457/2013

HOTĂRÂRE
26.11.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7457/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Deva sub nr. 6369/221/2011 la data de 27 mai 2011, petenta SC C. SRL a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție seria X1. nr. XX1. din 01 martie 2011 întocmit de C.N.A.D.N.R. SA CESTRIN. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență. 2.1. Prin sentința civilă nr. 983 din data de 06 februarie 2012, Judecătoria Deva a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, reținând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G.

nr. 2/2001 privind competența în materie contravențională. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi sub nr. 1523/198/2012. 2.2. Prin sentința civilă nr. 1313 din data de 18 martie 2013, Judecătoria Brezoi a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Deva, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 10 1 din O.G. nr. 15/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013. 2.3. Prin sentința nr. 3659 din 12 septembrie 2013, Judecătoria Deva a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, dispozițiile art. XXIII alin. (1) și (4) din Legea nr. 2/2013 nu sunt incidente în cauză. A mai reținut că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind competența în materie contravențională, plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență Argumente de fapt și de drept relevante. Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (2), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei. În fapt, se reține că la data de 01 martie 2011 a fost întocmit procesul-verbal de contravenție seria X1. nr. XX1., prin care s-a reținut săvârșirea de către petentă a contravenției constând în aceea că a circulat cu autovehiculul fără a deține rovinietă valabilă. Înalta Curte, constată că prezentul litigiu a fost înregistrat pe rolul instan ț elor de judecată la data de 27 mai 2011, anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., ale cărui dispoziții potrivit dispozițiilor art. 24, se aplică numai proceselor începute după intrarea acestuia în vigoare. Apreciază Înalta Curte că este eronată invocarea de către Judecătoria Brezoi a dispozițiilor art. 10 1 introdus prin art. III din Legea nr. 2/2013 potrivit cărora „Prin derogare de la dispozi ț iile O.G.

nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraven ț iilor, aprobata cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, înso ț ită de copia procesului-verbal de constatare a contraven ț iei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscrip ț ie domiciliază sau î ș i are sediul contravenientul." În acest sens, se reține că dispozițiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013, potrivit cărora alin. (1): Procesele în prima instan ț a, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecata la data schimbării, potrivit dispozi ț iilor prezentei legi, a competenței instan ț elor legal investite se judeca de instan ț ele devenite competente potrivit prezentei legi, trebuie interpretate restrictiv, în sensul că se aplică numai situațiilor expres reglementate în acest articol.

Astfel, textul de lege expus anterior menționează că modificarea de competență se aplică doar proceselor în primă instanță, precum și căilor de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, regula derogatorie prevăzută de acest articol aplicându-se doar în cazul litigiilor din materia contenciosului administrativ, din care nu fac parte și litigiile din materie contravențională, având în vedere că Legea nr. 2/2013 face o distincție clară între cele două tipuri de litigii, aspect ce reiese chiar din conținutul acesteia legi, din denumirea secțiunii a 2-a, intitulată „Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal”.

De asemenea, Înalta Curte reține că prevederile alin. (1)-(4) ale art. XXIII din Legea nr. 2/2013 sunt corelate, între acestea existând o strânsă legătură, scopul legiuitorului fiind de a aplica procedura de degrevare administrativă doar în ceea ce privește litigiile aflate în fond la curțile de apel și în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, în materia contenciosului administrativ și fiscal. Pentru aceste considerente, se constată că schimbarea de competență realizată prin Legea nr. 2/2013 în ceea ce privește soluționarea plângerilor formulate împotriva proceselor-verbale de contravenție întocmite în baza O.G. nr. 15/2002 nu se aplică litigiilor în curs de judecată la data intrării acesteia in vigoare, acestea urmând să fie judecate în continuare de instanța competentă potrivit art. 32 alin. (2) din O.G.

nr. 2/2001, și anume de judecătoria de la locul săvârșirii contravenției. Cum din procesul-verbal de contravenție rezultă că locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentului este loc. S., Jud. Vâlcea, instanța competentă a soluționa cauza este Judecătoria Brezoi. 2. Temeiul legal al regulatorului de competență Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe SC C. SRL și C.N.A.D.N.R. SA în favoarea Judecătoriei Brezoi. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-11-07
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7163/2013
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi, petenta SC C.
ÎCCJ 2013-12-03
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7562/2013
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 2 martie 2012, reclamanta SC A.A. SRL a solicitat, în contradi
ÎCCJ 2014-01-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 96/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 7 februarie 201
ÎCCJ 2014-01-23
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 287/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Brez
ÎCCJ 2013-09-26
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4102/2013
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 21 decembrie 2012, petenta SC S.T. SRL a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de c
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă