ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 37/2018

Asupra cererii de recurs de față

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 7.491 din 06.07.2016, Judecătoria Brașov a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A.; a constatat caracterul abuziv al următoarelor clauze din Contractul de credit nr. x din data de 29.03.2005: clauza menționată la art. 6.1, lit. a) și b) privind perceperea comisionului de administrare de 1% aplicat la valoarea soldului anual al creditului și comisionului de plată anticipată a creditului de 1%, aplicată la creditul plătit cu anticipație, plătibil la momentul rambursării anticipate; a constatat nulitatea absolută a clauzelor constate ca fiind abuzive și înlătură aceste clauze din contractul de credit; a obligat pârâta la restituirea către reclamanți a sumei de 8.243,76 euro reprezentând contravaloare comision de administrare, achitat în perioada aprilie 2005 - iulie 2015, sumă ce va fi actualizată prin calcularea comisionului de administrare încasat până la data înlăturării din contract a clauzei ce prevede acest comision, precum și la plata dobânzii legale aferente comisionului de administrare, dobândă calculată de la data perceperii acestui comision și până restituirea sa integrală; a respins restul pretențiilor ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta C. S.A., solicitând schimbarea în parte a hotărârii și în consecință respingerea în tot a acțiunii formulate de reclamanți.

Prin Decizia civilă nr. 1.122/A din 26 mai 2017 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins apelul declarat de apelanta C. S.A., împotriva Sentinței civile nr. 7.491 din 06.07.2016 a Judecătoriei Brașov.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta C. S.A., cerere care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La termenul din 17.01.2018, Înalta Curte a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 alin. (1) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal în apel într-un litigiu având ca obiect principal pretenții cu valoare mai mică de 200.000 RON.

Conform art. 97 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Cum decizia atacată cu recurs nu este pronunțată de o curte de apel ci de un tribunal rezultă că Înalta Curte nu este competentă material să soluționeze o astfel de cerere de recurs ci curtea de apel competentă teritorial.

Potrivit primei teze din art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile (...), precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv."

Totodată, se impune observația că Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 582/20 iulie 2017.

Față de data pronunțării deciziei recurate, respectiv 26 mai 2017, prezentul recurs nu intră sub incidența modificărilor generate de Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 deoarece aceasta devine obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial respectiv de la 20 iulie 2017, prin urmare în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești.

În conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (2) va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a recursului declarat de recurenta - pârâtă C. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 1.122/A din 26 mai 2017 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta - pârâtă C. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 1.122/A din 26 mai 2017 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel Brașov.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2018.

GGC - ED